- Представления: 108
În perioada 8 – 9 aprilie 2024, la Palatul Parlamentului din București, România și-a desfășurat lucrările cea de-a XII-a reuniune a Comisiei interguvernamentale moldo-române de cooperare economică. Din partea Academiei de Științe a Moldovei, în componența nominală a delegației R. Moldova pentru participare la reuniune a fost inclus adjunctul conducătorului Secției științe exacte și inginerești a AȘM m. c. Veaceslav Ursachi.
În cadrul reuniunii a fost semnat Protocolul Sesiunii a XII-a a Comisiei interguvernamentale de colaborare economică Republica Moldova - România. Co-președinți ai Comisiei au fost domnul Stefan-Radu Oprea, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului din Romania și domnul Dumitru Alaiba, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării economice și digitalizării din Republica Moldova. Reuniunea Comisiei mixte a avut loc în contextul unei dinamici pozitive a colaborării bilaterale pe fiecare palier economic.
La Sesiune au fost examinate și aprobate perspectivele intensificării colaborării bilaterale pe 25 domenii de activitate, inclusiv pe domeniul de Educație și cercetare. În domeniul de cercetare științifică a fost menționată importanța proiectelor care oferă acces cercetătorilor din Republica Moldova la infrastructurile de cercetare din România. Prima competiție a fost lansată în anul 2023 în baza Memorandului de înțelegere în domeniul cercetării, dezvoltării și inovării, semnat la 11 februarie 2022, la competiție fiind depuse 179 de aplicații. În anul curent va fi lansată competiția proiectelor complexe pentru a oferi cercetătorilor noi oportunități de colaborare și a fortifica relațiile științifice între cele două maluri ale Prutului.
Dr. hab. Liliana Condraticova