- Vizualizări: 291
Coronavirus, un subiect de top al lunii ianuarie și începutul lui februarie, abordat pe larg de sursele media, politicieni, mediul academic, comunitatea medicală și de simpli cetățeni, și asta pentru că virusul ucigaș provenit din China a bulversat viața cotidiană, creând panică în toată lumea.
Pentru că acest subiect ține de competența Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, specialiștii instituției au pe agendă diseminarea informațiilor în orice auditoriu posibil la solicitare, indiferent că e mediul științific, angajați din grupurile de risc, instituțiile medicale, instituțiile de educație și instruire, administrație publică locală, peste tot se implică și vin cu mesaje și cu recomandări practice.
În acest context, la 6 februarie 2020, Academia de Științe a Moldovei, în colaborare cu Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a organizat o masă rotundă cu genericul „Situația epidemiologică cauzată de noul tip de coronavirus: măsuri de prevenire și răspuns”. Cu o informație amplă la acest subiect a fost prezent directorul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, dr. Nicolae Furtună, însoțit de dr.hab., prof. Constantin Spânu.
La eveniment au fost prezenți președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, vicepreședinții, acad. Boris Gaina, m.c. Svetlana Cojocaru, m.c. Victor Moraru, precum și acad. Gheorghe Țîbîrnă, m.c. Victor Ghicavâi, experții din domeniul medicinii, secretari științifici ai secțiilor de științe, cercetători din institute de cercetare și universități, reprezentanți ai Aparatului Prezidiului AȘM, persoane interesate.
Directorul ANSP, dr. Nicolae Furtună, a venit în fața auditoriului cu o abordare și o informație de ultimă oră despre ceea ce știm noi astăzi, despre o nouă urgență de sănătate publică care se numește infecția cauzată de noul tip coronavirus, despre măsurile globale recomandate pentru țări și state, despre ceea ce au efectuat autoritățile competente ale țării pentru diminuarea riscului și, nu în ultimul rând, despre bârfe și zvonuri legate de acest subiect.
„Coronavirusul, în viziunea mea, a făcut să înțelegem că China nu este așa de departe de Republica Moldova. Ținând cont de posibilitățile de călătorie, de faptul că hotarele sunt deschise, că concetățenii noștri circulă încolo și cetățenii chinezi vin în Europa, inclusiv, în RM, o să încercăm, în măsura competenței și în măsura cunoștinței noastre, reieșind din practica de lucru, să vă aducem această informație de ultimă oră”, a spus directorul ANSP.
Directorul Furtună și prof. Constantin Spânu au răspuns la o serie de întrebări ale celor prezenți. Întrebările au vizat în mare parte modul de stopare a virusului, posibilitatea de infectare cu virusul de tip nou prin coletele poștale din China, dacă este un pericol pentru țara noastră și dacă suntem pregătiți pentru a face față ucigașului virus etc. Specialiștii au precizat că în Republica Moldova nu s-a înregistrat acest tip de infecție. „Doar fără panică și fără bârfe. Noi trebuie să punem în aplicare toate acțiunile care ne sunt în putere”, a punctat directorul Nicolae Furtună, venind cu anumite recomandări pentru cetățeni: conduita de igienă, spălatul pe mâini, cultura tusei și a strănutului, evitarea locurilor aglomerate, evitarea țărilor unde sunt înregistrate cazuri, respectarea prescripțiilor și medicației specialiștilor, asigurarea condițiilor de habitat, de igienă, de alimentație corectă, sănătoasă, călirea organismului. „Toate astea, într-un fel sau altul, vor contribui la evitarea unor situații nedorite și care duc la elemente de panică”, a conchis directorul ANSP.
Înregistrare video de la eveniment: idsi.md/tv
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM