- Представления: 1113
O veste bună și îmbucurătoare, pe timp de pandemie, ne vine zilele acestea din capitala culturală a României, orașul Iași. Compozitorul-academician Eugen Doga a primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Iași. Hotărârea de a-i acorda titlul onorific celebrului artist a fost aprobată în cadrul ședinței Consiliului Local al municipiului Iași din 30 aprilie 2020. Consilierii locali au aprobat, în unanimitate, acordarea prestigiosului titlu maestrului Eugen Doga.
În referințele de specialitate la proiectul de hotărâre se menționează că „Eugen Doga este unul dintre cei mai apreciați și renumiți muzicieni din Republica Moldova, bucurându-se de o largă recunoaștere internațională”.
Întrebat cum l-a prins vestea de a fi Cetățean de Onoare al îndrăgitului oraș eminescian, compozitorul Eugen Doga a spus că este foarte bucuros și surprins deopotrivă. Și pentru că nu-i venea încă să creadă, maestrul l-a telefonat pe primarul mun. Iași Mihai Chirica să se asigure că este adevărat. După ce a primit confirmarea, artistul a ținut să exprime onoarea autorităților locale ieșene, în special, Primarului Mihai Chirică, pentru acest gest de înaltă apreciere și considerație. „M-a prins o frumoasă surpriză, când azi am aflat din presă știrea că mi s-a acordat titlul onorific Cetățean de Onoare al orașului Iași. Țin să mulțumesc din suflet pentru această nemaipomenită știre din orașul, care-mi este nu numai foarte drag, dar și de care mă leagă viața artistică în prezent, dar și cea în legătură cu viața și creația marilor spirite românești - Mihai Eminescu și Veronica Micle. Mulți Ani Orașului Cultural al României, Iași! Mulți ani împliniți cetățenilor acestui oraș-minune, care-mi solicită muzica și pentru care sunt dator să le mai cânt”, a declarat fericit compozitorul.
Maestrul Doga a fost bucuros să exprime onoarea și pentru coincidența fericită care a făcut ca acest titlul să fie acordat într-o zi, în care cadre medicale din Iaşi şi din ţară au ales să plece într-un convoi umanitar către Republica Moldova.
De menționat că, la sfârșitul anului trecut, celebrul artist Eugen Doga, a devenit Cetățean de Onoare al orașului București, titlu onorific, fiind acordat în semn de recunoştinţă pentru promovarea şi păstrarea tradiţiei populare româneşti.
Amintim și faptul că, în primăvara a 80-a a vieții sale, maestrul Doga a susținut un concert extraordinar, în splendida sala a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din capitala Moldovei istorice, orașul Iași, orașul, unde a trăit bucuria de a întâlni atâția oameni cu sufletul înalt și simțit.
Fascinația de a reveni, cum ar spune artistul, acasă la Mihai Eminescu și Veronica Micle, a trăit-o și de Ziua Marii Uniri, anul trecut, unde, în cadrul unui eveniment cultural de excepție, a fost elogiată excelența, compozitorului Eugen Doga fiindu-i acordat „Premiul Național Negruzzi – 200 de ani de familie exemplară”. „Un nume cât o țară, un nume cât un univers”, așa a fost anunțat atunci, de pe scena pentru premiere, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, din Iași, marele compozitor Eugen Doga,
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM