ZIUA NAȚIONALĂ A CULTURII CELEBRATĂ DE ACADEMIA DE ȘTIINȚE A MOLDOVEI

14.01.2021
Unique visitors: 891

Vineri, 15 ianuarie 2021, Academia de Științe a Moldovei este partener și organizator al unor evenimente dedicate Zilei Naționale a Culturii.

La ora 12.00, la Centrul Academic Internațional „Mihai Eminescu” va avea loc manifestarea omagială „În raza gândului etern”, dedicată aniversării a 171-a de la nașterea Luceafărului Literaturii Române, Mihai Eminescu, organizată cu ocazia Zilei Naționale a Culturii de către Centrul Academic Internațional „Mihai Eminescu”, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, Academia de Științe a Moldovei și Institutul de Filologie Română „B.P. Hașdeu” al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. Evenimentul va fi prezentat de membru titular al Academiei de Științe a Moldovei Mihai CIMPOI, membru de onoare al Academiei Române Valeriu MATEI, dr. Mariana HARJEVSCHI, Elena DABIJA, dr. hab. Nina CORCINSCHI.

 

Din program:

„Popas științific eminescian” de academicianul Ion TIGHINEANU, președintele Academiei de Științe a Moldovei

„Eminescologia la începutul mileniului III” de membru de onoare al Academiei Române Valeriu MATEI, director al ICR „M. Eminescu”

 

Prezentare și lansare de carte:

„Eminescu-i dorul de absolut” – 100 de poeme dedicate efigiei eminesciene, prefață acad. Mihai CIMPOI. Proiect editorial eminescian Botoșani-Chișinău.

 „Mihai Eminescu. Opere”, Editura Gunivas, 2020, ediție nouă în 8 volume.

„Corpusul de ediții facsimilate în 198 de volume” / 170 de ani de la naștere (1850–2020), Iași, 2019.

Alex Ștefănescu. „Eminescu. Poem cu poem”, editura ALLFA, vol. I (2017), vol. II (2019).

„Buletinul Mihai Eminescu”. Serie nouă, nr. 1-2, 2019.

Evenimentul va fi transmis online cu începere de la ora 12.00.

 

La ora 14.00, la Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău, Academia de Științe a Moldovei, în parteneriat cu Centrul de Cercetări Umaniste al Universității de Stat din Moldova, Direcția Cultură a Primăriei municipiului Chișinău și Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău, organizează un eveniment dedicat Zilei Naționale a Culturii, care va avea loc ONLINE în Sala panoramică a Muzeului Orașului Chișinău.

 

Programul evenimentului include:

Prelegere publică „Chișinău. Experiențe culturale de neuitat” de Liliana CONDRATICOVA, doctor habilitat în studiul artelor și culturologie, doctor habilitat în istorie, secretar științific general al AȘM

Recital susținut de profesorul Constantin RUSNAC, Doctor honoris causa a AȘM, Artist al poporului, Secretar general al Comisiei Naționale a Republicii Moldova pentru UNESCO.

Cristina SCARLAT, interpretă

Cristina PINTILIE, interpretă

 

Evenimentul va fi transmis online de Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale și va fi disponibil la link-ul https://youtu.be/zfIRsnK7OkM

 

Secţia Ştiinţe, Sociale, Economice, Umanistice şi Arte

Sursa:
Categorie:
Cuvinte-cheie:

Înregistrări online