În contextul anunțării Concursului pentru alegerea președintelui Academiei de Științe a Moldovei, la 17 octombrie curent, a avut loc Adunarea generală a Secției Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte (SȘSEUA) a AȘM. La această întrunire a umaniștilor s-au prezentat 31 de membri ai Secției din numărul total de 33 al personalului scriptic, inclusiv 8 membri titulari, 10 membri corespondenți, 13 membri desemnați. Membrul corespondent Victor Moraru, vicepreședinte al AȘM și conducătorul Secției respective, s-a referit la aceste date în cuvântul său inaugural al Adunării generale a SȘSEUA...