Omagiu „celei mai bune Cio-cio-san din lume”, Maria Bieșu, care astăzi ar fi împlinit 85 de ani

03.08.2020
Unique visitors: 1130

În dimineața zilei de astăzi, președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, însoțit de adjunctul conducătorului Secției Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte a AȘM, dr.hab., prof. Aurelian Dănilă, au depus flori la mormântul Primadonei Opere Naționale, Maria Bieșu, personalitate marcantă a culturii noastre care, prin talentul și vocația sa, a conferit prestigiu și notorietate țării și care, în această zi, ar fi împlinit vârsta de 85 de ani. Pentru a comemora numele celebrei artiste care ne-a făcut mândri oriunde mergea și cânta, au venit prieteni, colegi, rude, oficiali, admiratori ai sopranei și reprezentanți ai presei.

Evenimentul de comemorare a început cu o slujbă de pomenire, oficiată de părintele Pavel Borșevschi, parohul Biserii „Sfântul Dumitru” din Chișinău și corul Bisericii Sfântul Ierarh Nicolae, unde Maria Bieșu era solistă.

În gândul pios de recunoștință, pentru tot ce înseamnă pentru Academia de Științe a Moldovei, dar și pentru noi toți Maria Bieșu, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei (1999), președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu a menționat că soprana Maria Bieșu a rămas în memoria noastră ca „Cea mai bună Cio-cio-san din lume”, de altfel, acesta fiind titlul conferit cântăreței noastre la Tokio, în 1967, când a avut cel mai răsunător succes în cariera sa muzicală. „S-a impus prin cele mai distinse calități, talent, voce inconfundabilă, eleganță, perseverență. Membru de onoare a AȘM, Maria Bieșu a mai fost și un ambasador veritabil al culturii autohtone, ne-a reprezentat cu brio pe multe meridiane și paralele ale Terrei, a fondat Festivalul Internațional de Operă care îi poartă numele și care a devenit unul din principalele evenimente culturale organizate la Chișinău. Astăzi, când celebra cântăreață Maria Bieșu, ar fi  împlinit 85 de ani, este de datoria noastră să îi aducem un omagiu pentru acea moștenire cultural-artistică de neprețuit, dar și pentru exemplul elocvent de dăruire de sine și consacrare”, a declarat președintele AȘM.

Dr.hab., prof. Aurelian Dănilă, adjunctul conducătorului Secției Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte a AȘM, a remarcat că Maria Bieșu este una din cele mai mari bogății spirituale ale poporului nostru, iar în a doua jumătate a secolului XX - a fost cea mai sclipitoare stea în domeniul culturii muzicale, nu numai în Moldova, dar și în întreaga lume. „În prima jumătate nu o uit pe Maria Cebotari, în felul acesta avem două mari Marii ale secolul XX. Important mai este că în jurul Mariei Bieșu s-a format acea calitate a teatrului de opera care o mai avem și încă până acuma, începând cu anii 60”, a subliniat prof. Dănilă. Domnia Sa își amintește de când a venit în teatru Maria Bieșu, soprana a avut grijă să selecteze personalități alături de ea care au făcut ca teatrul nostru liric să fie cunoscut în cele mai mari metropole din fosta Uniune Sovietică, iar în ultimul timp și din lume. „Îi suntem recunoscători pentru acest teatru frumos, teatru liric al Moldovei și încă o dată mai afirm că o astfel de stea, cum a fost și este Maria Bieșu se naște odată la mai mult de 100 de ani”, a mai spus prof. Aurelian Dănilă.  

În contextul celor doua Marii, Secretarul de Stat al MECC, Andrei Chistol, a reiterat că, într-adevăr asemenea Marii foarte puțini au. „Este acea Primadonă care ne-a făcut cunoștință cu întreaga lume, este acea Primadonă care a făcut ca arta lirică a Moldovei să se ridice la un nivel internațional și să avem această recunoaștere internațională a RM, este acea Marie despre cere trebuie să ne aducem aminte. Este foarte important ca în aceste momente să dedicăm toată atenția noastră, toată dedicația noastră acestei mari personalități a culturii naționale”, a apreciat oficialul.

Prezent la eveniment, compozitorul Constantin Rusnac, Secretar general al Comisiei Naționale a Republicii Moldova pentru UNESCO, Doctor Honoris Causa al AȘM, a mărturisit că a venit cu un trandafir din grădina sa, care așteaptă ziua Mariei Bieșu ca să se desfacă și îl aduce întotdeauna la mormânt. „Este o zi extraordinară pentru noi. S-a născut cea mai frumoasă cântăreață, cea mai frumoasă voce din lume - Maria Bieșu și eu am adus acest trandafir ca semn de recunoștință și închinăciune în fața acestei mari cântărețe”, a afirmat compozitorul. În același timp, a menționat prof. Rusnac, această zi este una foarte tristă, în loc s-o sărbătorim în scenă, o sărbătorim (comemorăm) aici, la cimitir.

Menționăm că tot în această zi Academia de Științe a Moldovei, în colaborare cu Biblioteca Națională, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, organizează ședința festivă a Salonului Muzical „Maria Bieșu – 85 de ani de la naștere”, în memoriam, cu transmisiune online, eveniment moderat de prof. Aurelian Dănilă și DHC al AȘM Constantin Rusnac. Președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu va participa la deschiderea salonului cu un cuvânt inaugural. În cadrul ședinței festive vor evolua soliști ai Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu”.

Tot la 3 august, în sala „Alexe Rău” din cadrul Bibliotecii Naționale, va fi lansată o expoziție tematică de fotografii din viața și creația Mariei Bieșu. Vor fi prezente și cărți, discuri cu piesele interpretate de Maria Bieșu. Evenimentul va fi, de asemenea, transmis online, în sala festivității vor fi prezenți doar artiștii și moderatorii.

 

Eugenia Tofan,

Serviciul de Presă al AȘM

Categorie:

Înregistrări online