- Представления: 132
La 30 decembrie 2021, Președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova, E.S. Gudsi Osmanov. La întâlnire au participat m. c. Victor Moraru, vicepreședinte al AȘM, și dr. Tudor Braniște, șef al Secției management academic și relații externe a AȘM.
Această întâlnire a constituit un prilej pentru a face unele bilanțuri ale activității cercetătorilor din Republica Moldova și Azerbaidjan în anul 2021, precum și a identifica perspective de colaborare în domeniul științific în anul care vine.
Președintele AȘM a menționat că în pofida pandemiei și a circumstanțelor dificile, membrii comunității științifice au demonstrat fidelitate vocației științifice, venind la finele anului cu realizări semnificative, de o mare importanță pentru societate.
Pentru Academia de Științe a Moldovei, a accentuat acad. Ion Tighineanu, anul 2021 a fost un an deosebit, marcat de aniversarea a 60-a a Academiei de Științe și împlinirea a 75 de ani de la formarea primelor instituții științifice de tip academic. Sub semnul aniversării au fost organizate o serie de manifestări științifice de rezonanță: conferințe, simpozioane, lecții publice, lansări de cărți. Cu titlu de pionierat a fost lansată „Săptămâna științei”, în cadrul căreia au avut loc prelegeri publice ale personalităților notorii din diverse domenii ale științei, inclusiv prelegeri susținute de cinci laureați ai Premiului Nobel, care au abordat de la tribuna Academiei probleme științifice de stringentă actualitate și de mare interes pentru comunitatea academică.
Academia de Științe a Moldovei, a menționat Președintele Tighineanu, este conectată la problemele majore care frământă societatea. Un exemplu în acest sens l-ar putea prezenta participarea în acțiunile legate de Summit-ul de la Glasgow. Problemele limitării încălzirii globale și adaptării la schimbările climatice în contextul stipulărilor „Pactului climatic de la Glasgow” semnat de 197 de state la 12 noiembrie 2021, au fost discutate la AȘM în cadrul unei mese rotunde, cu participarea prof. Rattan Lal de la Universitatea din Ohio (SUA), Laureat al Premiului Nobel pentru Pace (2007) și al Premiului Mondial pentru Alimentație (2020), precum și a cercetătorilor din Republica Moldova.
Discuția a antrenat o serie de subiecte de interes reciproc, ținând, în special, de susținerea tineretului științific: despre inițiativa de constituire a Academiei tinerilor a relatat dr. Tudor Braniște; necesitatea identificării și dezvoltării unor forme și modalități de colaborare științifică a fost abordată de m. c. Victor Moraru etc.
Excelența Sa Gudsi Osmanov și Președintele AȘM acad. Ion Tighineanu au exprimat convingerea că există toate temeiurile pentru a consolida și a extinde cooperarea în sfera cercetării științifice între Republica Moldova și Republica Azerbaidjan.
Secția management academic și relații externe a AȘM