Paul Goma: un scriitor, un destin, o conștiință

Pleacă dintre noi Paul Goma, în plină furie mondială a unui bacil ucigaș, căruia nu i s-a mai putut opune cu energia sa istovită de atâtea confruntări cu vicisitudinile sorții.

A fost și rămâne un model de rezistență în fața monstruosului Leviatan, în fața celor aserviți acestuia, care aplicau dura cenzură asupra rândurilor lui impregnate de adevărul adevărat și care își retrăgeau rapid volumele de pe standurile de la târgurile internaționale de carte, atunci când venea și el să-și expună o nouă pânză epică (e cazul binecunoscut cu Ostinato, la Frankfurt, în 1971).

Martirajul său a fost al unui român basarabean, născut în Orhei (și anii de copilărie au dat subiectul memorabilului roman autobiografic Din calidor), ajuns în România și trăind vremurile grele ale totalitarismului și ale cenzurii: care îi scoteau din texte atât cuvinte interzise ca „pământ”, „libertate”, „moarte”, „negru”, „colectivizare”, „deportarea sașilor” și „naționalizare”, cât și „Basarabia” și „refugierea basarabenilor”, apoi, ca disident, exilat în Franța, unde a rămas român și - spre deosebire de alții - , a continuat să scrie românește.

I s-a zis „Soljenițîn român”, dar, acceptând această considerație, care e și una – sperăm valorică -, se cade să precizăm că, spre deosebire de autorul „Arhipelagului Gulag”, unde sunt și trei basarabeni, tratați cu ferocitate, pentru că sunt români, Paul Goma n-a cunoscut bucuria întoarcerii acasă, la Ithaka. Visa să revină la Mana natală, au fost făcute – inclusiv cu contribuția celui care scrie aceste rânduri, iertată să ne fie lipsa de modestie – reparația necesară a Căminului cultural, completarea bibliotecii sătești, actele trebuitoare pentru revenire (inclusiv acela prin care i s-a acordat cetățenia, el fiind un total apatrid), dar – vorba românească – n-a fost să fie…

Lui Paul Goma i-a dar, astfel,  să urmeze un adevărat drum spre Golgota: să-și modifice actele ca să nu fie repatriat forțat în Basarabia și să împărtășească soarta tatălui său deportat în Siberia, să fie arestat pentru un jurnal „codificat și pentru că a vorbit despre partizani, apoi exmatriculat de la liceu, să fie condamnat la închisoare și arest la domiciliu pentru „agitație anticomunistă”, să i se interzică să publice, să fie exclus din rândurile Partidului Comunist, în care intrase în 1968, entuziasmat de decizia României de a nu participa la invazia în Cehoslovacia a trupelor Tratatului de la Varșovia și din postul de redactor al „României literare”, să se expatrieze în Franța după ce, în 1977, redactează o scrisoare în sprijinul mișcării anticomuniste cehoslovace Charta 77, difuzată la postul de radio Europa liberă. În timpul exilului francez desfășoară o intensă activitate anticomunistă prin interviuri, scrisori deschise, fondarea unor reviste și colecții și în cadrul Internaționalei Rezistenței.

Pentru Paul Goma, a scrie a însemnat, esențialmente, a spune adevărul, fapt materializat în romanele sale Ostinato, Ura noastră cea de toate zilele, Gherla, În cerc, Gardă inversă, Culorile curcubeului '77, Cutremurul oamenilor, Patimile după Pitești, Bonifacia, Din calidor. O copilărie basarabeană, Soldatul câinelui, Sabina, Arta refugii. O copilărie transilvăneană și într-un vast Jurnal. Creația sa se impune ca un jalon în literatura română, ceea ce a determinat Uniunea Scriitorilor din Moldova să-l propună la Premiul Nobel (însă n-a fost să fie…).

Scrise, așa cum spunea ele despre unele din cărți, cu cerneală de funingine și pelin, conjugând destinul propriu cu destinele personajelor sale luate  dintr-un timp real, dar și dintr-un timp în afara timpului (adică documentarul cu ficționalul), ele sunt o mărturie a trăirii tensionate, la limită a destinului și a unei meditații colorat existențiale.

Prozatorul, alimentându-se din complexa sa experiență de viață, proiectează lumini intense asupra condiției umane, asupra universului concentraționar, asupra eternului feminin, asupra terorii istoriei exercitate asupra României și Basarabiei, asupra unui homo humanus ideal, neaservit puterii și conjuncturilor de orice fel, asupra fenomenelor sociale și politica descrise din perspectiva interioară a unei ființe implicate în ele. Referindu-se la roman ca expresie totală a vieții, spunea memorabil despre aspectul „politic” iminent al acestuia: „politica este viața în polis, viața publică, iar viața este substanța romanului”.

Datorăm lui Paul Goma și o acțiune, susținută de o verticalitate morală și o deontologie impecabilă, de repunere a adevăratelor valori la locul lor, lucru greu de făcut într-o lume dominată de legile iraționale ale absurdului, „lume pe dos”, radiografiată și de disidentul-congener Ion D.Sârbu în Adio, Europa.

Uniunea Scriitorilor din Moldova i-a acordat, în 1992, Premiul literar pe anul 1991 pentru romanele Din calidor, Patimile după Pitești, Bonifacia, Soldatul câinelui și Sabina. Ministerul Culturii din Franța i-a conferit, în 1986, înalta distincție Chevalier d 'Ordre des Arts et des Lettres (Cavaler al Ordinului Artelor și Literaturii). I-a fost acordată post-mortem Crucea Mitropoliei Basarabene pentru Mireni.

Paul Goma a plecat din Basarabia, despre tragedia căreia a scris și câteva volume de proză, eseistico-documentară (Basarabia, 2003; Săptămâna roșie…, câteva ediții: 2003; 2004; 2007; 2009), în România, din România în Franța, din Franța în eternitate, pe care a văzut-o în chip creștin, mântuitoare.

                                                                                                                        Acad. Mihai Cimpoi,

                                                                                           președinte al Asociației Naționale                                                                                              a Oamenilor de Creație din Moldova