- Представления: 152
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testimițanu”, Catedra de chirurgie oro-maxilo-facială pediatrică, pedodonție și ortodonție ,,Ion Lupan”, Catedra de chirurgie, ortopedie și anesteziologie ,,Natalia Gheorghiu” au organizat, la 23-24 aprilie 2021, online, Conferința națională științifico-practică cu participare internațională ,,Medicina personalizată în diagnosticul și tratamentul complex al tumorilor la copii”. Conferința este organizată în cadrul proiectului: Programul de Stat „Chirurgia modernă personalizată în diagnosticul și tratamentul complex al tumorilor la copii”, conducător academician Gheorghe Țîbîrnă.
Evenimentul a întrunit specialiști ai domeniului din România, Belarus, SUA și Republica Moldova, inclusiv șefi de catedre, executanți ai proiectului. Sesiunea de deschiderea a forului științific a avut loc la 23 aprilie și a fost moderată de acad. Gheorghe Țîbirnă, conducătorul proiectului. La inaugurarea lucrărilor conferinței a participat rectorul USMF „N. Testemițanu”, dr.hab., prof. Emil Ceban.
În discursul său inaugural, acad. acad. Gh. Țîbîrnă a mulțumit participanților la for, exprimând cuvinte de gratitudine rectorului USMF, Emil Ceban, acad. Eva Gudumac, precum și șefilor de catedră dr.hab. Silvia Railean și dr.hab. Jana Bernic pentru deschidere și susținere în buna organizare și desfășurare a conferinței. Făcând o trecere în revistă a realizărilor obținute pe parcursul unui an de la derularea proiectului „Chirurgia modernă personalizată în diagnosticul și tratamentul complex al tumorilor la copii”, acad. Gheorghe Țîbîrnă a accentuat că proiectul este consacrat unei teme foarte actuale și anume diagnosticului și tratamentului tumorilor la copii, remarcând în acest sens că OMS a constatat o creștere continuă a morbidității și mortalității prin tumori la copii în mai multe țări, inclusiv în Republica Moldova. „Am ales pentru cercetare rolul chirurgiei personalizate în diagnostic și tratament, pentru că medicina personalizată reprezintă viitorul în oncologie conform declarației Societății Europene pentru Oncologie Medicală (ESMO). Această abordare presupune ca pacienții diagnosticați cu cancer să primească tratamente îmbunătățite, în concordanță cu tipul concret de cancer și localizarea acestuia”, a subliniat conducătorul proiectului. În medicina personalizată tratamentul trebuie să fie bazat pe caracteristicile moleculare ale tumorilor concrete, susține savantul. Medicina personalizată în chirurgia oncologică presupune în mod obligatoriu confirmarea malignității prin examen histopatologic, imunohistochimic, dar și evaluarea răspândirii procesului tumoral prin investigații imagistice moderne (RMN).
Acad. Gheorghe Țibirnă a evidențiat și faptul că, în rezultatul activității în cadrul proiectului, echipa de cercetători a trasat și direcțiile principale de cercetare pentru următoarea perioadă. Acestea includ inclusiv: elaborarea unui program național de combatere a tumorilor la copii în Republica Moldova; organizarea unui Centru de oncopediatrie, care ar permite o evidență reală a copiilor cu tumori și asistență medicală specializată și de performanță; organizarea unui curs de perfecționare în domeniul oncologiei pentru medicii de familie, pediatri, stomatologi-pediatri, endocrinologi, chirurgi-pediatri în scopul de a ameliora vigilența oncologică, care la rândul său ar contribui la diagnosticul precoce; implementarea pe larg în chirurgia pediatrică principiile medicinii personalizate. Conducătorul proiectului a mulțumit colegilor de peste hotare pentru că au dat curs invitației de a participa la acest for dedicat unor probleme atât de actuale, dorindu-le tuturor succese și realizări în activitatea lor de medici și cercetători.
În numele comunității academice, rectorul USMF „N. Testemițanu”, prof. univ. E. Ceban, a remarcat că această conferință, organizată în cadrul proiectului „Medicina personalizată în diagnosticul și tratamentul complex al tumorilor la copii”, este un eveniment de importanță științifică majoră atât pentru sistemul național de sănătate, cât și pentru USMF, medici, deoarece are ca scop valorificarea oportunităților de instruire, cercetare, finanțare a medicinii personalizate, inclusiv într-un domeniu atât de vulnerabil și sensibil cum este oncologia pediatrică. Rectorul Ceban a ținut să specifice că în condițiile actuale, medicina clasică nu întotdeauna contribuie la obținerea unui rezultat clinic dorit, iar era unei singure soluții pentru toți în medicină treptat se apropie de sfârșit. O abordare revoluționară sub acest aspect ține de medicina personalizată, cu opțiuni noi și inovații de diagnostic, cu tratamente țintite personalizate și terapii ghidate de un răspuns concret. „Scopul terapiilor personalizate este de a asigura tratamentul potrivit, pacientului potrivit, în momentul potrivit. Medicina personalizată are un potențial enorm pe viitor de a face ca îngrijirile de sănătate, tratamentele medicale să fie mai bune, mai sigure, mai eficiente, în special atunci când aceasta se referă la diagnosticul și tratamentul complex al tumorilor benigne și celor maligne la copii, care, cu regret, în ultimii 20 de ani semnalează o creștere semnificativă cu o majorare a ratei diagnosticului tardiv”, a punctat prof. Emil Ceban.
În context, rectorul Ceban a apreciat inițiativa autorilor și participanților la acest proiect național în frunte cu acad. Gheorghe Țîbîrnă, acad. Eva Gudumac care sunt și colaboratorii USMF și au ghidat o echipă deosebită în USMF. „Este deosebit de important scopul executanților acestui proiect care constă în analiza factorilor de risc și cauzele îmbolnăvirii copiilor cu maladii oncologice, a optimiza metodele de evaluare statistică a tumorilor la copii conform standardelor europene, a implementa metode noi de chirurgie minim invazivă, personalizată în diagnosticul, tratamentul și prevenția tumorilor la copii”, a declarat rectorul Ceban, evidențiind colaborarea prodigioasă cu partenerii din Româna, Belarus, AȘM care oferă o posibilitate foarte frumoasă de a interacționa, USMF fiind mereu deschisă spre inovare în dezvoltarea acestui domeniu în țara noastră prin cercetare, realizate în cadrul proiectelor naționale și internaționale axate pe acordarea personalizată în problemele de sănătate.
Reiterând importanța forului științific, prof. Emil Ceban a relevat că pentru cadrele științifico-didactice ale USMF, acesta deschide noi oportunități și noi perspective în reformarea procesului de instruire medicală și farmaceutică în educarea noilor generații de specialiști – medici, farmaciști, stomatologi, optometriști, asistenți medicali cu studii superioare, orientați și pregătiți pentru activitate în condiții unei medicini personalizate în viitorul apropiat. Mai mult, rectorul a atenționat că, componentele acestui concept se regăsesc deja în Noul Program de instruire universitară la ciclul II masterat care se numește „Tehnologii moleculare în sănătate”.
În concluzie, rectorul a dat asigurări că USMF va implementa și în continuare tot ce este nou, tot ce este inovativ, progresiv, perspectiv pentru a aduce beneficii pacienților și sistemului național de sănătate, pentru a-și îndeplini cu cinste și demnitate misiunea sa socială de a pregăti medici și farmaciști. A mulțumit organizatorilor, le-a dorit succese în realizarea programului conferinței, exprimându-și convingerea că această întrunire va contribui substanțial la dezvoltare medicinii și anume a medicinii personalizate în RM, inclusiv în diagnosticul și tratamentul tumorilor la copii.
„Astăzi este o zi destul de importantă pentru noi, deoarece facem bilanțul activității la un an. În pofida covid-ului, am avut posibilitatea să studiem o serie de pacienți, să ne facem concluziile corespunzătoare în privința diagnosticărilor tardive din cauza adresării prea târzii a copiilor, anume în perioada aceasta. Numărul pacienților cu tumori a crescut, noi înregistrăm în anul 2021 acele tumori care sunt de-acum în fazele avansate cu metastaze multiple, unde tratamentul chirurgical sau tratamentul multimodal aproape n-are nici un rezultat. Făcând totalizările tumorilor la copii, începând cu regiunile oro-maxilo-facială, regiunea toracelui, mediastin, plămâni, ficat, pancreas, rinichi, sistemul nervos central, noi am încadrat toate tumorile la copii care au fost spitalizați și, prin urmare acele rezultate care le-am obținut, ne vor permite de a direcționa noile studii pe anii care au rămas”, a menționat în discursul său inaugural acad. Eva Gudumac, mulțumită de faptul că, în sfârșit, proiectul a fost selectat. Cu titlu special, acad. Gudumac a adresat mulțumiri rectorului Emil Ceban pentru posibilitatea ca, în clinicile în care activează să aibă posibilitatea să evalueze acești pacienți cu ajutorul laboratorului USMF, să evalueze acele modificări bio-morale, structurale la nivel molecular în domeniul dat, în genetică, exprimând certitudinea că studiile efectuate vor îmbogăți cu mult rezultatele tratamentului.
La rândul său, dr. conf. Oleg Solomon, președintele Asociației Stomatologilor din RM, a menționat că evenimentul respectiv este unul multidisciplinar, iar proiectul inițiat de acad. Gheorghe Țîbîrnă are tangențe inclusiv cu Facultatea de stomatologie a USMF, Catedra de chirurgie oro-maxilo-facială pediatrică, pedodonție și ortodonție ,,Ion Lupan, Catedra de chirurgie, ortopedie și anesteziologie ,,Natalia Gheorghiu”. „Mă bucură faptul că este executat la catedra stomatologică. Doi ani în urmă s-a efectuat o conferință clinică, unde s-a vorbit despre problemele tumorale ale cavității bucale. Această problemă o abordează și Organizația Dentală Internațională, unde Facultatea și Asociația Stomatologică din Republica Moldova este înregistrată”, a menționat dr. Oleg Solomon, exprimând convingerea că organizarea acestei conferințe dar și rezonanța ei va deschide noi oportunități de a elabora diferite proiecte naționale, strategii pentru a educa pacienții în ceea ce privește factorul de risc în majoritatea cazurilor de cancer a cavității bucale.
Participanții la conferință au fost salutați și de dr., prof. univ., Forna Consuela Norina, șef Departament Implantologie, Protetică Dentara - UMF „Grigore T. Popa”, Iași, România. Mulțumind pentru invitația de a participa la întrunirea științifică, dr. Forna Consuela Norina a menționat că proiectul este unul deosebit și care deschide noi perspective atât universității, facultății, dar și colaborărilor internaționale care sunt vizibile. „Pentru o patologie care este atât de comună și care, așa cum se știe la nivelul întregii planete, stresează pe cercetători și evident pe cei care practică în acest domeniu, iată este prioritar faptul că în domeniul medicinii stomatologice dezvoltăm această latură a oncologiei, a chirurgiei oncologice, pornind de la copil și desigur putem să o dezvoltăm și pe adult. Sigur că acest control oncologic este un subiect de bază, pe care noi îl abordăm în toate consultațiile. Evident că a intrat într-o rutină acest examen, dar care prin intermediul implicit și acestui proiect este o conștientizare în plus pentru această complexitate pe care ne-o pune în față pacientul și subiectul copil, respectiv adult”, a reliefat cercetătoarea ieșeană. Șefa Departamentului apreciază ca un punct de plecare de bun augur, considerând că atât fondurile externe și chiar cele interne, vor susține proiectul și vor sprijine cercetările în cadrul acestuia. A dorit mult succes tuturor, adresând felicitări inițiatorilor și realizatorilor proiectului după un an de lucru.
Sesiunea de comunicări științifice se va desfășura pe parcursul a două zile (23 și 24 aprilie), pe post de moderatori fiind dr. hab. șt. med., prof. univ, Jana Bernic și dr. șt. med., conf. univ. Silvia Răilean.
În cadrul primei zile de comunicări, acad. Gheorghe Țîbîrnă a prezentat Raportul „Epidemiologia tumorilor benigne și maligne la copii în Republuca Moldova (un an de activitate – 2020)”, elaborat împreună cu echipa: Gudumac E., Mereuță I., Railean S., Spinei A., Bernic J., Țîbîrnă A., Litovcenco A., Danilov L., Mânăscurtă Gh., Ciochină.
Un subiect de actualitate și anume „Chirurgia pediatrică oncologică în condițiile COVID-19” a propus asistenței acad. Eva Gudumac, Catedra de Chirurgie, ortopedie și anesteziologie „N. Gheorghiu.
Dr., prof. univ., Forna Consuela Norina a fost prezentă cu Raportul în managementul programelor de formare teoretică și practică pe cazuri complexe în: implantologie, chirurgia dento-alveolara, omf și reabilitarea orală complexă”.
„ Tumorile glandelor mamare la minore: metodologie și clinică”, a fost subiectul prezentat de dr. hab., prof. univ. Ion Mereuță.
Despre „Rolul microbiomului oral în diagnosticul și prognosticul tumorilor cavității orale” a conferențiat dr. hab. șt. med., prof. univ. Aurelia Spinei.
Dr. Andrei Țîbirnă a prezentat comunicarea științifică „Particularitățile chirurgiei miniinvazive individuale în tratamentul chirurgical al patologiei nodulare al glandei tiroide la copii”.
Agenda Conferinței include și subiecte, precum „Implementarea chirurgiei personalizate și tratamentul complex în clinicile secției oncologice pediatrice și hematologice a Institutului Oncologic”; „Tratamentul chisturilor foliculare la copii prin decompresie (caz clinic)”; „Neuroblastomul glandei suprarenale la copii”; „Tumorile osoase la copii. Particularități de diagnostic și tratament”; „Tumorile medistinale la copii. Diagnosticul diferențial”; „Tumorile abdominale la copii”; „ Tumorile sistemului nervos central la copii. Diagnosticul și tratamentul personalizat”; „Tumorile cavității bucale la copii. Abordare de diagnostic și tratament”;
„Tumorile capului și gâtului la copii. Rolul chestionarului în depistarea frecvenței tumorilor la
copii” etc.
Amintim în context, că recent a apărut monografia „Patologia nodulară a glandei tiroide la adulți și copii”, autor dr., conf. Andrei Tîbîrnă, Catedra de Oncologie USMF „N. Testemițanu”, executor al proiectului. Volumul rezultă din sarcinile proiectului de cercetări științifice din cadrul Programului de Stat (2020-2023) „Chirurgia modernă personalizată în diagnosticul și tratamentul complex al tumorilor la copii”. Lucrarea reflectă problemele diagnosticului complex al cancerului tiroidian conform unui algoritm bine definit, bazat pe cele mai noi realizări în tehnologiile moderne.
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM