- Представления: 697
Astăzi, 29 aprilie 2021, Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei a propus interpretarea compoziției muzicale „Academia – simbol al națiunii” la inaugurarea conferințelor științifice organizate de AȘM și susținerea lecțiilor publice în cadrul AȘM.
În contextul aniversării a 60-a de la fondarea instituției, melodia compozitorului Constantin Rusnac, profesor universitar și Doctor Honoris Causa al AȘM, scrisă pe versurile acad. Ion Tighineanu, reprezintă un omagiu adus Academiei de Științe a Moldovei.
Compoziția muzicală „Academia – simbol al națiunii” în interpretarea Orchestrei Simfonice Naționale (Director artistic și prim-dirijor acad. Gheorghe Mustea) a IPNA Compania „Teleradio-Moldova” este disponibilă aici.
ACADEMIA – SIMBOL AL NAȚIUNII
Știința vine din străvechi milenii,
S-ajute seminția omenească,
Cum să o facă să cunoască lumea,
Și cum pe sine ea să se cunoască.
Refren:
Academia e simbolul rațiunii,
Al căutărilor și al gândirii hram,
Cetatea consacrării și a înțelepciunii,
Un stâlp ce ține cerul unui Neam.
Cunoașterea e scutul națiunii,
Un scut la vremi de cumpănă și-atacuri,
E pavăza ce leagă-n veci străbunii
De strănepoții lor de peste veacuri.
Refren:
Academia e Palatul Cercetării,
E adevărul ce ghidează un popor,
Al națiunii suflet și trăinicia țării,
Mândria noastră azi și-n viitor!
Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei exprimă întreaga recunoștință profesorului universitar Constantin Rusnac pentru felicitarea inedită.
Apreciem înalt contribuția academicianului Gheorghe Mustea, director artistic și prim-dirijor al Orchestrei Simfonice Naționale a IPNA Compania „Teleradio-Moldova” pentru înregistrarea acestei compoziții festive.