Platforme științifice

Platforma de cercetare şi discuţii reprezintă una dintre modalitățile de abordare şi dialog ştiinţific eficient, metodă iniţiată şi implementată pe larg în diferite centre de cercetare din spaţiul european.

În cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei actualmente sunt aprobate patru platforme de comunicare:

  • „Securitatea ecologică în contextul modificărilor accelerate de mediu” (coordonator m.c. Maria Nedealcov),
  • „Securitatea economică, migrația și transformările demografice” (coordonatori acad. Grigore Belostecinic și m.c. Alexandru Stratan),
  • „Accidente vascular cerebrale” (coordonator acad. Stanislav Groppa),
  • „Securitatea Alimentară și Siguranța Alimentelor” (coordonator dr. hab., prof. univ. Rodica Sturza).

Prima platformă de comunicare „Securitatea ecologică în contextul modificărilor accelerate de mediu” a fost lansată la 11 octombrie 2019, în cadrul căreia m.cor. al AŞM Maria Nedealcov a susținut prelegerea „Variabilitatea spațio-temporală a riscurilor meteo-climatice”, oferind oportunităţi inedite pentru dezbateri pe teme stringente ale societăţii contemporane.

Platforma ştiinţifică „Accidente vascular cerebrale” este coordonată de doctor habilitat în ştiinţe medicale, profesor universitar, academician Stanislav Groppa, în opinia căruia accidentul vascular cerebral (AVC) este o afecțiune neurologică acută, gravă, rezultată în urma blocării irigării cu sânge a unei zone cerebrale sau prin hemoragie cerebrală. Studiile prospective arată că această afecțiune creste an de an, atât ca incidență cât și ca prevalență, experții Organizației Mondiale a Sănătății considerând că accidentele vasculare cerebrale vor deveni până în anul 2030 principala cauză de mortalitate. Republica Moldova se află în primele zece locuri în lume în ceea ce privește incidența accidentului vascular cerebral. Mortalitatea prin AVC este de trei-patru ori mai mare în tara noastră decât în țările Uniunii Europene. Aceste statistici negative nu țin doar de nivelul economic al țârii, dar şi de sistemul sanitar din Republica Moldova, în care nu se acordă suficientă atenție acestor pacienți și în care nu se pune accent pe prevenția primară și secundară. Conform statisticii, AVC este cauza principală de handicap în populația adultă din Republica Moldova, 13% dintre pacienții cu AVC sunt de vârstă aptă de muncă. AVC reprezintă a doua cauză de apariție a demenței și cea mai frecventă cauză de epilepsie la vârstnici, precum și o cauză frecventă de depresie. AVC constituie o reală problemă de sănătate, nu numai prin rata ridicată a mortalității, dar și prin consecințele asupra performanțelor motorii și cognitive ale supraviețuitorilor. Sechelele AVC pot avea efecte catastrofale asupra calității vieții bolnavului și a familiei acestuia.

În țările economic dezvoltate în ultimele patru decenii se constată o reducere de 40% a mortalității pacienților cu AVC, iar în Republica Moldova, în ultimii ani, s-a produs o creștere a numărului de decese datorate AVC. Din păcate, în Republica Moldova, anual accidentul vascular cerebral se dezvoltă la mai mult de 12000 oameni, dintre care aproximativ 35% decedează în perioada acută a bolii. Incidența AVC este de 2.5-3,0 cazuri la 1000 populație pe an. În țara noastră sunt peste 80000 mii pacienți care au suportat AVC, la fiecare 1 ora cineva suporta un AVC, la fiecare 1,5 ore cineva decedează de AVC.

Platforma „Securitatea alimentară și siguranța alimentelor” este coordonată de doctorul habilitat în chimie, profesorul universitar Rodica Sturza. Securitatea alimentară a populației prezintă unul din drepturile constituționale ale omului. Siguranța alimentelor implică diminuarea riscului contaminării alimentelor prin contaminanți tehnogeni sau naturali, prin cei introduși accidental, prin tratarea inadecvată a alimentelor sau prin practicile comerciale abuzive.

Platforma „Securitatea Alimentară și Siguranța Alimentelor” este inițiată pentru a favoriza o colaborare mai strânsă între industrie și mediul academic, consolidarea capacităților în domeniu. Aceasta platformă va deschide posibilitatea de a pune în discuție aspecte ce ţin de provocările iminente în materie de securitate alimentară și siguranța alimentelor prin împărtășirea și promovarea experienței dintr-o perspectivă globală; provocările tehnice cu care se confruntă industria și modul în care ar dori ca mediul academic să contribuie la abordarea acestor provocări; progrese tehnologice în mediul academic care pot ajuta la abordarea provocărilor legate de siguranța alimentelor; diferite modele de nutriție și impactul lor asupra sănătății, bunăstării și speranței de viață; schimbul de idei cu experți și lideri din organisme de reglementare, industrie, mediul academic, specialiști în formare.

Platforma „Securitatea Alimentară și Siguranța Alimentelor” va oferi consumatorilor, producătorilor, lucrătorilor din comerț și supraveghere a calității și siguranței alimentelor, cercetătorilor și formatorilor posibilitatea de schimb de opinii, devenind astfel factori motori pentru sisteme alimentare viitoare, inclusiv prin co-proiectarea programelor și agendelor de cercetare.