Știința Moldovei la o nouă răscruce a reformelor. Interviu cu președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu

„Nivelul cercetărilor depinde mai mult de cunoștințele și experiența cercetătorului, în măsura în care el este vizionar și profund, decât de faptul unde activează – în institut de cercetare sau în cadrul unei universități”

„Trebuie să ne determinăm cu privire la modelul de dezvoltare a cercetării științifice”

„Avem bunul exemplu al organizării și managementului cercetării științifice în România, unde activează cu succes Academia Română cu cca 60 de institute și centre de cercetare,  zeci de universități și o serie de institute naționale de cercetare. Cred că modelul României ar putea fi implementat și la noi, cu atât mai mult că, colegii noștri… s-au oferit să ne împărtășească experiența proprie acumulată în decursul ultimelor decenii”

„Trebuie să evaluăm sistemul de cercetare pentru a scoate în evidență potențialul de care dispunem și a lua o decizie corectă cu privire la finanțarea instituțională”

Odată cu crearea Grupului de lucru interinstituțional de către Ministerul Educației și Cercetării, comunitatea științifică este în așteptarea propunerilor pentru depășirea situației create, sperând la schimbări spre bine în domeniul cercetării și inovării. În acest context, am adresat câteva întrebări dlui acad. Ion Tighineanu, președinte al AȘM, inclusiv cu referire la pașii concreți care, în opinia dumnealui, trebuie să fie actualmente întreprinși pentru depășirea situației incerte din domeniul științei.

A consemnat,

Eugenia Tofan,

AȘM

Domnule academician, se vorbește mult despre evaluarea capacității de cercetare științifică în Republica Moldova, dar și în lume. În opinia Dumneavoastră, unde, totuși, se face știință de calitate, în institute de cercetare sau în universități?

Știința de calitate se face atât în universități, cât și în institutele de cercetare. Un exemplu elocvent este Germania și dl Prof. Vladimir Fomin, colaborator al Institutului Leibniz de cercetări în domeniul corpului solid și științei materialelor (Dresda, Germania), membru de onoare al AȘM, a expus cu lux de amănunte situația existentă pe landșaftul cercetării științifice a Germaniei în prelegerea sa publică din 11 februarie curent. În Germania se vorbește despre așa-numiții „piloni duali” ai carcasei științifice care întruchipează cercetarea universitară și cea din institute de cercetare, dualismul asigurând o dezvoltare sustenabilă a domeniului de cercetare. Atragem atenția la faptul că institutele de cercetare sunt complet autonome de universități și au libertate academică față de stat în activități științifice, fiind componente ale celor patru consorții bine cunoscute în lume: Societatea Max Planck, Asociațiile Leibniz și Helmholtz, Societatea Fraunhofer. După statutul, rolul și contribuția lor la dezvoltarea cercetării științifice la nivel național și internațional, aceste organizații corespund în mare măsură academiilor de științe care au activat și continuă să activeze cu succes în România, Ucraina, Bulgaria, Polonia, Belarus, Austria etc. Academia din Austria, spre exemplu, are 25 de institute de cercetare, fiind o entitate juridică aflată sub protecția specială a statului și având misiunea să promoveze dezvoltarea științelor naturii, matematicii, fizicii, științei materialelor, cercetării spațiului, științelor umanistice și sociale, cu accent special pe dezvoltarea cercetărilor fundamentale. Prezintă interes și experiența Franței, unde Centrul Național pentru Cercetare Științifică (CNRS), fiind cea mai solidă entitate publică franceză de cercetări științifice, coordonează activitatea laboratoarelor și institutelor de cercetare pentru a asigura un randament mai ridicat în cercetarea științifică, accentele principale fiind plasate asupra cercetărilor fundamentale.

Desigur, dezvoltarea cercetării științifice are particularități specifice în fiecare țară, dar conceptul pilonilor duali, adică promovarea atât a cercetării universitare, cât și a celei din institutele de cercetare care activează în cadrul academiilor de științe sau a unor asociații distincte, a prins rădăcini în multe țări ale lumii. Chiar și în Statele Unite ale Americii, unde tradițional predomină cercetarea universitară, Institutul Național de Sănătate (National Institute of Health) pe parcursul ultimelor decenii s-a impus ca lider incontestabil în domeniu la nivel național, având o vizibilitate impunătoare și la scară internațională, în particular, prin activitățile de cercetare orientate spre depășirea pandemiei de COVID-19.

Ce entități sunt lideri ai lumii la capitolul publicații științifice în cele mai prestigioase reviste internaționale, sunt ei din universități sau din institute de cercetare extra-universitară?

Conform tabelelor anuale „Nature Index”, publicate în 2021, care acoperă științele vieții, științele fizicii, chimiei, Pământului și ale mediului, Academia de Științe a Chinei este lider incontestabil în promovarea cercetării de calitate, evaluate după cota de articole publicate în 82 de reviste științifice prestigioase selectate de un grup de experți independenți, având o cotă de peste două ori mai mare față de cel mai apropiat concurent al său, Universitatea Harvard. Societatea Max Planck din Germania ocupă locul trei, fiind urmată de Centrul Național pentru Cercetare Științifică din Franța. Deci, trei din cei patru lideri reprezintă cercetarea extra-universitară: Academia de Științe a Chinei cu institutele sale de cercetare, Societatea Max Planck din Germania și CNRS din Franța.

Dar care este situația la noi în țară? Avem noi cercetare științifică de calitate?

Ca rezultat al reformelor inițiate în 2017, care continuă cu evidentă stângăcie și astăzi, procesul de cercetare științifică a fost dezechilibrat, înregistrându-se importante pierderi de personal calificat și chiar destrămarea unor școli științifice. Nu mai avem schimb interacademic echivalent care a jucat un rol esențial în decursul multor ani, nu avem programe bilaterale de cercetare științifică cu România, Germania, Italia care au avut rolul „trambulinei” în procesul de asociere a țării noastre la programele comunitare de cercetare (PC7 și Orizont 2020). Infrastructura de cercetare este depășită moral și fizic, iar achiziționarea echipamentelor noi de cercetare este foarte sporadică. Concursul proiectelor de cercetare din cadrul așa-numitului Program de Stat, realizat în 2019, a fost de la bun început dur criticat de comunitatea științifică în lipsa unui concept bine gândit cu referire la finanțarea instituțională. Am purtat mai multe discuții ce țin de necesitatea implementării noțiunii de nucleu constituit din cercetători care ar avea rolul de piloni de bază în cadrul laboratorului sau instituției și ar asigura o continuitate în dezvoltare, adică o dezvoltare sustenabilă prin acumularea experienței și transmiterea ei tinerei generații. Cu părere de rău, până astăzi nimic nu s-a schimbat și de fapt nici nu poate fi schimbat fără armonizarea prealabilă a cadrului normativ. Într-un cuvânt, batem pasul pe loc, crezând că mergem înainte. Între timp interesul tinerilor față de domeniile științei a scăzut și mai mult, exodul lor în Occident continuă, ceea ce, cu trecerea timpului, va duce la dispariția treptată a școlilor științifice, create de savanții noștri prin muncă asiduă și cu mari sacrificii pe parcursul a zeci de ani.  

Să revenim la prima întrebare, dar în context național. În opinia Dumneavoastră, unde este mai avansat nivelul cercetării, în universități sau în institutele de cercetare?

Îmi amintesc că la o ședință a membrilor Academiei de Științe a Moldovei, acum vreo șapte ani, în contextul discuțiilor cu privire la necesitatea promovării reformelor în domeniul cercetării, regretatul membru corespondent al AȘM Anatol Ciobanu, o celebritate academică de rang european, și-a expus opinia că cercetarea științifică în institutele de cercetare este mai profundă decât în universități și a venit cu argumente explicite. Totodată, sunt la curent că în universități sunt și păreri opuse. Personal cred că nivelul cercetărilor depinde mai mult de cunoștințele și experiența cercetătorului, în măsura în care el este vizionar și profund, decât de faptul unde activează – în institut de cercetare sau în cadrul unei universități. Sunt convins că, spre exemplu, pentru regretații matematicieni Vladimir Andrunachievici și Mitrofan Cioban, și regretații fizicienii Sveatoslav și Vsevolod Moscalenco, pentru chimiștii Isaac Bersuker și Aurelian Gulea, precum și pentru mulți alți cercetători veritabili, instituția în care au activat sau activează a avut sau are un rol important, dar nu determinant. Astăzi, mai dispunem de echipe de cercetare bine pregătite atât în universități, cât și în institutele de cercetare, și trebuie să întreprindem totul ce depinde de noi pentru a le crea condiții adecvate, de altfel, mâine poate fi târziu.

Ați putea să ne spuneți mai exact, ce trebuie să se întreprindă pentru a impulsiona dezvoltarea științei autohtone?

În primul rând, trebuie să ne determinăm cu privire la modelul de dezvoltare a cercetării științifice. Luând în considerare traseul parcurs în ultimii cca 60 de ani, experiența acumulată, interacțiunile sinergice devenite tradiții, cred că nu este cazul să descoperim America. Avem bunul exemplu al organizării și managementului cercetării științifice în România, unde activează cu succes Academia Română cu cca 60 de institute și centre de cercetare, zeci de universități și o serie de institute naționale de cercetare. Cred că modelul României ar putea fi implementat și la noi, cu atât mai mult că, colegii noștri, după cum s-a exprimat recent academicianul Bogdan Simionescu, s-au oferit să ne împărtășească experiența proprie acumulată în decursul ultimelor decenii.

În al doilea rând, trebuie să evaluăm sistemul de cercetare pentru a scoate în evidență potențialul de care dispunem și a lua o decizie corectă cu privire la finanțarea instituțională. Concomitent, urmează să armonizăm legislația, dat fiind faptul că în lipsa unor modificări la Codul cu privire la știință și inovare nu mai este posibilă o dezvoltare ascendentă a sistemului, în particular, școlile științifice sunt sortite dispariției fără o finanțare instituțională adecvată. Academiei de Științe trebuie să i se întoarcă dreptul de a avea în subordine institute de cercetare, în conformitate cu tradițiile cristalizate în decursul a peste 60 de ani, ceea ce va da un impuls procesului de consolidare a comunității științifice pe platformele Secțiilor de Științe ale AȘM, realizării proiectelor multidisciplinare și conlucrării eficiente în cadrul schimbului interacademic regional și internațional. În acest context este foarte sugestivă afirmația academicianului Ioan-Aurel Pop, președinte al Academiei Române, expusă recent în contextul unui interviu acordat Serviciului de Presă al AȘM: „Legat de schimburile interacademice, noi sperăm că autoritățile de stat ale Moldovei vor reda curând Academiei de Științe ceea ce era de drept și de fapt al ei. Cu institute de cercetare și de o parte și de alta, colaborarea dintre cele două academii ar căpăta dimensiuni substanțiale”. Luând în considerare experiența internațională, Academia de Științe, având în subordine institute de cercetare și promovând colaborări cu cei mai eminenți savanți ai lumii (lucru demonstrat cu prisosință de AȘM), ar fi responsabilă de dezvoltarea unor domenii și, în primul rând, a științelor fundamentale, cărora actualmente li se acordă o atenție deosebită la scară globală în contextul eforturilor întreprinse pentru a susține dezvoltarea durabilă prin asigurarea progresului în medicină, industrie, agricultură, resurse de apă, energetică, mediu, tehnologie, cultură etc.

Menționăm îndeosebi faptul că, în decursul anilor, Academia și-a demonstrat rolul de locomotivă a eșalonului academic în diverse situații. Anume Academia a inițiat și realizat cu succes procesul de asociere a științei noastre la programele comunitare. După cum am menționat într-un articol publicat în 2015, în revista Akademos (http://akademos.asm.md/files/8_10_Stiinta%20Moldovei%20la%20rascrucea%20reformelor.pdf), Academiei i-a revenit misiunea destul de dificilă de a integra știința moldovenească în spațiul european de cercetare. Procesul a durat cinci ani, reușindu-se atât să se aducă argumente convingătoare factorilor de decizie de la Bruxelles, cât și să fie pregătită comunitatea științifică din Moldova, țara noastră devenind prima din CSI care a reușit această performanță.

Un alt exemplu elocvent, în care Academia a reacționat prompt și cu impact este provocarea generată de răspândirea coronavirusului de tip nou SARS-CoV-2. Deja la 6 februarie 2020, adică cu mai bine de o lună până la confirmarea primului caz de infecție cu noul tip de coronavirus în Republica Moldova (7 martie 2020) și declararea pandemiei de către Organizația Mondială a Sănătății (11 martie 2020), AȘM, în colaborare cu Agenția Națională pentru Sănătate Publică, a organizat Masa rotundă „Situația epidemiologică cauzată de noul tip de coronavirus: măsuri de prevenire și răspuns” (https://asm.md/masa-rotunda-la-academia-de-stiinte-moldovei-ce-spun-specialistii-despre-noul-tip-de-virus-ucigas), evenimentul fiind transmis integral de către PRO TV Chișinău, Privesc.eu, Realitatea TV și Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale. Au urmat multiple participări ale membrilor AȘM și ale unor savanți notorii de peste hotare la emisiuni radio și TV, unde au fost abordate probleme legate de situația epidemiologică din țara noastră și în afara ei și discutate căi de depășire a crizei. De asemenea, au fost organizate conferințe și simpozioane internaționale cu participarea experților din Moldova, SUA, China, România etc. Memorabile sunt în acest context intervențiile la emisiunile televizate și lecțiile publice prezentate la AȘM de către profesorul Randy Schekman de la Universitatea California/Berkeley, Laureat al Premiului Nobel pentru medicină, care a fost ales membru de onoare al AȘM la 28 mai 2021. Un aport real l-a adus și conferința „Lupta împotriva COVID-19 din punct de vedere al managementului spitalelor”, în cadrul căreia experții din China, care deja aveau o practică vastă în acest domeniu, și-au împărtășit experiența cu specialiștii din Moldova – medici, cercetători, factori de decizie în domeniul sănătății.

Este clar că doar în cadrul unui dialog deschis și transparent, cu o participare largă a reprezentanților comunității științifice și a factorilor de decizie, pot fi identificate căi de depășire a stării de incertitudine pentru ca sistemul de cercetare națională să aibă parte de o dezvoltare sustenabilă, spre binele cercetătorilor, entităților de cercetare și țării noastre în ansamblu. Să sperăm că rațiunea și înțelepciunea vor predomina la luarea deciziilor.

Mulțumim.