Joi, 14 decembrie 2023, ora 14.00, la Academia de Științe a Moldovei va avea loc lansarea platformei științifice de comunicare „Educația în societate”. Cea de-a șaptea platformă academică va fi coordonată de mem. cor. al AȘM Ion Gagim, dr. hab. în științele educației, profesor universitar, membru al Secției Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte a AȘM, profesor la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. În cadrul evenimentului de lansare a platformei științifice de comunicare mem. cor. Ion Gagim va susține prelegerea publică „Regândirea educației ca imperativ al prezentului”...