Adunarea Generală a Academiei de Științe a Moldovei a aprobat Raportul asupra stării științei și Raportul de activitate pentru anul 2025

14.05.2026
Unique visitors: 144

Academia de Științe a Moldovei a aprobat, în cadrul Adunării Generale desfășurate la 12 mai 2026, Raportul asupra stării științei din Republica Moldova pentru anul 2025 și Raportul privind activitatea instituției în aceeași perioadă.

Raportul asupra stării științei a fost prezentat de președintele Academiei, acad. Ion TIGHINEANU, în cadrul Sesiunii a XIX-a a Adunării Generale. Elaborat în conformitate cu prevederile Codului cu privire la știință și inovare și ale Statutului AȘM, documentul oferă o analiză amplă a situației din domeniile cercetării și inovării, evidențiază principalele probleme sistemice și formulează recomandări pentru dezvoltarea sustenabilă a sectorului.

Raportul relevă existența unor dificultăți structurale majore, între care subfinanțarea cronică a științei, discrepanțele salariale în raport cu alte domenii, infrastructura de cercetare învechită, precum și diminuarea atractivității carierei științifice pentru tineri — factori care afectează dezvoltarea și competitivitatea sistemului național de cercetare.

Raportul privind activitatea AȘM în anul 2025 a fost prezentat de secretarul științific general al Academiei, membru corespondent Liliana CONDRATICOVA. Documentul reflectă realizările instituției din anul de referință, principalele provocări și direcțiile strategice de dezvoltare, consolidând rolul Academiei de consultant strategic al Guvernului și de promotor al excelenței în cercetare.

Pe parcursul anului 2025, Academia de Științe a Moldovei a fost implicată în evaluarea a sute de proiecte științifice, în organizarea de conferințe, prelegeri publice și evenimente academice, precum și în promovarea rezultatelor cercetării în spațiul public. Totodată, instituția a continuat procesul de integrare a cercetării naționale în Spațiul European de Cercetare, inclusiv prin participarea la proiecte internaționale și la inițiative promovate de UNESCO.

Raportul asupra stării științei evidențiază rezultate valoroase obținute de comunitatea academică în numeroase domenii.

În științele medicale, cercetătorii din Republica Moldova au dezvoltat platforme moderne pentru monitorizarea pacienților cu accident vascular cerebral, au contribuit la inaugurarea Centrului Național de Epileptologie și au avansat studiile privind cancerul, bolile cardiovasculare, diabetul și afecțiunile respiratorii. Au fost elaborate metode moderne de diagnostic precoce, terapii personalizate și tehnici chirurgicale minim invazive, menite să îmbunătățească prognosticul și calitatea vieții pacienților.

În agricultură, biologie și mediu, cercetările au demonstrat importanța agriculturii sustenabile și a adaptării la schimbările climatice. Au fost create noi soiuri performante de grâu, orz, tomate și floarea-soarelui, selectate mii de genotipuri valoroase și dezvoltate tehnologii moderne pentru irigare, fertilizare și protecția solului. De asemenea, au fost obținute progrese importante în viticultură, zootehnie și biotehnologii alimentare, inclusiv prin dezvoltarea unor produse inovatoare pe bază de proteine vegetale și a unor tehnologii moderne de procesare.

În domeniul matematicii și informaticii, cercetătorii au dezvoltat noi algoritmi pentru inteligența decizională și analiza datelor în medicină și finanțe, precum și aplicații pentru educație și digitizarea patrimoniului cultural românesc. Totodată, au fost create platforme și instrumente digitale pentru valorificarea documentelor istorice și pentru susținerea educației moderne.

În chimie și nanotehnologii, oamenii de știință au sintetizat compuși noi cu potențial antimicrobian, antioxidant și antifungic și au elaborat materiale cu aplicabilitate în purificarea apei și eliminarea poluanților.

Cercetările din fizică și știința materialelor au vizat lasere ultrarapide, materiale pentru LED-uri performante, structuri cu proprietăți supraconductoare și tehnologii optoelectronice de ultimă generație. În paralel, au fost dezvoltate materiale hibride și tehnologii pentru senzori, dispozitive inteligente și structuri nanometrice.

Un accent important a fost pus și pe energetică. Specialiștii au elaborat modele pentru modernizarea sistemului de termoficare din Chișinău, integrarea surselor regenerabile de energie și reducerea emisiilor de CO₂. De asemenea, au fost dezvoltate sisteme hibride capabile să reducă costurile energetice și să contribuie la sporirea securității energetice a țării.

În inginerie și tehnologii spațiale, cercetătorii au elaborat prototipuri pentru nanosateliți, drone și sisteme inteligente de captare și transmitere a datelor, inclusiv platforme de monitorizare a poluării atmosferice.

Documentul evidențiază și contribuții importante în geologie și seismologie. Cercetările indică existența unui potențial pentru zăcăminte de hidrocarburi în sudul Republicii Moldova, iar oamenii de știință au dezvoltat modele pentru evaluarea riscului seismic și pentru depozitarea subterană a gazelor.

În științele sociale, economice și ale educației, cercetătorii au analizat transformările demografice și economice ale țării, impactul integrării europene și au propus soluții pentru modernizarea administrației publice și a sistemelor sociale. Totodată, au fost dezvoltate modele de pedagogie digitală, instrumente pentru combaterea dezinformării și resurse educaționale interactive.

Un capitol aparte îl reprezintă patrimoniul cultural, istoria și arheologia. Au fost identificate noi situri arheologice, digitalizate texte și documente vechi, cercetate monumente istorice și valorificat patrimoniul cultural imaterial, inclusiv prin promovarea dosarului UNESCO dedicat cobzei tradiționale.

Raportul demonstrează că cercetarea din Republica Moldova generează nu doar cunoaștere fundamentală, ci și soluții concrete pentru probleme de interes major: sănătate, energie, educație, mediu, digitalizare, securitate și dezvoltare durabilă.

După audierea rapoartelor, membrii Adunării Generale au participat la un amplu dialog academic privind conținutul documentelor. Au fost formulate propuneri de perspectivă referitoare la îmbunătățirea activității științifice la nivel național, consolidarea colaborării cu autoritățile publice și identificarea unor soluții pentru depășirea problemelor cu care se confruntă comunitatea științifică.

În urma dezbaterilor, ambele documente au fost aprobate în unanimitate, fiind susținute propunerile formulate în cadrul sesiunii, inclusiv cele privind intensificarea dialogului instituțional cu autoritățile, în special cu Ministerul Educației și Cercetării.

Raportul asupra stării științei subliniază necesitatea unor măsuri strategice, precum creșterea graduală a finanțării cercetării, elaborarea unei Strategii naționale de cercetare și inovare, modernizarea infrastructurii științifice și consolidarea potențialului uman din cercetare. În prezent, în domeniul cercetării științifice activează aproximativ 3.300 de colaboratori, iar reducerea numărului de tineri implicați în activitatea științifică rămâne o provocare majoră.

Documentele aprobate subliniază rolul esențial al științei și inovării în dezvoltarea Republicii Moldova și necesitatea consolidării unui sistem de cercetare competitiv, integrat în spațiul european al cunoașterii, capabil să transforme rezultatele științifice în beneficii concrete pentru societate și economie.

Cristina BUMBU

 

Categorie: