Lansare de cărți Universalitatea viței-de-vie sau o viață de om cuprinsă între două coperte

19.09.2022
Unique visitors: 1166

Lansarea a două cărți, elaborate cu aportul acad. Boris Găină, în cadrul aniversării a 75-a și a 50 de ani de activitate științifică în domeniul vitivinicol, marcată acum o lună, a constituit un  eveniment frumos, o întâlnire de suflet, pe care moderatorul acad. Mihai Cimpoi a propus să aibă loc în formatul unei șezători. E vorba de volumele „Universalitatea Viței-de-vie”, editura „Lexon Prim”, ediția a doua completată și revizuită, și „Academician Boris Gaina. Biobibliografie”, editor Biblioteca Științifică (Institut) „Andrei Lupan”. A dat tonul discuțiilor moderatorul, apelând și la exemple din literatură cu tematica respectivă, și la glume, doar ca evenimentul să reușească și să rămână în memoria participanților.

Primul vorbitor a fost acad. Ion Tighineanu, președintele AȘM, care a subliniat că autorul Boris Găină este un oenolog de excepție, unicul la această specialitate în componența AȘM, care reprezintă cu brio acest domeniu în țară și peste hotare. Este semnificativ faptul că specificul acestei profesii ține de tradițiile creșterii viței-de-vie  și producerii vinului. Am rămas încântat ori de câte ori acad. Boris Găină a prezentat vinurile moldovenești oaspeților din străinătate – atâta pasiune, vervă, lumină emanată, dar și competență față de acest produs și această meserie milenară de vinificator.  Iar ca degustător de talie internațională va scoate în evidență și calitățile băuturilor: armonia în gust; aroma florală fină; corespunderea culorilor tipice ale vinurilor. Președintele s-a referit cu judecăți și la a doua lucrare ce ține de Biobibliografie, cu atât mai mult că un articol din carte îi aparține.

Calde felicitări și urări de bine i-a adus omagiatului acad. Ion Bostan, profesor la Universitatea Tehnică a Moldovei, care i-a apreciat înalt lucrările, dar și activitatea didactică prodigioasă în această instituție de învățământ superior, relațiile lui frumoase cu tinerii studioși. Potrivit dlui prof. Bostan, UTM a avut un mare noroc de doi oenologi cu renume: acad. Petru Ungureanu, fondatorul școlii naționale vitivinicole, și  discipolul său, acad. Boris Găină, care a dezvoltat această școală științifică, a pregătit cadre științifice și specialiști de marcă în domeniu. „Dar pe mine, ca inginer de formație, a specificat vorbitorul, mă interesează mai mult tehnologiile de fermentare a vinului. În acest sens, ne-am dori o lucrare științifică în domeniul dat”.

Ca specialist în domeniu, cu alte impresii a venit la manifestare dr.hab. Nicolae Taran, vicedirector științific al Institutului Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare. În luarea sa de cuvânt, a menționat că acad. Boris Găină, s-a format ca oenolog la Institutul Național al Viei și Vinului, iar când a fost invitat la Academia de Științe a Moldovei era deja un specialist format, apreciat în țară și în străinătate. Vorbitorul s-a referit și la unele probleme din domeniu: „Avem în Moldova specialiști buni, avem vinuri, struguri de calitate, dar nu se face promovarea lor pe toate căile. Este necesar de editat un volum cu privire la cultura consumului de vin. Cândva în Franța se consumau câte 150 de litri de vin pe an la o persoană. Astăzi acest nivel este redus considerabil, dar la noi a crescut”.

Ca reprezentant al științelor umaniste, a venit cu un cuvânt inspirat de felicitare membrul corespondent Victor Moraru, vicepreședinte al AȘM. „Nu pot să nu remarc că volumele lansate sunt cărți de zile mari. ”Universalitatea viței de vie” apare drept o originală și amplă enciclopedie sui generis, dar care trece cu mult dincolo de nuanțele științifice, fiind concepută pe înțelesul oricărui cititor și fiind scrisă cu o adevărată dragoste față de această comoară, și cu multă pasiune. Autorii oferă cititorului bucuria cunoașterii, împărtășesc cu el pătrunderea esenței fenomenului, descifrează iscusit enigmele viței-de-vie și a vinului, dezvăluie multiplele valențe ale acestora, bazându-se pe mărturii și argumente probante. Consider că volumul respectiv constituie un succes editorial și mă bucur că cititorul nostru va avea acest ghid universal, de o mare valoare cognitivă”, a subliniat dl Victor Moraru.

Valerian Bejan, de origine din s. Mândrești, este unul din doctorii în științe texnice, pregătiți de acad. Boris Găină. De la microfon i-a mulțumit conducătorului său științific penrtu acea colaborare pe care a avut-o și o are în prezent cu dumnealui. Omagiatul, la rândul său, a subliniat că discipolul său este foarte străduitor, face cercetare, cu propriile forțe a crescut o vie minunată, care fură privirile încântate ale trecătorilor. Au fost prezenți în Sala Azurie a AȘM și doctoranzii academicianului, care vor continua tradițiile școlii naționale vitivinicole din Republica Moldova.

Au venit la evenimentul de la Academia de Științe băștinașii savantului din Chițcanii Vechi, raionul Telenești: primarul satului Sergiu Cucu, istoricul teolog Mihail Guzun, patriarhul publicisticii moldovenești Tudor Țopa, autor a 90 de cărți, care pe 13 octombrie va marca aniversarea a 90-a și alții. Primarul, bunăoară, a amintit că toți consătenii dlui Boris Găină sunt mândri că savanul este cetățean de onoare al comunei Chițcanii Vechi. Fiecare om, a subliat vorbitorul, trebuie să lase o urmă pe pământ, urma pe care o lasă savantul omagiat este una de aur. Drept mărturie servesc și ultimele două cărți semnate de el: „Universalitatea Viței-de-vie”, și „Academician Boris Gaina. Biobibliografie”. În contextul aniversării renumitului oenolog, dl Mihail Guzun a adus un pios omagiu regretaților săi părinți, tatăl Sergiu Găină, profesor școlar de limba și literatura română, și mamei Eufrosinia Găină – a crescut și a educat trei băieți, a fost învățătoare, apoi a practicat croitoria.

La lansarea cărților semnate de acad. Boris Găină a fost prezent dl dr. Iurie Scripnic, secretar de stat al Ministerului Agriculturi și Industriei Alimentare. Oficialul a adus sincere felicitări autorului acestor cărți importante pentru știință și societate și a îndemnat cercetătorii să implementeze cu mai mult curaj rezultatele lor în economie. Totodată, i-a mulțumit omagiatului pentru tot ceea ce a făcut și face pentru țară și pentru popor! Un ultim acord demn  de un eveniment și o șezătoare științifică!

 

Tatiana ROTARU

Sursa:
Categorie:
Cuvinte-cheie: