Academicianul Cristofor Simionescu, celebrat la Iaşi şi la Bucureşti, la aniversarea centenarului naşterii (1920 – 2007)

14.07.2020
Unique visitors: 1192

În timpuri deloc simple, pe care le trăim cu toții acum, de profundă instabilitate morală, psihologică, economică, iată că de la București și Iași ne vin și noutăți de ultimă oră, pe care le atribuim la categoria celor pozitive și care ne încarcă energiile bune. Și nu doar ne orientează energiile bune, și nu doar răspândesc pozitivism, dar ne servesc și un exemplu de a cinsti memoria marilor personalități ale neamului, noi având datoria morală de a le promova în cel mai onest mod posibil.

La 9 iulie 2020, Academia Română în parteneriat cu Romfilatelia, în parcul din fața Academiei, a cinstit numele şi amintirea academicianului Cristofor I. Simionescu prin organizarea unui eveniment omagial, plin de emoție, în cadrul căruia a avut loc lansarea întregului poștal aniversar „Centenarul nașterii academicianului Cristofor I. Simionescu, cercetător de renume al secolului al XX-lea, fondatorul școlii de chimia și fizica polimerilor din România”.

Într-o atmosferă încărcată de emoţie şi de căldură, aniversarea academicianului a adus laolaltă elita culturii românești și personalități valoroase ale României. La evenimentul omagial au fost prezenți membri ai Academiei Române – acad. Ioan-Aurel Pop, președinte, acad. Bogdan C. Simionescu, acad. Răzvan Theodorescu, acad. Victor Voicu, vicepreşedinţi, acad. Ioan Dumitrache, secretar general, acad. Maya Simionescu, acad. Sabina Ispas, acad. Nicolae Anastasiu, prof. Nicolae Noica, directorul general al Bibliotecii Academiei Române, dr. Valeriu Ioan-Franc, membru corespondent, director general adjunct al Institutului Naţional de Cercetări Economice (INCE), Irina Sanda Marin Cajal, subsecretar de stat al Ministerului Culturii, foşti colaboratori şi studenţi.

Panoul filatelic a fost dezvelit de președintele Academiei Române, acad Ioan-Aurel Pop şi vicepreședintele Academiei Române, acad. Bogdan C. Simionescu, fiul distinsului academician Cristofor I. Simionescu. În fotografia reprodusă pe întregul poștal este surprinsă prezența acad. Cristofor I. Simionescu în laborator, grafica fiind însoțită de un gând exprimat de marele om de știință: Modest învățător al studenților mei, vibrez, cu toate fibrele mele, atunci când este vorba de școală și de rosturile sale, considerând-o întotdeauna altarul unei națiuni”, iar pe panoul filatelic sunt surprinse imagini cu activitatea didactică și de cercetare întreprinse de acesta.

Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a afirmat că Academia Română şi-a făcut „o datorie de onoare” în a cinsti membrii ei, actuali, trecuţi, ei sunt oricum consideraţi nemuritori. Unul dintre aceştia, nemuritor prin opera sa, este Cristofor I. Simionescu. Academicianul Cristofor I. Simionescu a avut un rol important în dezvoltarea chimiei din România, a fost șef de școală într-un domeniu important al acestei discipline și în Academia Română a fost membru corespondent, membru titular și apoi a ajuns la conducerea acestei instituții, onorându-și misiunea în societate, în vremuri care nu erau tocmai bune. Faptul că Romfilatelia, astăzi, a reușit o cale să îi cinstească memoria ne onorează și pe noi și onorează și această instituție care este alături de Academie și de toate forurile acestei țări care ele au de sărbătorit momente importante. Timbrele fac parte din civilizația universală și cinstirea memoriei academicianului Cristofor I. Simionescu prin acest întreg poștal nu poate decât să ne bucure”, a menționat președintele Academiei Române, în deschiderea evenimentului.

Contactat de Serviciul de Presă al AȘM, academicianul Bogdan Simionescu, care este membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei, a declarat că s-a simţit emoţionat de gestul făcut de Academia Română şi Romfilatelia. Renumitul savant a mărturisit că acesta este cel mai frumos lucru care se putea întâmpla în anul în care academicianul Cristofor I. Simonescu ar fi împlinit 100 de ani. „În vremuri în care suntem cu toţii martorii distrugerii istoriei, monumentelor, valorilor, simbolurilor naţionale, noi ridicăm busturi şi cinstim memoria celor care au ocupat, ocupă şi vor ocupa, sper, un loc binemeritat în istoria românescă. Am fost foarte emoţionat, recunosc, atât la evenimentul de dezvelire a bustului academicianului Cristofor Simionescu, la Filiala Iaşi a Academiei Române, iniţiativa aparţinând domnului academician Viorel Barbu, preşedintele Filialei, cât şi la ceremonia de lansare a întregului poştal Romfilatelia desfăşurată în parcul din faţa Academiei Române. Faptul că atât eu, cât şi fiica mea, suntem şi astăzi, (la 100 de ani de la naşterea sa şi 13 ani de la plecare), opriţi pe stradă de cetăţeni, de diferite vârste, care doresc să-şi exprime recunoştinţa, admiraţia şi respectul faţă de profesorul, rectorul, academicianul Cristofor Simionescu, spune foarte multe, ne onorează şi ne obligă.

Cred că atât Academia Română, cât şi intelectualii autentici au datoria morală de a cinsti memoria oamenilor de cultura, oamenilor de ştiință, creatorilor de şcoală şi formatorilor de profesionişti. Doar cunoscând istoria adevărată putem judeca corect prezentul şi spera la un viitor mai bun”, a declarat, în exclusivitate, de la București, acad. Bogdan C. Simionescu.

Totodată, acad. Bogdan Simionescu, ne-a comunicat că, la 19 iunie 2020, la Filiala Iaşi a Academiei Române, la iniţiativa Acad. Viorel Barbu, a avut loc evenimentul de dezvelire a unui bust al academicianului Cristofor Simionescu, opera sculptorului Ilie Bostan. La manifestare au luat cuvântul acad. Viorel Barbu, preşedintele Filialei Iaşi a Academiei Române, acad. Victor Spinei şi acad. Bogdan C. Simionescu, vicepreşedinţi ai Academiei Române, prof. Dan Caşcaval, rectorul Universităţii Tehnice „Gh. Asachi” din Iaşi şi Mihai Chirica, primarul Municipiului Iaşi.

De menţionat că academicianul Cristofor Simionescu, din postura de vicepreşedinte al Academiei Române şi membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a fost cel care a restabilit, la începutul anilor 1990, acordurile de colaborare în toate domeniile de interes comun între cele două înalte instituţii.

(credit foto: Alina Balan, Academia Română)

Eugenia Tofan,

Serviciul de Presă al AȘM

Categorie: