- Vizualizări: 83
Președintele Academiei de Științe a Moldovei, acad. Ion Tighineanu, și președintele Consiliului Consultativ al Academicienilor, acad. Mihai Cimpoi, au participat la emisiunea „Obiectiv Comun” de la TVR Moldova. Discuțiile au vizat în mod special importanța operei și personalității lui Mihai Eminescu ca simbol al unității culturale românești și al valorilor universale, în contextul marcării pe 15 ianuarie a Zilei Culturii Naționale.
În cadrul emisiunii, acad. Ion Tighineanu a declarat că Mihai Eminescu este steaua călăuzitoare a tuturor românilor, care unește prin creația sa de excepție. Președintele AȘM a subliniat și caracterul multidisciplinar al operei eminesciene, menționând că opera eminesciană cuprinde istorie, filozofie, fizică, matematică și chiar anticipări ale unor fenomene fizice. De asemenea, Eminescu a abordat probleme sociale, politice, elemente de justiție, ceea ce face creația sa actuală și relevantă în continuare.
Acad. Mihai Cimpoi a accentuat dimensiunea universală a poetului național, relevând faptul că Mihai Eminescu unește prin opera sa de mare valoare artistică, dar și prin personalitatea sa. Mai mult decât atât, Eminescu nu este doar un poet, ci și o conștiință. „Este cel care ne-a vorbit despre cine suntem, care sunt rădăcinile noastre și unde trebuie să mergem. Ideea europeană a fost și o idee eminesciană. Eminescu este modelul de poet care a unit cele două maluri ale Prutului și ne-a demonstrat că avem un spațiu cultural unic”, a menționat academicianul.
Atât acad Ion Tighineanu, cât și acad. Mihai Cimpoi au evidențiat, în timpul discuției de la TVR Moldova, și recunoașterea internațională de care se bucură Mihai Eminescu. „Este o mândrie să avem un poet național cum este Eminescu, iar faptul că operele lui sunt studiate în China, Coreea de Sud, India sau Italia, demonstrează valoarea sa universală”, a precizat academicianul Mihai Cimpoi.
În cadrul aceleiași emisiuni a participat și directoarea Institutului Cultural Român din Chișinău, Monica Babuc. Ea a trecut în revistă o agendă preliminară a activităților planificate pentru 2025 și a menționat că e de datoria oamenilor de cultură, a intelectualilor să încerce să găsească unele căi pentru tinerii excepționali, care constituie azi generația nativilor digitali, să își asume și ei deja misiunea de a duce mai departe și a valorifica opera lui Mihai Eminescu. În acest context, Monica Babuc a mai adăugat că pe tot parcursul anului vor fi colaborări dintre cele mai strânse, cu toate instituțiile de cultură și cu reprezentanții administrației publice din Republica Moldova, pentru ca anul aniversării lui Mihai Eminescu și anul care îi poartă numele să își poată îndreptăți acest nume.
Andrei Chistol, Secretar de stat la Ministerul Culturii a ținut să precizeze că pe parcursul anului 2025 vor fi organizate mai multe activități pentru a promova scriitorii autohtoni, astfel sunt planificate 10 proiecte de traducere literară a peste 12 autori din Republica Moldova, în diferite limbi de circulație, în special în Uniunea Europeană. Prin aceste proiecte încercându-se apropierea de familia culturală europeană, astfel încât să existe și mai multe proiecte de mobilitate. Toate aceste proiecte teatrale, muzicale, de traduceri literare fiind o componentă importantă a întregului proces de integrare europeană.
Emisiunea integrală poate fi urmărită aici.
Cristina BUMBU