- Представления: 392
La 20 martie 2023, începând cu ora 14.00, în Sala mică a Academiei de Științe a Moldovei (bd. Ștefan cel Mare, 1) va avea loc lansarea cărții „La Republiquie de Moldova: les enjeux du passe, du present et de l`avenir“ („Republica Moldova: provocări ale trecutului, prezentului și viitorului“), autor membru corespondent Victor Moraru, vicepreședinte al AȘM. Evenimentul se desfășoară în cadrul Zilelor Francofoniei-2023 în Republica Moldova.
Manifestarea științifică și culturală va fi moderată de prof. univ. Victor Juc, nou ales membru corespondent al AȘM, director al Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice. Conform programului de lucru al acestui eveniment, cu un cuvânt de salut se vor adresa celor prezenți acad. Ion Tighineanu, președintele AȘM, și dr. Oleg Serebrean, viceprim-ministru al Republicii Moldova.
În cadrul prezentării cărții, vor participa acad. Mihai Cimpoi, acad. Boris Găină, vicepreședinte al AȘM, m.c. Alexandru Stratan, rector al ASEM, prof. univ. Elena Prus, prorector al ULIM, dr. Mihai Popov, ex-ministru al afacerilor externe, ambasador al Republicii Moldova în Franța (1997-2002).
Vor interveni în cadrul discuțiilor cu opinii și considerări referitor la noua carte prof. univ. Constantin Rusnac, Doctor Honoris Causa al AȘM, secretar general al Comisiei Naționale a Republicii Moldova pentru UNESCO, dr. Vlad Chirinciuc, diplomat, ex-însărcinat cu afaceri al Ambasadei Republicii Moldova în Franța (2020-2021), dr. Vasile Andrieș, cercetător științific la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă“, dr. Natalia Albu, conf. univ. la Academia Militară a Republicii Moldova, dr. Silvia Grosu, conf. univ., secretar general al Secției Moldova a Uniunii Presei Francofone, redactor al publicației „Courrier de Moldavie“.
Profesorul universitar Victor Moraru este autor și coautor a 22 de cărți (monografii și studii), editor coordonator a altor 22 de volume. A activat în calitate de decan al Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării a USM (1992-2004), director al Institutului Mass-Media, ULIM (2004-2010), director al Institutului Integrare Europeană și Științe Politice (2010-2013), academician coordonator al Secției Sociale și Economice a AȘM (2013-2018). În anul 2019 a fost ales vicepreședinte al AȘM.
Versiunea electronică a cărții:
Evenimentul se va desfășura cu prezență fizică și online pe platforma ZOOM.
Link de conexiune: https://us02web.zoom.us/j/85732130108?pwd=aDNDdnZlT1N0MTJnd3NLRVIrdzZJQT09
Meeting ID: 857 3213 0108
Passcode: 200323
Transmisiunea livestream va fi asigurată de către IDSI la link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=E_OJ2MzfouE.
Limbile de lucru ale întrunirii – limba franceză și limba română
Tatiana Rotaru,
Academia de Științe a Moldovei