Oamenii de știință din domeniul medical au venit cu propuneri de prevenire și combatere a virusului de tip nou SARS-CoV-2

09.04.2020
Unique visitors: 1229

Un grup de savanți din domeniul științelor medicale, dar și cu experiență administrativă, au avut, la 8 aprilie 2020, o întrevedere cu Președintele Republicii Moldova Igor Dodon, la invitația acestuia.

La invitația șefului statului, la ședință au participat acad. Eva Gudumac, doctor habilitat în științe medicale, președintele Comisiei pentru probleme medicale al Consiliului Societății Civile;  m.c. Viorel Prisacari, doctor habilitat în științe medicale, profesor consultant la catedra de Epidemiologie, ex-deputat în Parlamentul RM, Mihail Magdei, coordonator principal la Agenția Națională pentru Sănătate Publică, ex-ministru al sănătății din RM; Constantin Spânu, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, șef Direcție Cercetare și inovare în domeniul sănătății publice, ANSP; Tiberiu Holban, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, șef Catedră de boli infecţioase, tropicale şi parazitologie medicală; Gheorghe Plăcintă, doctor habilitat în științe medicale, conferențiar universitar, șef Catedră de boli infecțioase, decanul facultății de Medicină; Victor Cojocaru, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, șef Catedră de anesteziologie și reanimatologie Nr. 2; Ghenadie Curocichin, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, șef Catedră de medicină de familie; Mihail Todiraș, doctor habilitat în științe medicale, farmacolog, profesor la Centrul de medicină moleculară Max-Delbrück, Berlin (MDC), specialist în farmacologie și farmacologie clinică și anesteziologie și terapie intensivă; Lora Gâțu, asistent universitar, Catedra de medicină de familie, secretarul Comisiei pentru probleme medicale a Consiliului Societății Civile.

În cadrul întrevederii a fost a discutată situația actuală în contextul pandemiei de coronavirus. Oamenii de știință au venit cu mai multe propuneri de prevenire și combatere a virusului de tip nou SARS-CoV-2, inclusiv: informarea competentă și responsabilă a populației, inclusiv de specialiștii din domeniul medical despre pericol și măsurile de prevenire și combatere a virusului. Transmiterea publicității sociale prin toate mijloacele mass-media; responsabilizarea populației în condițiile în care un număr mare de cetățeni ignoră recomandările și restricțiile impuse de autorități; deschiderea laboratoarelor regionale acreditate în testarea la COVID-19; sporirea măsurilor de protecție și motivarea suplimentară a personalului medical; perfecționarea legislației în domeniul protecției pacienților și a lucrătorilor medicali; fortificarea Spitalului clinic de Boli infecțioase „Toma Ciorbă” la toate compartimentele, dar în special a secției reanimare, instituirea unei linii de gardă de terapie intensivă, dezvoltarea capacităților de diagnostic şi tratament etc.

Președintele RM a salutat intenția oamenilor de știință din domeniul medical de a sprijini acțiunile autorităților de combatere și prevenire a răspândirii virusului de tip nou, menționând că majoritatea din propunerile lansate sunt în proces de examinare și implementare. Totodată, șeful statului a subliniat că odată cu depășirea crizei cu care ne confruntăm, atitudinea față de sistemul medical din țară va fi schimbată în mod cardinal, iar dezvoltarea sistemului medical va deveni o prioritate pentru conducerea țării. De asemenea, Președintele Dodon a dat asigurări că va continua și pe viitor un dialog eficient cu mediul academic din diverse domenii.

Eugenia Tofan,

Serviciul de Presă al AȘM

Categorie: