- 1 view
La 12 septembrie 2023, în ideea de a promova noi oportunități de colaborare pentru comunitatea științifică, o delegație compusă din reprezentanți ai mai multor organizații de gestiune a cercetării din Republica Federală Germană a efectuat o vizită de lucru la Academia de Științe a Moldovei. La întrunire au participat Gabriele Hermani, șeful Diviziei 212 – Cooperare cu Țările Europei de Est, Caucazul de Sud și Asia Centrală din cadrul Ministerului Federal al Educației și Cercetării (BMBF); dr. Elisa Braeckevelt, ofițerul de Program Relații Internaționale pentru Europa și CSI, Fundația Germană de Cercetare (DFG); Susanne Lüdtke, șeful Secției Proiecte de Cooperare în Europa, Caucazul de Sud și Asia Centrală, Serviciul German de Schimb Academic (DAAD); Elena Resch, directorul general al Biroului de legătură Europa de Est/Asia Centrală, Alianța Universităților Ruhr (UA Ruhr); Rudolf Smolarczyk M.A., șeful Secției Europa Centrală și de Est, Asia Centrală, Conferința Rectorilor Germani (HRK); dr. Sabine von Löwis, Șeful Clusterului de Cercetare din cadrul Centrului pentru Studii Est-Europene și Internaționale (ZOiS), și dr. Andreas Suthhof, ofițerul științific responsabil de țările din Europa de Est, Caucaz de Sud, Asia Centrală din cadrul Agenției Germane de Management al Proiectelor (DLR), care și-au prezentat sumar activitatea și problemele de interes, posibilitățile de a acorda asistența necesară pe domenii de competență.
Din partea AȘM, la întrevedere au participat acad. Ion Tighineanu, președinte a.i. al AȘM; mem. cor. Svetlana Cojocaru, vicepreședinte, conducător al Secției Științe Exacte și Inginerești; acad. Boris Gaina, vicepreședinte, conducător al Secției Științe ale Vieții; mem. cor. Victor Moraru, vicepreședinte, conducător al Secției Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte; acad. Eva Gudumac, adjunct al conducătorului Secției Științe ale Vieții; mem. cor. Veaceslav Ursachi, adjunct al conducătorului Secției Științe Exacte și Inginerești; dr. hab. Liliana Condraticova, secretar științific general interimar; dr. Tudor Braniște, șef interimar al Secției Management Academic și Relații Externe a AȘM și dna Lidia Vîrțan, specialist principal, Secția Management Academic și Relații Externe. Întâlnirea a avut loc în Sala Mică a AȘM, un sanctuar al membrilor fondatori ai acestui for științific unic în Republica Moldova.
Acad. Ion Tighineanu a făcut o scurtă prezentare a Academiei de Științe a Moldovei, menționând activitatea de audiere publică și evaluare a rezultatelor științifice obținute în cadrul realizării proiectelor de cercetare științifică finanțate de la bugetul de stat, rolul Academiei în promovarea științei prin organizarea prelegerilor publice și a Conferințelor Internaționale pe cele mai stringente probleme, precum și susținerea cercetărilor fundamentale, inclusiv în calitate de suporter al Anului Internațional al Științelor Fundamentale pentru Dezvoltare Durabilă 2022/2023. Președintele ASM a făcut o trecere în revistă a relațiilor de cooperare dintre AȘM și structurile de finanțare ale cercetării științifice din Germania. Primele întrevederi au avut loc în 2001-2002, iar în 2008 a fost semnat Acordul de Colaborare între ASM și BMBF, ulterior fiind lansate apeluri de proiecte comune care au contribuit substanțial la stabilirea platformelor de cooperare cu grupuri de cercetare din Germania. Realizarea proiectelor comune au fost benefice pentru dezvoltarea cercetării în țara noastră și asocierea Republicii Moldova la programele Cadru ale Uniunii Europene. Un subiect important abordat în cadrul ședinței ține de implicarea tinerilor și ghidarea lor în cariera de cercetare, susținerea prelegerilor publice de cercetători notorii din lume, organizarea evenimentelor științifice, formarea comisiilor de experți și a platformelor științifice de dialog în cadrul AȘM.
Schimbul de opinii, sesiunea de întrebări și răspunsuri au fost axate pe promovarea posibilităților de colaborare între cercetătorii din Moldova și Germania prin identificarea subiectelor de interes comun, implicarea tinerilor cercetători, dezvoltarea infrastructurii de cercetare sau accesul la infrastructura germană etc.
Participanții la întrevedere au menționat necesitatea continuării dialogului între organizațiile interesate pentru a dezvolta parteneriate dintre Republica Moldova și Germania în vederea integrării științei din Republica Moldova în spațiul european de cercetare. Pe finalul vizitei de lucru, membrii delegației Republicii Federale Germane au fost invitați în Sala Azurie a AȘM pentru a realiza o fotografie de grup.
Dr. hab. Liliana CONDRATICOVA