Arhiva pentru sursa: moderator

29.01.2022 |
Vizualizări: 173
Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei, membrii Secției Științe Exacte și Inginerești a AȘM, exprimă sincere condoleanțe și sentimente de profundă compasiune familiei, colegilor, rudelor și apropiaților în legătură cu plecarea la cele veșnice a academicianului Sveatoslav MOSCALENCO, ilustru fizician, doctor habilitat în științe fizico-matematice, profesor universitar. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace....
27.01.2022 |
Vizualizări: 187
O premieră pentru comunitatea academică a avut loc în ședința Senatului Universității Tehnice a Moldovei. În data de 25 ianuarie 2022, rezultatele științifice de valoare, prodigioasa activitate didactică de-a lungul anilor, contribuțiile substanțiale recunoscute pe plan național și internațional a șase profesori universitari au fost înalt apreciate prin acordarea titlului onorific de „PROFESSOR EMERITUS AL UTM”. Felicităm cordial pe cei care au avut onoarea de a se învrednici de acest înalt titlu: dl acad. Ion Bostan, dr. hab., prof. univ. (Secția Științe Exacte și Inginerești a AȘM), dr. hab...
18.01.2022 |
Vizualizări: 95
La data de 17 ianuarie 2022 la ședința Comisiei a fost selectată candidatura pentru participare la interviul de selectare a candidatului la funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor - dr. hab. Gheorghe AVORNIC. Interviul pentru selectarea candidatului la funcția de membru al CSP va avea loc pe data de 20.01.2022, ora 1230, în Sala Mică a AȘM, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 1. Comisia pentru organizarea și desfășurarea concursului de selectare a candidatului la funcția de membru al CSP...
03.01.2022 |
Vizualizări: 164
În conformitate cu Hotărârea Prezidiului nr. 1 din 3 ianuarie 2022 și pct. 31 al Regulamentului privind modul de organizare şi desfăşurare a concursului de selectare a candidatului la funcţia de membru al Consiliului Superior al Procurorilor din rândul societăţii civile, desemnat de către Academia de Științe a Moldovei (aprobat prin Hotărârea Prezidiului nr. 424 din 21 decembrie 2021), a fost extins cu șapte zile lucrătoare termenul pentru depunerea dosarelor la concursul privind selectarea candidaților la funcţia de membru al Consiliului Superior al Procurorilor din rândul societăţii civile...
31.12.2021 |
Vizualizări: 1012
„Ştiinţa este partea cea mai esențială a fericirii” Sofocle La 30 decembrie curent, Academia de Științe a Moldovei a organizat o ședință solemnă în cadrul căreia au fost făcute totalurile anului ce pleacă, fiind conferite distincții academice cercetătorilor științifici în semn de apreciere a activității prodigioase și a rezultatelor obținute. În debutul ședinței, Președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu a prezentat o scurtă radiografie a anului 2021, un an cu o deosebită încărcătură simbolică pentru instituția academică ce a marcat printr-o „Săptămână a științei” 60 de ani de la fondare și 75 de...
31.12.2021 |
Vizualizări: 132
La 30 decembrie 2021, Președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova, E.S. Gudsi Osmanov. La întâlnire au participat m. c. Victor Moraru, vicepreședinte al AȘM, și dr. Tudor Braniște, șef al Secției management academic și relații externe a AȘM. Această întâlnire a constituit un prilej pentru a face unele bilanțuri ale activității cercetătorilor din Republica Moldova și Azerbaidjan în anul 2021, precum și a identifica perspective de colaborare în domeniul științific în anul care vine...
24.12.2021 |
Vizualizări: 161
Au rămas zile numărate până îi vom spune „adio” anului 2021 – cu victoriile, speranțele, dar și cu dificultățile prin care am trecut. Ne despărțim cu o oarecare nostalgie de anul ce pleacă, an ce a amprentat, indiscutabil, destinul fiecărei persoane, fiecărei instituții, statul, cea ce i-a determinat pe oamenii de știință să identifice vaccinul salvator în lupta contra pandemiei COVID-19 la nivel global. 2021 a fost un an plin de evenimente științifice. Am sărbătorit cea de-a 60-a aniversare de la fondarea Academiei de Științe a Moldovei și împlinirea a 75 de ani de la crearea primelor...
24.12.2021 |
Vizualizări: 69
În contextul stipulărilor „Pactului climatic de la Glasgow”, semnat la 12 noiembrie 2021 de 197 de state, Academia de Științe a Moldovei a organizat o Masă rotundă, în cadrul căreia au fost puse în discuție acțiunile ce urmează a fi întreprinse la nivel internațional și național pentru limitarea încălzirii globale și adaptarea la schimbările climatice. Evenimentul a fost centrat pe subiectele majore de pe agenda societății de azi: încălzirea globală, schimbările climatice, situația ecosistemelor, probleme care pot fi soluționate doar prin conjugarea eforturilor cercetătorilor din toate țările...
22.12.2021 |
Vizualizări: 68
În data de 20 decembrie curent, dr. hab., profesor universitar Aurelian Dănilă, adjunct al Conducătorului Secției Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte a Academiei de Științe a Moldovei, a participat la manifestarea de consemnare a celei de-a zecea aniversări a Centrului de Cercetări Științifice al Găgăuziei „Maria Marunevici”. Prezent la evenimentul științific cu participare internațională, profesorul A. Dănilă a menționat necesitatea cercetărilor pe diferite domenii, mai ales socio-umane și economice, desfășurate de colaboratorii Centrului, Prezidiul AȘM apreciind rezultatele...
22.12.2021 |
Vizualizări: 162
În conformitate cu Hotărârea Prezidiului AȘM nr. 424 din 22 decembrie 2021, se anunță concursul privind selectarea candidatului la funcţia de membru al Consiliului Superior al Procurorilor din rândul societăţii civile, desemnat de către Academia de Științe a Moldovei. Concursul se desfășoară în temeiul prevederilor art. 69 al Legii cu privire la procuratură (nr. 3 din 25.02.2016, Monitorul Oficial nr. 69-77/113 din 25.03.2016) cu modificările ulterioare și a Regulamentului privind modul de organizare şi desfăşurare a concursului de selectare a candidatului la funcţia de membru al Consiliului...
20.12.2021 |
Vizualizări: 242
Luni, 20 decembrie, ora 15.00, în Sala Azurie, Academia de Științe a Moldovei organizează o conferință de presă cu genericul „Totalurile audierilor publice ale rezultatelor științifice obținute în cadrul proiectelor din Programul de Stat (etapa 2021)” Rezultatele cercetărilor obținute în anul 2021 vor fi comunicate de vicepreședinții AȘM, conducătorii Secțiilor de Științe (Secția Științe ale Vieții, Secția Științe Exacte și Inginerești, Secția Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte), precum și de membrii AȘM. La conferința de presă sunt invitați reprezentanții mass-media. Evenimentul...
14.12.2021 |
Vizualizări: 333
„Noi am dori ca sectorul academic să fie mai aproape de Ministerul nostru și agențiile economice. Cercetările științifice trebuie să corespundă cerințelor, necesităților sectorului”. Viorel Gherciu, Ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare „Sănătatea solului reprezintă capacitatea lui, ca organism dinamic și biologic activ, de a susține multiple servicii ecosistemice pentru conservarea resurselor naturale și bunăstarea omului” Rattan Lal, Laureat al Premiului Nobel pentru Pace (2007) și al premiului Mondial pentru Alimentație (2020) În contextul stipulărilor „Pactului climatic de la...
14.12.2021 |
Vizualizări: 199
Luni, 20 decembrie 2021, ora 14:00, la Academia de Științe a Moldovei, Profesorul Sierd Cloetingh, Președintele Academiei Europene (Academia Europaea – The Academy of Europe), va susține online Lecția publică „Perspectives on Frontier Research, Education and Innovation in the ERA” („Perspectivele cercetării de frontieră, educației și inovării în ERA”). Evenimentul va fi transmis Live stream de către Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale și de privesc.eu și va fi disponibil la link-urile https://www.privesc.eu/Arhiva/97631/Lectia-publica-sustinuta-de-Presedintele-Academiei...
12.12.2021 |
Vizualizări: 648
Cea de-a 76-a sesiune a Adunării Generale a Națiunilor Unite din 02 decembrie 2021 a proclamat anul 2022 drept An Internațional al Științelor Fundamentale pentru Dezvoltare Durabilă (IYBSSD – International Year of Basic Sciences for Sustainable Development), subliniind importanța științelor fundamentale pentru asigurarea progresului în medicină, industrie, agricultură, resurse de apă, energetică, mediu, tehnologie, cultură etc. Inițiativa proclamării de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite a anului 2022 drept An Internațional al Științelor Fundamentale pentru Dezvoltare Durabilă aparține...
12.12.2021 |
Vizualizări: 205
Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei aduce sincere felicitări Laureaților Premiilor Academiei Române, acordate pentru contribuții deosebite la dezvoltarea culturii şi ştiinţei. În anul curent, unii cercetători din Republica Moldova au fost înalt apreciați pentru rezultatele obținute în anul 2019 prin conferirea următoarelor premii: în domeniul ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI SILVICE, Premiul „Ion Ionescu de la Brad” – agricultură, economie, botanică – a fost decernat dnei acad. Maria DUCA (Universitatea de Stat din Moldova, Secția Științe ale Vieții a Academiei de Științe a Moldovei) pentru lucrarea...
09.12.2021 |
Vizualizări: 207
În condițiile epidemiologice existente, ședințele comune ale senatelor/consiliilor științifice și ale Adunărilor generale a Secțiilor de științe ale AȘM se vor desfășura exclusiv în format ONLINE, și vor fi transmise de către Institutul Dezvoltării Societății Informaționale conform orarului de mai jos. La audieri publice sunt invitați directorii de proiecte, directorii organizațiilor din domeniile cercetării și inovării în cadrul cărora s-au desfășurat proiectele, șefii de laboratoare științifice, cercetătorii științifici, reprezentanți ai ANCD și ai ministerului fondator. REGULAMENT: 1...
08.12.2021 |
Vizualizări: 258
În condițiile epidemiologice existente, ședințele comune ale senatelor/consiliilor științifice și ale Adunărilor generale a Secțiilor de științe ale AȘM se vor desfășura exclusiv în format ONLINE, și vor fi transmise de către Institutul Dezvoltării Societății Informaționale conform orarului de mai jos. La audieri publice sunt invitați directorii de proiecte, directorii organizațiilor din domeniile cercetării și inovării în cadrul cărora s-au desfășurat proiectele, șefii de laboratoare științifice, cercetătorii științifici, reprezentanți ai ANCD și ai ministerului fondator. REGULAMENT: 1...
07.12.2021 |
Vizualizări: 143
În condițiile epidemiologice existente, ședințele comune ale senatelor/consiliilor științifice și ale Adunărilor generale a Secțiilor de științe ale AȘM se vor desfășura exclusiv în format ONLINE, și vor fi transmise de către Institutul Dezvoltării Societății Informaționale conform orarului de mai jos. La audieri publice sunt invitați directorii de proiecte, directorii organizațiilor din domeniile cercetării și inovării în cadrul cărora s-au desfășurat proiectele, șefii de laboratoare științifice, cercetătorii științifici, reprezentanți ai ANCD și ai ministerului fondator. REGULAMENT: 1...
06.12.2021 |
Vizualizări: 207
În condițiile epidemiologice existente, ședințele comune ale senatelor/consiliilor științifice și ale Adunărilor generale a Secțiilor de științe ale AȘM se vor desfășura exclusiv în format ONLINE, și vor fi transmise de către Institutul Dezvoltării Societății Informaționale conform orarului de mai jos. La audieri publice sunt invitați directorii de proiecte, directorii organizațiilor din domeniile cercetării și inovării în cadrul cărora s-au desfășurat proiectele, șefii de laboratoare științifice, cercetătorii științifici, reprezentanți ai ANCD și ai ministerului fondator. REGULAMENT: 1...
06.12.2021 |
Vizualizări: 473
Luni, 13 decembrie 2021, cu începere de la ora 14.00, Academia de Științe a Moldovei organizează o masă rotundă în cadrul căreia vor fi discutate acțiunile ce urmează a fi întreprinse la nivel internațional și național pentru limitarea încălzirii globale și adaptarea la schimbările climatice în contextul stipulărilor „Pactului climatic de la Glasgow” semnat de 197 de state la 12 noiembrie 2021. La eveniment vor participa prof. Rattan Lal de la Universitatea de Stat din Ohio (SUA), Laureat al Premiului Nobel pentru Pace (2007) și al Premiului Mondial pentru Alimentație (2020), dna Iuliana...