- Представления: 329
Acad. Ioan-Aurel POP, președintele Academiei Române: „George Emil Palade reprezintă o efigie pentru români, nu numai pentru că în 1974 a luat Premiul Nobel pentru Medicină, ceea ce reprezenta o premieră mondială pentru poporul român, dar și pentru activitatea lui cu totul deosebită în domeniul cercetării și pentru faptul că a instruit în SUA, în laboratoarele și amfiteatrele aflate sub oblăduirea sa tineri cercetători români…”
Acad. Ion TIGHINEANU, președintele Academiei de Științe a Moldovei: „Cinstirea memoriei înaintașilor noștri are o însemnătate inestimabilă pentru educarea tuturor cetățenilor și, în primul rând, a generațiilor tinere, pentru conștientizarea identității noastre etnice românești”.
Academia de Științe a Moldovei și Academia Română a organizat, la 22 noiembrie 2022, Conferința Științifică Internațională „George Emil Palade – Părintele biologiei celulare moderne”. Evenimentul a fost dedicat comemorării savantului George Emil Palade, Laureat al Premiului Nobel pentru Medicină (1974), Membru al Academiei de Științe a SUA (1961), Membru de Onoare al Academiei Române (1975), Cavaler al Ordinului Național „Steaua României” în grad de Colan (2007).
Manifestarea științifică s-a desfășurat, concomitent, în Aula Academiei Române și în Sala Azurie a Academiei de Științe a Moldovei. La Academia din Chișinău evenimentul a fost onorat de prezența Ministrului Sănătății, dna Ala Nemerenco, Ministrului Plenipotențiar al României în Republica Moldova, E.S. Marius Ciprian Toth, președintelui Consiliului Rectorilor din Moldova, rectorului USMF „Nicolae Testemițanu”, dr.hab., prof. Emil Ceban, președintelui Consiliului Consultativ al Academicienilor al AȘM, membrului de onoare al Academiei Române, acad. Mihai Cimpoi, altor membri ai AȘM.
Președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, a exprimat onoarea de a deschide conferința științifică comună a celor două Academii – Academia Română și Academia de Științe a Moldovei, notorietatea savantului ieșean George Emil Palade, părintele biologiei celulare moderne, fiind cea care a sugerat sincronizarea agendelor celor două foruri științifice. „Este emblematic că reuniunea celor două Academii de Științe are loc la o zi distanță de la a treia ediție a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, care a avut loc ieri, 21 noiembrie, la Paris, platforma fiind o inițiativă a României, Germaniei și Franței și având scopul de a mobiliza, concentra și coordona sprijinul politic, tehnic și financiar al țărilor dezvoltate pentru Republica Moldova. În ce privește Academiile noastre, ne-am axat activitatea pe unele inițiative comune, cu accent pe dezvoltarea sustenabilă a științei și promovarea culturii în spațiul românesc”, a spus în deschiderea evenimentului președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu.
Lucrările forului științific de anvergură au debutat cu adresarea mesajelor de salut ale președinților celor două Academii – acad. Ioan-Aurel Pop și acad. Ion Tighineanu.
În discursul său inaugural, președintele Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop a menționat că organizarea de către cele două Academii a Conferinței Științifice Internaționale „George Emil Palade – Părintele biologiei celulare moderne”, într-un an important reprezintă un eveniment excepțional în viața științifică a celor care îi cunosc activitatea, dar și a celor acre doresc să-i cunoască activitatea marelui savant. „George Emil Palade reprezintă o efigie pentru români, nu numai pentru că în 1974 a luat Premiul Nobel pentru Medicină, ceea ce reprezenta o premieră mondială pentru poporul român, dar și pentru activitatea lui cu totul deosebită în domeniul cercetării și pentru faptul că a instruit în SUA, în laboratoarele și amfiteatrele aflate sub oblăduirea sa tineri cercetători români, cum au fost Nicolae și Maya Simionescu, care, în urma uceniciei pe lângă marele savant, au organizat la București Institutul de Biologie și Patologie Celulară al Academiei Române și pentru multe, multe alte merite pe care le-a avut, inclusiv pentru cinstirea pe care a arătat-o Academiei Române, al cărui membru de onoare a devenit în 1975”, a remarcat președintele Academiei Române. Totodată, acad. Pop a subliniat că deși profesorul Palade a activat în afara țării, s-a bucurat de prețuirea țării de baștină și se va bucura mereu pentru că realizările sale în domeniul științei sunt extraordinare, sunt valabile și astăzi și trimit ecouri deopotrivă spre viitor. Președintele Academiei Române a dorit succes deplin lucrărilor Conferinței și prețuire veșnică în România, în Republica Moldova, peste tot în lume pentru marele savant care a fost George Emil Palade.
La rândul său, președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu a menționat că evenimentele fulminante din ultima vreme pun la grea încercare comunitățile științifice din regiune. Cu toate acestea, colaborarea între Academia de Științe a Moldovei și Academia Română a fost una productivă și în perioada pandemiei prin schimbul de experiență, publicații și diseminarea în mass-media a informațiilor veridice, astfel vocea oamenilor de știință fiind auzită, iar războiul declanșat de Rusia în Ucraina, la 24 februarie, a consolidat și mai mult comunitatea științifică. „În mesajul adresat către participanții la Conferința Internațională „Științele Fundamentale pentru Dezvoltare Durabilă și Pace” din 28 septembrie curent, președintele Academiei Române academicianul Ioan-Aurel Pop, a subliniat că Academia Română este întotdeauna alături de Academia de Științe a Moldovei în organizarea unor evenimente foarte importante, amintind spusele ministrului de externe al României Nicolae Titulescu, savant și membru al Academiei Române, care a militat toată viața pentru păstrarea păcii și a oferit exemple de spiritualizare a frontierelor, de realizare a atmosferei de pace, de evitare a războiului: „Atunci când amenință războiul, nu ne pregătim de luptă, ci de organizarea păcii”, afirma Nicolae Titulescu. Academia de Științe a Moldovei a susținut și promovat Apelul Academiei Române din 2 martie curent către toate academiile europene să se înscrie într-o mișcare globală de apărare a păcii pe continent și în lume. Venim cu propunerea ca ședințele comune ale Academiilor noastre să devină o frumoasă tradiție, cu atât mai mult că actualmente tehnologiile informaționale ne permit să fim împreună, într-un spațiu virtual comun, chiar dacă fizic ne aflăm la distanță. Este firesc să marcăm sărbătoarea Limba noastră cea Română, la 31 august, printr-o reuniune comună a două Academii”, a relevat președintele AȘM, invocând și o altă inițiativă venită din partea președintelui Congresului Mondial al Eminescologilor acad. Mihai Cimpoi, de a organiza în 2023 o ședință comună a Academiilor-surori cu participarea cercetătorilor și traducătorilor operei eminesciene din întreg spațiul românesc.
Totodată, președintele AȘM a remarcat începutul promițător de revigorare și sincronizare a agendelor pe mai multe domenii – conferințe și simpozioane, lecții și prelegeri publice, comisii specializate, toate sub egida celor două academii, pentru formarea unui spațiu comun al culturii și științei, pentru dezvoltarea durabilă, cu eforturi comune, în marea familie europeană. „De remarcat, că cinstirea memoriei înaintașilor noștri are o însemnătate inestimabilă pentru educarea tuturor cetățenilor și, în primul rând, a generațiilor tinere, pentru conștientizarea identității noastre etnice românești”, a reliefat acad. Tighineanu.
Reiterând importanța științei în lumea modernă, președintele AȘM a subliniat că știința este profund ancorată în toate sferele de activitate și se poate dezvolta doar în condiții de pace și siguranță, iar rezultatele cercetărilor oamenilor de știință din toate țările trebuie să fie puse în beneficiul păcii, bunăstării și prosperității. „Numai în acest mod vom putea depăși împreună toate provocările timpurilor noastre complicate”, a rezumat președintele Tighineanu, salutând prezența membrilor Academiei Române și Academiei de Științe a Moldovei, a cercetătorilor de pe ambele maluri ale Prutului și dorind mult succes forumului științific.
Onoarea de a participa la deschiderea lucrărilor Conferinței dedicată unui mare savant român a fost exprimată de dna Ala Nemerenco, Ministrul Sănătății RM. „Poporul român cred că este un popor fericit că a dăruit lumii și științei internaționale nume notorii și, în special, aș vrea să fac trimitere la numele românești așa cum: Victor Babeș, Aurel Babeș, Ion Cantacuzino, Nicolae Păulescu, George Marinescu, Ștefan George Nicolau, Mina Minovici, Carol Davila și, desigur, George Emil Palade. Un moldovean, născut mulți ani în urmă la Iași, a făcut o revoluție și o descoperire unică cu referire la construcția celulei. Astăzi este foarte important să ținem cont că, de fapt, George Emil Palade ne-a desenat harta celulei. Noi, astăzi, împreună trebuie să ne reinventăm harta societății noastre, a valorilor noastre, a deciziilor pe care le luăm, să fie fundamentate științific, să construim societăți care luptă pentru pace, deoarece doar în termeni de pace putem să avem o calitate înaltă a vieții, copii fericiți, societăți sănătoase”, a subliniat oficialul, dorind succes lucrărilor forului.
Cu prilejul deschiderii conferinței, Domnul Marius Ciprian Toth, Ministru Plenipotențiar în cadrul Ambasadei României în Republica Moldova, a transmis salutul E.S. Domnului Cristian-Leon Țurcanu, Ambasadorul României în RM, precum și al întregului colectiv al misiunii diplomatice. În calitatea sa de reprezentant al Ambasadei României în RM, dl Toth a mărturisit că este onorat și emoționat în același timp să participe la un asemenea eveniment de înaltă anvergură științifică, dedicat savantului de origine română George Emil Palade, remarcabilă fiind decizia celor două foruri științifice de pe cele două maluri ale Prutului de a-l cinsti pe cel care a fost și continuă să fie unul dintre cei mai importanți și reprezentativi savanți de renume mondial în domeniul medicinei în general și al biologiei celulare, în special. „Nu este misiunea mea și nici nu am căderea să evoc în fața domniilor voastre profilul savantului Palade. Pe cât de grandios a fost acesta pe atât de modest a fost Omul Palade, un bun român, care, după ce a ales drumul afirmării în SUA a continuat să întrețină relații strânse cu România, pe care a vizitat-o în mod regulat”, a remarcat diplomatul.
Deosebita plăcere și onoare de a participa la deschiderea unei conferințe comune, dedicată comemorării pământeanului nostru, remarcabilul savant George Emil Palade, a fost exprimată și de către rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, președintele Consiliului Rectorilor din RM, dr.hab., prof. Emil Ceban. „Este un eveniment de o importanță deosebită în viața culturală a ambelor țări în general, dar și a instituțiilor de cercetare și a instituțiilor de învățământ superior medical din Moldova și România. Este o datorie a noastră sfântă să nu dăm uitării acele personalități notorii care deja nu mai sunt printre noi, dar care au lăsat drept mărturie a activității lor un valoros tezaur pentru știința și învățământul medical.
Acad. Maya Simionescu, președinte al Secției de Științe Biologice a Academiei Române, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei, a prezentat un Raport despre viața și activitatea științifică a savantului George Emil Palade, intitulat „Fascinanta călătorie a profesorului prin Universul Celulei”. Acad. Simionescu a ținut să mulțumească președinților celor două Academii, membrilor academiilor, pentru oportunitatea de a vorbi despre acest extraordinar om al științei, profesorul George Palade. Acad. Maya Simionescu a subliniat că este o ocazie extraordinară și unică în care cele două Academii îl onorează pe acest mare român, american de origine română, George Emil Palade. „Cred că este o onoare și pentru Academiile noastre, a fost o idee foarte bună și cred că este și o onoare să putem să ne gândim la profesorul Palade. Profesorul Palade a avut un parcurs extraordinar și strălucit - de la Liceul Hașdeu din Buzău, la Premiul Nobel la Stockholm”, a afirmat acad. Simionescu, prezentând 10 episoade importante care a considerat Domnia Sa că îl definesc într-un fel pe profesorul Palade, urmărindu-i întreg parcursul vieții.
Evenimentul științific a oferit o posibilitate de unicat de a asculta și opinia unei alte personalități de notorietate internațională care a colaborat foarte strâns cu profesorul George Emil Palade, fiind chiar și prieteni - Prof. Randy W. Schekman, Universitatea California/Berkeley, SUA, Laureat al Premiului Nobel pentru Medicină, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei. Savantul american, despre care știm deja că are rădăcini basarabene, a susținut online prezentarea „Cercetări privind secreția de proteine și colaborarea cu George Palade (Research on protein secretion in the footsteps of George Palade)”. Citologul american, a început prin a mulțumi pentru invitația de a adresa un mesaj membrilor ședinței comune a celor două Academii, concentrându-și ulterior observațiile asupra unuia dintre eroii săi, doctorul George Palade, pe care l-a surprins lângă instrumentul său preferat microscopul electronic. Prof. Randy W. Schekman a remarcat că doctorul Palade a fost o inspirație nu doar pentru el, dar și pentru mulți alți tineri savanți în biologie celulară din lume. În prezentarea sa a evocat succint despre realizările savantului Palade și despre ceea ce a învățat prin utilizarea nu numai a microscopului electronic, dar și a tehnicilor de fracționare celulară care au permis separarea și examinarea în detaliu molecular unele dintre organele care se interrelaționează prin procesul de secreție de proteină.
În cadrul sesiunii de evocări au intervenit mai multe personalități atât din cadrul Academiei Române, cât și Academiei de Științe a Moldovei. Profesorul Vlad Ciurea, membru de Onoare al Academiei Române, a remarcat fascinația față de personalitatea ilustrului savant de la Iași, cu sclipirea de căutător, de cercetător și de cunoaștere a fiecărui pas înainte. Acad. Eva Gudumac, conducător adjunct al Secției Științe ale Vieții a AȘM, a vorbit în calitate de clinician, împărtășind din străduința sa de a înțelege ce a făcut profesorul George Emil Palade pentru medicină.
Cu amintiri despre cine a fost prof. George Palade a intervenit și acad. Mihai Cimpoi, președinte al Consiliului Consultativ al Academicienilor al AȘM, membru de onoare al Academiei Române. Acad. Cimpoi a mărturisit contextul în care l-a cunoscut pe renumitul savant, dar și discuțiile consistente și revelatorii pe care le-a avut, urmare a acestora având posibilitatea de a-i remarca modestia lui. „Un laureat al Premiului Nobel să fie foarte modest și să nu afișeze, precum se întâmplă adesea, aerul de superioritate de ceva deosebit. Dădea dovadă și de înțelepciune prin acel comportament intelectual”, cu această ocazie aflând și detalii mai multe despre personalitatea și activitatea sa științifică, remarcând descrierea de către acad. Maya Simionescu, atunci vicepreședinte al AR, a revoluției copernicane pe care a produs-o George Emil Palade în știință în general, în știința medicală, în special.
Acad. Doina Popov, Secția de Științe Biologice a Academiei Romane, a trecut în revistă descoperirea profesorului George Emil Palade în lumea universului celulei. „Suntem mândri că biologia moleculară are întemeietori și înaintași români. Pleiada acestora a început cu savantul George Emil Palade, descendent al unei familii de intelectuali moldoveni”, a declarat acad. Popov.
Prof. Luiza Flonta, membru corespondent al Academiei Romane, a remarcat că nu a avut șansa să-l cunoască sau să lucreze cu profesorul George Emil Palade, dar prestigiul lui științific i-a ajutat să-și finalizeze teza de doctorat, grație cărui fapt îi este recunoscătoare.
Profesorul George Emil Palade a fost omagiat și de Filatelia Românească. Astfel, dna Cristina Popescu, director general la Romfilatelia, a fost invitată pentru a lansa, în Aula Academiei Române, produsul filatelic dedicat savantului George Emil Palade și a panoului filatelic omagial.
De asemenea, în Sala Aurie a Academie de Științe a Moldovei a fost desfășurată Expoziția națională „Medicii pentru pace”, organizată de Academia de Științe a Moldovei și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie„Nicolae Testemițanu”.
Savantul George Emil Palade s-a năcut în 1912 la Iași, România și a decedat în 2008, în SUA.
Evenimentul s-a desfășurat în format mixt și a fost transmis live-stream de către Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale la link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=Cou4GZJG65o, precum și de Privesc.eu la link-ul: https://www.privesc.eu/Arhiva/101186/Conferinta-Stiintifica-Internationala--George-Emil-Palade---Parintele-biologiei-celulare-moderne-
Eugenia Tofan,
AȘM