- Представления: 357
În ședința Prezidiului AȘM din 3 august 2021 a fost discutat subiectul Scrisorii deschise (publicate în ziarul „Învățământul public” din 17 septembrie 1988) semnate de 66 de persoane cu privire la trecerea limbii române la grafia latină.
Prezidiul AȘM consideră că ar merita apreciere atât persoanele din lista respectivă, care nu au fost apreciate până acum, cât și persoanele care de-a lungul anilor au luptat pentru limba română și și-au expus poziția fermă în cadrul diferitor evenimente publice. De asemenea, este cazul să-i prețuim și pe cei care au fost marginalizați, exterminați sau deportați pentru că au luptat pentru limba română și valorile naționale.
În contextul apariției recente în spațiul public a unor informații la acest subiect, amintim că în ședința sa din 9 septembrie 1994 Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei a decis în unanimitate că limba vorbită în Republica Moldova este limba română, poziție reconfirmată de Adunarea Generală a AȘM din 28 februarie 1996.
Conducerea AȘM și personal acad. Ion Tighineanu, președintele AȘM, au reconfirmat această atitudine cu diferite ocazii (în cadrul manifestărilor speciale, prelegerilor, lecturilor academice, lansărilor de carte etc.). În particular, menționăm discursul acad. Ion Tighineanu în data de 31 august 2020, în cadrul Lecturilor academice dedicate Sărbătorii Naționale „Limba Noastră cea Română”, care a reiterat poziția AȘM ca fiind fermă și univocă:
- https://asm.md/ion-tighineanu-pozitia-asm-cu-referire-la-limba-romana-ramas-ferma-si-univoca-0
- https://www.ipn.md/ro/ion-tighineanu-pozitia-asm-cu-referire-la-limba-romana-7967_1075852.html#ixzz6WmaLWlJm;
precum și în interviul „Academia de Științe a Moldovei: ani de căutări și afirmare”, publicat în revista „Limba Română” (nr. 2, 2021), a se vedea și link-ul:
Conducerea Academiei de Științe a Moldovei întreprinde măsurile necesare pentru a promova adevărul științific, excelența în cercetare, integrarea europeană. Un exemplu elocvent este organizarea „Săptămânii științei” în perioada 7-12 iunie 2021, dedicată aniversării a 60-a de la fondarea Academiei de Științe a Moldovei și împlinirii a 75 de ani de la crearea primelor instituții de cercetare de tip academic, precum și aniversării a 30-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, în cadrul evenimentelor participând personalități notorii de la noi din țară și de peste hotare, inclusiv mai mulți Laureați ai Premiului Nobel (în total 90 de comunicări). A fost o contribuție impresionantă din partea celor trei Secții de Științe ale AȘM, fiind abordate subiecte de importanță majoră pentru societate: schimbări climatice, securitate alimentară, sănătate, inteligență artificială, surse de energie regenerabilă, istorie, limbă și literatură română, patrimoniu cultural.
În context, facem referire la mesajul E.S. Angela Ganninger, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Federale Germania în Republica Moldova, care a menționat că „Ansamblul enorm de excelență științifică mondială, care s-a reunit în această săptămână, demonstrează în mod impresionant consolidare și recunoașterea Academiei de Științe a Moldovei de comunitatea științifică mondială”.
Prezidiul AȘM