Arhiva pentru cuvântul-cheie: Noaptea Cercetătorilor Europeni

30.11.2020 |
Vizualizări: 246
ES Peter Michalko, Ambasadorul Uniunii Europene în RM: „Astăzi, mai mult ca oricând este timpul să susținem știința, motivând un număr tot mai mare de tineri care să se încadreze în domeniul de cercetare – unul dintre cele mai nobile eforturi umane”. Cel mai important și așteptat eveniment științific al anului, Noaptea Cercetătorilor Europeni, s-a produs. Ziua de 27 noiembrie 2020, când a fost dat startul celei de-a VII-a ediții a celui mai ambițios proiect științific european, a anunțat cifra incredibilă de 35 000 de utilizatori care au urmat îndemnul organizatorilor de a descoperi împreună...
23.11.2020 |
Vizualizări: 231
Noaptea Cercetătorilor Europeni, evenimentul când este sărbătorită știința în peste 300 de orașe europene, concomitent, se apropie, iar pregătirile către cea mai importantă manifestare științifică a anului sunt pe ultima sută de metri. Chiar dacă ediția curentă este umbrită de pandemia de coronoravirus, publicul larg, interesat să afle cum e să fii cercetător, cu ce se ocupă zi de zi un om de știință, la ce ne ajută știința și multe alte curiozități, se va întâlni cu cercetătorii în laboratoare și în alte locuri unde se desfășoară activități de cercetare și va trăi clipe de neuitat pe care le...
11.11.2020 |
Vizualizări: 616
„Pentru adoptarea Științei Deschise în mediul academic sunt necesare nu doar infrastructuri de cercetare deschise și conținut științific, sub formă de publicații și date de cercetare, dar și o cultură științifică deschisă” Zilele științei continuă și astăzi ne-am propus să discutăm despre Știința Deschisă. Ce înseamnă Știința Deschisă? De ce este necesară, avantajele ei, cum se promovează, abordările contemporane, dezvoltarea de parteneriate în vederea promovării Științei Deschise în mediul academic, oportunități, cine oferă acest suport informațional științei, care sunt provocările Științei...
16.10.2020 |
Vizualizări: 355
A mai rămas o lună și jumătate până la 27 noiembrie, ziua când va avea loc evenimentul mult așteptat - Noaptea Cercetătorilor Europeni. Cercetătorii, dar și mulți dintre cei care sunt interesați de domeniul științei și ar vrea să facă o carieră în cercetare sunt, mai ales, curioși cum se va desfășura evenimentul anul acesta, în condițiile în care suntem bântuiți de urgia virusului, motiv din care evenimentul a și fost amânat cu două luni, în speranța că se va reuși o organizare tradițională. Organizatorii sunt puși pe treabă, încă din luna mai a anului în curs, cercetătorii se pregătesc să...
11.09.2020 |
Vizualizări: 253
(Interviu în exclusivitate) M.c. Svetlana Cojocaru: „Suntem în epoca celei de a patra revoluții industriale, la baza căreia se află platforme de cercetare, menite să elaboreze tehnologiile unei producții auto-organizate și Noaptea Cercetătorilor va contribui la promovarea rolului primordial al cercetării și inovării în realizarea acestui deziderat” Pe 27 noiembrie orașul Chișinău, alături de alte aproximativ 300 de orașe europene, va marca, concomitent, un eveniment de amploare - Noaptea Cercetătorilor Europeni - proiect dedicat științei și inovării, la care Republica Moldova participă din...
18.05.2020 |
Vizualizări: 248
Noaptea Cercetătorilor Europeni este un eveniment inițiat de Comisia Europeană, având drept scop prezentarea rezultatelor și metodelor de cercetare unui public larg, în special tinerilor – elevi, studenți, doctoranzi. Acțiunea are o istorie de 15 ani, perioadă în care a crescut o generație de tineri, unii îmbrățișând chiar cariera de cercetător, grație faptului că au cunoscut farmecul acestei activități venind la atare evenimente. Inițial, Noaptea Cercetătorilor a avut loc simultan în 15 orașe europene, astăzi numărul acestora atingând cifra de 300. Tradițional, evenimentul are loc în ultima...