- 1 view
La 13-15 iunie 2023, la Academia de Științe a Moldovei se va desfășura Școala de vară „Calea spre descoperiri științifice”. Evenimentul este destinat elevilor și studenților pasionați de știință și tehnologie și este organizat în cadrul proiectului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022-2023, care își propune să promoveze cercetătorii și să demonstreze impactul științei și inovațiilor asupra vieții cotidiene și bunăstării sociale.
Școala de vară este organizată în cooperare cu Academia Română și Academia Tinerilor din Republica Moldova. Prelegerile vor fi susținute de cercetători valoroși din Republica Moldova, România și din alte state. Participanții vor avea ocazia inedită să asculte prelegerile laureaților Premiului Nobel: Profesorul Hiroshi Amano din Japonia și Profesorul Richard Roberts din SUA.
Prelegerile din cadrul Școii de vară vor fi susținute în română și engleză. Deși va fi un eveniment în format hibrid, numărul locurilor cu prezență fizică este limitat, iar participanții vor fi selectați în funcție de nivelul de cunoaștere al limbii engleze și motivația prezentată în formular. Doritorii sunt invitați să se înregistreze, completând Formularul online până la 6 iunie 2023. Agenda evenimentului este disponibilă aici.
Acest eveniment este o oportunitate excelentă pentru elevii activi, creativi și dornici de a acumula cunoștințe noi și un prilej deosebit de a face o incursiune palpitantă în lumea științei. Interacțiunea cu cercetătorii din diferite domenii ale științei, cu colegii din diferite școli îi va ajuta să înțeleagă mai profund noțiunile, dar și misterele științei, fiind un pas conștientizat pentru a îmbrățișa în viitor o carieră în cercetare.
Școala de vară „Calea spre descoperiri științifice” este organizată cu suportul financiar al Comisiei Europene, în cadrul proiectului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022-2023 „GreenSCI – Știința verde pentru o societate sănătoasă” (GA 101060678), implementat de Universitatea Tehnică a Moldovei, Academia de Științe a Moldovei, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și AO InfoGroup.
Dr. Tudor BRANIȘTE
Secția Management Academic și Relații Externe