Decizii majore la Adunarea Generală a Academiei de Științe a Moldovei: noi membri de onoare, evaluarea cercetării din 2025 și direcțiile de dezvoltare ale sistemului științific

30.04.2026
Unique visitors: 196

Academia de Științe a Moldovei (AȘM) a adoptat o serie de decizii importante în cadrul Sesiunii a XVIII-a a Adunării Generale a AȘM, desfășurată la 29 aprilie 2026. Acestea au vizat atât recunoașterea excelenței academice la nivel internațional, cât și evaluarea amplă a activității științifice desfășurate în anul 2025. Reuniunea a avut loc în format mixt, cu participarea fizică și online a membrilor titulari, membrilor corespondenți și membrilor desemnați ai secțiilor de științe.

Un moment distinct al ședinței l-a constituit alegerea noilor membri de onoare ai AȘM — personalități marcante ale mediului academic internațional, selectate în urma unui proces riguros de evaluare și dezbatere. În urma votului exprimat, titlul de membru de onoare al AȘM a fost acordat prof. Florentin Mitu, propus de Secția de științe ale vieții, precum și prof. Adrian Dinu Rachieru și prof. Valeriu Ioan-Franc, recomandați de Secția de științe sociale, economice, umanistice și arte. De asemenea, aceeași secție a susținut candidatura istoricului britanic Dennis Deletant.

Referințele privind activitatea candidaților propuși pentru alegerea în calitate de membri de onoare ai Academiei de Științe a Moldovei au fost prezentate de acad. Eva Gudumac, acad. Grigore Belostecinic, acad. Victor Moraru și acad. Mihai Cimpoi, fiind evidențiate contribuțiile științifice și academice ale fiecăruia.

Astfel, în cazul dr. în medicină, prof. univ. Florentin Mitu, a fost subliniat rolul său în dezvoltarea cardiologiei moderne, activitatea didactică și științifică, precum și colaborarea constantă cu comunitatea medicală din Republica Moldova, inclusiv prin participări la congrese și proiecte comune, concretizate și în publicații de specialitate.

În ceea ce îl privește pe dr. în sociologie, prof. univ. Adrian Dinu Rachieru, a fost remarcată implicarea sa activă în viața culturală și în cercetarea literară, contribuțiile sale ca eminescolog și analist al literaturii contemporane, precum și preocuparea constantă pentru integrarea spațiului cultural basarabean în circuitul literaturii române. În acest sens, au fost menționate lucrări precum antologia „Poeți din Basarabia” și participarea sa la numeroase evenimente științifice organizate în comun cu instituții din Republica Moldova.

Referitor la dr. în economie, prof. univ. Valeriu Ioan-Franc, a fost evidențiată activitatea sa de cercetare cu vizibilitate internațională și contribuția la dezvoltarea colaborărilor academice, inclusiv prin implicarea în proiecte și schimburi științifice relevante pentru spațiul românesc.

În cazul dr. în istorie, prof. univ. Dennis Deletant, a fost menționat prestigiul său academic internațional, activitatea didactică și științifică, precum și contribuțiile sale importante la cercetarea istoriei României și a regiunii, inclusiv prin studii recente dedicate identității naționale și evoluțiilor istorice din spațiul est-european.

În cadrul aceleiași sesiuni au fost audiate și aprobate rapoartele privind activitatea secțiilor de științe ale AȘM pentru anul 2025, documente care oferă o imagine detaliată asupra evoluției cercetării în Republica Moldova. Rapoartele au fost prezentate de acad. Eva Gudumac, vicepreședinte al AȘM și conducător al Secției de științe ale vieții; acad. Boris Găina; acad. Veaceslav Ursachi, adjunct al conducătorului Secției de științe exacte și inginerești; și acad. Ion Hadârcă, vicepreședinte al AȘM și conducător al Secției de științe sociale, economice, umanistice și arte.

În prezentările susținute au fost reflectate principalele realizări obținute în anul 2025, în domeniile de competență ale secțiilor, de către membrii titulari, membrii corespondenți și membrii desemnați. Activitatea acestora a vizat implementarea proiectelor de cercetare, participarea la programe naționale și internaționale, organizarea de evenimente științifice și contribuția la elaborarea politicilor publice în domeniu.

Adunarea Generală a constatat că planurile de activitate pentru anul 2025 au fost realizate integral de toate cele trei secții, fiind desfășurate inclusiv acțiuni suplimentare față de cele planificate inițial. Totodată, rapoartele aprobate vor constitui baza pentru elaborarea Raportului general privind activitatea AȘM în anul 2025.

Discuțiile din cadrul reuniunii nu s-au limitat la bilanțul realizărilor, ci au adus în prim-plan și o serie de provocări cu care se confruntă sistemul de cercetare și inovare din Republica Moldova. În luările de cuvânt, membrii Adunării Generale au evidențiat probleme legate de finanțarea insuficientă a științei, necesitatea ajustării cadrului normativ, precum și dificultățile privind resursele umane, în special atragerea și menținerea tinerilor cercetători. Aceste aspecte au fost subliniate ca priorități care necesită soluții printr-un dialog consolidat între comunitatea academică și autoritățile publice.

Cristina Bumbu

 

 

Categorie: