Pregătirile pentru Noaptea Cercetătorilor Europeni, pe ultima sută de metri

23.11.2020
Vizitatori unici: 1115

Noaptea Cercetătorilor Europeni, evenimentul când este sărbătorită știința în peste 300 de orașe europene, concomitent, se apropie, iar pregătirile către cea mai importantă manifestare științifică a anului sunt pe ultima sută de metri.

Chiar dacă ediția curentă este umbrită de pandemia de coronoravirus, publicul larg, interesat să afle cum e să fii cercetător, cu ce se ocupă zi de zi un om de știință, la ce ne ajută știința și multe alte curiozități, se va întâlni cu cercetătorii în laboratoare și în alte locuri unde se desfășoară activități de cercetare și va trăi clipe de neuitat pe care le oferă fascinanta lume a științei.

Evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni oferă oportunitatea de a arăta publicului larg că cercetătorii sunt oameni obişnuiţi, dar cu ideii neobişnuite ce stimulează dezvoltarea creativă, subliniază impactul cercetării asupra vieții noastre de zi cu zi, aducând noul în viață, în societate. Curioșii vor descoperi ştiinţa prin activităţi distractive şi educative, puse la dispoziție de organizatori, în cadrul unui eveniment în care fiecare poate deveni om de știință.

Timp de o seară, cercetătorii vor desfăşura experimente spectaculoase şi distractive, vor prezenta diferite produse obţinute din materiale reciclabile şi vor purta discuții și dezbateri pe teme actuale de interes în cercetare, cu scopul de a încuraja tinerii să urmeze și ei o carieră științifică.

Așadar, vineri 27 noiembrie 2020, începând cu ora 16:00, va fi dat startul evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni: Vă așteptăm să descoperim împreună Universul Științei.

Pentru a afla cât mai mult despre cum merg pregătirile către eveniment, dar și programul acestuia, Vă invităm să accesați link-urile de mai jos.

https://noapteacercetatorilor.md 

Programul evenimentului

https://noapteacercetatorilor.md/program

Știința pentru societate (în video-înregistrări)

https://noapteacercetatorilor.md/science4society

Marți, 24 noiembrie 2020, Emisiunea „Bună dimineața” de la Moldova 1, participă reprezentanții Academiei de Științe (AȘM), Universității Tehnice din Moldova (UTM), Institutului de Dezvoltare a Societății Informaționale (IDSI).

Miercuri, 25 noiembrie 2020, ora 12:00 – Conferință de presă, online (UTM, bd. Ștefan cel Mare, 168) susținută de:

  • dr.hab., prof. univ. Viorel Bostan, rectorul Universității Tehnice a Moldovei
  • academician Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei
  • dr. Igor Cojocaru, directorul Institutului de Dezvoltare a Societății Informaționale 

Vineri, 27 noiembrie2020, vor fi intervenții LIVE - de la UTM, USM, USMF, Institutul de Zoologie, Institutul de Chimie, Institutul de Fizică Aplicată, Centrul Național de Tehnologii Spațiale (satelit) și Centru Național de Studiu și Testare a Materialelor.

 

Eugenia Tofan,

Serviciul de Presă al AȘM

Categorie: