Regal de cultură, susținut de compozitorul Eugen Doga și actorul Dorel Vișan, la Iași, de Ziua Culturii Naționale

20.01.2022
Unique visitors: 1866

De Ziua Națională a Culturii, zi deosebită, dar și simbolică deopotrivă pentru toți cei cu spirit înalt, compozitorul academician Eugen Doga a fost invitat la Iași pentru a sărbători cei 172 de ani de la nașterea Poetului Poeților Mihai Eminescu, onorându-și astfel și calitatea de cetățean de onoare a capitalei istorice și culturale. Celebrul artist, alături de marele actor român Dorel Vișan au omagiat creația marelui geniu, printr-un eveniment cultural de înaltă ținută artistică, în sala „Radu Beligan” a Ateneului Național din Iași. Momentele de profundă trăire și simțire, dedicate marelui înveșnicit au prins viață prin vocea inconfundabilă a marelui actor Dorel Vișan și celebra muzică a îndrăgitului compozitor Eugen Doga.

Doi mari maeștri bine așezați în meseriile lor, doi titani ai culturii românești de o parte și de cealaltă a Prutului, doi creatori de valori, compozitorul Eugen Doga și actorul Dorel Vișan, au susținut, la 15 ianuarie 2022, un spectacol extraordinar „Eminescu, om, geniu și poet divin”, artiștii fiind acompaniați de Essenza Quartet de la Ateneul Național Iași. Doi mari oameni, două mari personalități ale vieții culturale, care iubesc enorm de mult Iașul, dar și pe Eminescu, s-au întâlnit pe scena din Iași, într-un regal de cultură unic în România. Spectacolul s-a conturat într-un dialog  continuu între versul eminescian, interpretat de Dorel Vișan și creații muzicale, compuse de compozitorul Eugen Doga. Iar când un compozitor universal și un actor de mare meserie își unesc eforturile, dar și marele har, nu are cum să nu iasă ceva frumos și sublim. Bucuria și emoțiile i-au încercat pe toți cei care au avut norocul să prindă un bilet în sala Ateneului, dar și pe cei care au stat în fața televizoarelor, pentru că recitalul de excepție dedicat celui mai mare poet român a fost transmis în direct, în premieră, în România de Prima TV, Prima TV fiind partenerul media oficial al spectacolului.

Regalul muzical și poetic a fost posibil grație unei frumoase colaborări dintre Asociaţia Culturală ,,Feed Back” Iaşi – poetul Daniel Corbu și Filomena Corbu, mari intelectuali, de altfel și prieteni ai Academiei de Științe a Moldovei, în parteneriat cu Primăria Iaşi şi Ateneul Naţional din Iaşi. Spectacolul artistic a fost prezentat de omul de cultură Filomena Corbu, care a fost, de fapt, sufletul a tot ce numim organizare și implicare, astfel încât spectacolul să fie numit, fără rezerve, extraordinar.

Este un spectacol foarte întrebat și așteptat de publicul ieșean, a spus poetul și organizatorul Daniel Corbu. „Este adevărat că nu poate intra atâta public în sală, dar îmi exprim bucuria că o televiziune prestantă va transmite în direct Ziua Culturii și Ziua Poetului Național Eminescu care, fără doar și poate, este pașaportul nostru în universalitate”, a afirmat organizatorul. „Am venit pentru că este Doga, am venit pentru că este Vișan”, a spus un spectator.

Artiștii s-au urcat în scenă în aplauzele publicului, recitalul dedicat lui Eminescu contopindu-se într-un armonios dialog de poezie și muzică. Eminescu este matricea noastră spirituală, este esența naționalității noastre, a spus actorul Dorel Vișan. „Pentru două ore să încercăm să ne apropiem de sufletul nostru, pe care se pare că l-am pierdut. Și pentru că Eminescu rămâne ființa supremă care ne-a fixat în istorie, am să aduc cuvântul celui care a fost supranumit „Patriarhul limbii române și Sfântul Preacurat al ghiersului românesc”, care va fi înnobilat de sunetul măiestru al marelui compozitor Eugen Doga, care este invitatul nostru în spectacol”, a spus la apariția sa în scena Ateneului ieșean, îndrăgitul actor român Dorel Vișan, cetățean de onoare al mun. Iași. Toate dobitoacele trăiesc pe unde pot și cum pot, declară marele artist, Omul însă, trebuie să trăiască în cultură, reiterând că, în înțelepciunea și religia islamică, unul din cei cinci stâlpi ai înțelepciunii le cere creștinilor cel puțin o dată în viață să ajungă la Mecca, Cetatea sfântă a lui Mahomed. „Poate că noi ar trebui să mai adăugăm o poruncă la cele 10 porunci creștinești: fiecare român să trăiască măcar două ore în viață în Eminescu. Universul scriptural pe care îl numim fără nuanță, eminescian, și îl atribuim unei persoane fizice Mihai Eminescu, are în credința mea formă și conținut simfonic, poet divin care s-a apropiat de Dumnezeu prin cunoaștere, ca și Homer”, a spus cu înțeleapta-i vorbă actorul, începând-și recitalul, dar și întâlnirea, pe care a numit-o „de suflet”, cu o poezie mai puțin cunoscută, care nu e în toate cărțile Eminescu și care, pare, că nu a scris-o Eminescu, pare…

Actorul a început recitalul cu poezia istorică „Umbra lui Istrate Dabija-voievod”, urmată de „Venere și Madonă”, „Mortua est”, trecând prin poezia socială – „Epigonii”, ajungând la teatru, „Monologul lui Luca Arbore”, pentru că, susține artistul, puțină lume știe că Eminescu a scris teatru. Poezia marelui înveșnicit s-a îmbinat armonios cu celebrele creații ale compozitorului Eugen Doga „Balada”, „Adajio și Rondo”, „Intemezzo”, „Sonet” și încheind cu renumitul și mult apreciatul „Gramofon”, artiștii fiind aplaudați în nenumărate rânduri de publicul spectator.

Compozitorul Eugen Doga a mărturisit că nu-și poate imagina muzica fără cuvinte, iar spectacolul de la Ateneul Național din Iași a fost cea mai bună variantă a omagierii lui Mihai Eminescu. „Eu am lăsat ca Dorel Vișan să mă aleagă pe mine”, a spus maestrul Doga, evidențiind și ceea ce îi place în această formulă de spectacol - că participă și spectatorul la creație, spectatorul fiind cea mai mare parte care creează atmosfera așteptată sau dorită. Această formulă, precizează celebrul compozitor, „dă posibilitate spectatorului, ascultătorului, cum îl numim, să creeze și el. Nu, pur și simplu, să fie observator dintr-o parte, dar să fie la mijloc, să participe la trăirile, la simțirile, pe care le rostește dl Vișan din scena”. „Eu simt energetica pe care a implantat-o Eminescu, întreg spectacolul este pătruns de Eminescu. Eu parcă îl aud pe Eminescu. Când recita poeziile, parcă cânta”, a declarat compozitorul. Artistul crede că eforturile de la Iași vor avea o frumoasă continuitate și se va extinde și către alte orașe din România. Maestrul mai speră că în aceste timpuri dramatice și triste pe care le trăim cu toții, acest spectacol le-a încălzit măcar un pic sufletele și le-a reanimat simțirile celor care au venit să-i vadă.

Compozitorul Eugen Doga le-a mulțumit ieșenilor pentru căldura cu care au fost primiți, iar în semn de prețuire, artistul a făcut un dar valoros Iașului. Este vorba despre 28 de arii, romanțe create de marele compozitor pe versuri scrise de Mihai Eminescu și Veronica Micle, care fac parte din „Dialogurile Dragostei” și care nu au fost cântate niciodată, exprimând speranța că în timpul ce urmează vor fi puse în scena aceluiași faimos Ateneu Național ieșean.   

Un spectacol deosebit, un spectacol care a încântat pe toți ce-i prezenți. O mare bucurie pentru Iași, o mare bucurie pentru cultura românească, doi titani ai culturii românești de o parte și de cealaltă a Prutului”, a spus Primarul mun. Iași Mihai Chirica, căruia i-a fost încredințat prețiosul dar. Edilul ieșean i-a mulțumit compozitorului Doga pentru înaltul gest și considerație, asigurând că va face tot ce-i stă în puteri ca aceste creații să fie puse în scenă cât mai curând posibil.

Pe 16 și 18 ianuarie, artiștii au susținut un spectacol similar în orașele Târgu Neamț și Piatra Neamț.

De menționat că artiștii au participat în dimineața Zilei Culturii Naționale la un moment ceremonial prin depunere de jerbe la bustul poetului Mihai Eminescu, în Parcul Copou, unde au fost susținute și câteva alocuțiuni ale administrației locale. „Dacă nu ne-am fi numit Iași, ne-am fi numit Eminescu… și Eminescu ar fi curs spre venele noastre și sufletul nostru ar fi mereu Eminescu. De aceea, trebuie să-i mulțumim lui Dumnezeu că ni l-a dat pe Eminescu. La Mulți Ani Eminescu!”, a spus primarul Mihai Chirica în prezența unui numeros public venit să-l omagieze pe Eminescu, pentru că Eminescu este și va rămâne viu tot timpul.

 

Eugenia Tofan,

AȘM,

Iași, 15 ianuarie 2022 

Categorie: