Felicitări Laureaților Premiului Național

27.08.2020
Unique visitors: 859

Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei aduce sincere felicitări comunității științifice cu prilejul Zilei Independenței. Ne mândrim cu faptul, că semnatari ai Declarației de independență a Republicii Moldova au fost și membri ai AȘM, precum și alți cercetători, doctori și doctori habilitați, din diverse domenii ale științei.

Deja pentru a douăzecea oară Ziua Independenței este marcată prin decernarea Premiului Național, Guvernul apreciind contribuţiile substanţiale cu impact deosebit la dezvoltarea societăţii, ştiinţei, tehnologiilor, culturii, artei, sportului, la consolidarea valorilor umane autentice, precum și la promovarea patrimoniului și imaginii Republicii Moldova la nivel național și internațional. 

Felicităm cordial Laureatul Premiului Național în domeniul științei, dl Constantin Gaindric, profesor universitar, membru corespondent al AȘM, pentru rezultate remarcabile în domeniul matematicii și informaticii și pentru promovarea imaginii Republicii Moldova prin întreaga activitate științifică de înaltă ținută.

Adresăm cuvinte de recunoștință colectivelor celor trei instituții medicale, care s-au învrednicit de acest înalt titlu – Colectivul Instituției Medico-Sanitare Publice „Centrul COVID-19, Colectivul Instituției Medico-Sanitare Publice Asociația Medicală Teritorială Buiucani și Colectivul Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” Chișinău, activitatea medicilor fiind înalt apreciată pentru perseverența și responsabilitatea majoră în gestionarea răspunsului sociomedical la pandemia COVID-19, pentru prestarea serviciilor de înaltă calitate în condiții de siguranță, promovarea modului sănătos de viață.

Recunoștința noastră se îndreaptă către echipele de medici-cercetători, laureați ai Premiului Național: dr. hab. Adrian Belîi și dr. hab. Mihail Ciocanu – pentru lucrarea „Abordări inovative în managementul pacienților critici COVID-19 spitalizați în Institutul de Medicină Urgentă”dr. hab. Ion Mereuță, dr. Vladimir Carauș, dr. hab. Tudor Strutinschi și membrii echipei dl. Serghei Cicalin și dl. Aurel Moraru – pentru ciclul de lucrări „Biotehnologii inovative în profilaxia și ameliorarea sănătății populației”; dr. hab. Tiberiu Holban, dr. hab. Victor Pântea, dr. hab. Gheorghe Placintă, dr. Galina Rusu, dr. Ludmila Bîrcă, dr. Liviu Iarovoi – pentru ciclul de lucrări științifice „Contribuții la diagnosticul, tratamentul și instituirea unui management clinic eficient în bolile infecțioase emergente”.

Tradițional, Premiul Național se acordă pentru realizări valoroase în domeniul artei, culturii și sportului, în acest an de titlul Laureat al Premiului Național învrednicindu-se poetul Ion Hadârcă, membru corespondent al AȘM, compozitorul Anatolie Chiriac, pictorul Andrei Mudrea, actorul Boris Bechet, echipa realizatoare a filmului documentar „Siberia din oase” (Serghei Babară, Lilia Ixari, Marin Turea, Valeriu Cașcaval, Rodica Ixari, Cornelia Suveică, Eugenia Butnaru, Margareta Nazarchevici), precum și antrenorul Mihail Cucul, cărora le aducem cordiale felicitări.

Le dorim Laureaților Premiului Național multă sănătate, energie creativă, noi realizări în viitor. 

Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei

Categorie:

Înregistrări online