Președintele AȘM a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova

14.04.2021
Unique visitors: 1217

Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, acad. Ion Tighineanu, a avut, la 13 aprilie 2021, o întrevedere online cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova, Gudsi Dursun oglu Osmanov. La întrevedere au participat vicepreședintele AȘM, m.c. Victor Moraru, ajutorul conducătorului Secției științe sociale, economice, umanistice și arte a AȘM, dr.hab., Aurelian Dănilă, directorul Institutului de Istorie, dr.hab., Gheorghe Cojocaru, șeful Secției Managementul Academic și Relații Externe, dr. Tudor Braniște.

 

Întrevederea cu Ambasadorul Osmanov s-a lăsat mult așteptată din cauza pandemiei, motiv pentru care părțile au decis inițierea unui dialog în format online, până se va ajunge la o normalitate în sănătate publică. Președintele AȘM a informat Exelența Sa despre procesul de reformare a Academiei de Științe, reliefând situația actuală în cadrul instituției academice, problemele cu care se confruntă cercetarea, mai ales, într-un an pandemic, când toate evenimentele au loc doar online, toate problemele fiind discutate pe platformele științifice de comunicare, pe care AȘM le-a inițiat. Cu toate dificultățile, conducerea Academiei lucrează activ la pregătirea Raportului privind starea științei care urmează a fi prezentat în timpul cel mai apropiat, participă la conferințele video cu mai multe țări, inclusiv Japonia, China, România etc.

 

Totodată, președintele Tighineanu a  prezentat Agenda evenimentelor dedicate aniversării a 60-a de la fondarea AȘM și împlinirii a 75 de ani de la crearea primelor instituții științifice de tip academic, care se vor desfășura sub genericul „Săptămâna Științei”. În context, acad. Tighineanu a menționat că Săptămâna Științei va fi marcată în perioada 7-11 iunie 2021, prin susținerea mai multor lecții publice, prezentate de Laureați ai Premiului Nobel din varii domenii, precum și o serie de conferințe științifice, simpozioane, la care vor fi invitați savanți, cercetători din mai multe țări ale lumii. Acad. Tighineanu a relevat că apogeul Săptămânii Științei va fi consemnat printr-o ședință festivă a Adunării Generale a Academiei de Științe a Moldovei, la care este onorat de a-i face o invitație Excelenței Sale.

 

Ambasadorul Gudsi Dursun oglu Osmanov a mulțumit pentru prilejul de a fi la zi cu activitatea Academiei de Științe a Moldovei și viața cercetătorilor. Diplomatul a exprimat onoarea de a participa la evenimentele festive care marchează aniversările Academiei, dar și institutelor de cercetare, manifestând deschidere, implicare și participare nemijlocită cât mai pronunțată acolo unde este posibil. Șeful diplomației azere a remarcat, în context, bunele relații de colaborare pe care le au țările noastre, inclusiv relațiile pe dimensiunea culturală, științifică, acestea din urmă fiind reglementate de Acordurile de colaborare între Academia de Științe a Moldovei și Academia Națională de Științe din Azerbaidjan, vizitele reciproce, schimbul de experiență etc.

 

Subliniind importanţa promovării în continuare a relațiilor de colaborare, oficialul azer a exprimat, totodată, doleanța unei colaborări pe dimensiunea științei istorice, efectuarea unor studii profunde privind istoria Azerbaidjanului, având în vedere și contextul comun pe care l-am avut mai muți ani, aspect ce poate fi stipulat prin semnarea unor acorduri între institutele de istorie din cadrul celor două academii.

 

Directorul Institutului de Istorie, dr.hab. Gheorghe Cojocaru a ținut să mulțumească părților pentru invitația de a participa la întrevedere în formatul respectiv. Directorul Cojocaru a salutat intenția de a semna un acord de colaborare cu colegii din Azerbaidjan, în perspectiva elaborării unor propuneri de proiecte de cercetare ce ar avantaja ambele instituții. Și chiar dacă Institutul de Istorie se ocupă de studierea istoriei Moldovei, este o provocare ambițioasă de a trece hotarul Azerbaidjanului, care are o istorie impresionantă și care ar prezenta deosebit interes pentru cercetătorii moldoveni. 

 

Având în vedere potențialul cercetătorilor științifici din ambele state, de experiența colegilor  azeri, dar și de rezultatele pozitive obținute de grupurile de cercetători din Republica Moldova în realizarea unor proiecte complexe și accesarea de fonduri europene, în intenția de a fi competitivi în plan european, președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu a subliniat necesitatea dinamizării relațiilor de colaborare cu colegii din Azerbaidjan, inclusiv, crearea grupurilor de cercetători pentru a participa în proiecte comune de cercetare, participări la forumuri științifice internaționale etc.  

 

La finele întrevederii, părțile au apreciat deopotrivă dialogul constructiv, în speranța că relațiile între comunitățile științifice din Republica Azerbaidjan și Republica Moldova vor cunoaște o prodigioasă dezvoltare, iar colaborarea va fi și mai strânsă și de lungă durată.  

 

Eugenia Tofan,

Serviciul de Presă al AȘM

Categorie:
Cuvinte-cheie: