- 1 view
Ion Corcimaru, membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, s-a născut la 22 mai 1938 în satul Baraboi, raionul Râşcani, într-o familie de agricultori. De mic şi-a cultivat dragostea de muncă, de datină şi neam. Îi plăcea să lucreze în câmp, precum şi pe lotul experimental al școlii. Nici la carte nu era de întrecut. După absolvirea școlii din satul natal, în anul 1955, a fost admis la Facultatea Medicină Generală a Institutului de Stat de Medicină din Chişinău, care a absolvit-o cu mențiune în anul 1961.
Activitatea de medic şi-a început-o în condiții rurale, în funcție de medic (1961-1962) și apoi medic-șef (1962-1963) al Spitalul de circumscripție din satul Pârjota, raionul Râşcani. Peste doi ani ani este selectat de Ministerul Sănătăţii (ministru – Nicolae Testemiţanu) şi conducerea Institutului de Stat de Medicină din Chișinău (rector – Vasile Anestiadi) pentru a-şi aprofunda studiile prin doctorat la specialitatea hematologie la Moscova. În 1963 a fost admis la studiile de doctorat la Institutul Central de Hematologie şi Transfuzie a Sângelui al Ministerului Sănătății din URSS, or. Moscova.
Teza de doctor în medicină, susţinută în 1966, a fost consacrată studierii patogeniei şi particularităților clinice ale hemoglobinuriei paroxistice nocturne cu hemosiderinurie permanentă – o formă rar întâlnită de anemie hemolitică. După absolvirea studiilor de doctorat tânărul savant este angajat la Institutul Oncologic din Moldova, unde a activat în calitate de colaborator științific superior (1966-1969), secretar științific (1969-1974), șef al Secției hematologie (1975-1991), fondată de către dumnealui în 1968.
Peste patru ani, Secția hematologie din cadrul Centrului de transfuzie a sângelui a fost comasată cu Secția hematologie de la Institutul Oncologic. În policlinica Institutului au fost deschise două cabinete hematologice. Cu aportul direct al merituosului clinician aici este centralizat tratamentul la toate etapele, înfăptuindu-se dispensarizarea pacienţilor cu maladii ale sistemului hematopoietic. Astfel, a fost creat Centrul de hematologie al Institutului Oncologic – singurul care acordă asistență specializată pacienţilor hematologici din toată Moldova. Centrul îndeplinește funcții organizatorice şi metodice pentru asistența hematologică, concomitent funcționând ca bază științifică şi pedagogică în vederea instruirii studenților și rezidenților Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” şi a perfecționării medicilor. Cu concursul dumnealui, a fost lansată o direcţie științifică principial nouă în elaborarea metodelor de diagnostic şi tratament al limfoamelor maligne, precum particularităţile clinico-hematologice şi morfologice ale variantelor de limfoame non-Hodgkin. Investigaţiile sale au stat la baza tezei de doctor habilitat în medicină, pe care a susținut-o în 1982 la Centrul de hematologie al Academiei de Științe Medicale din Federația Rusă, or. Moscova.
Activitatea științifică a membrului corespondent Ion Corcimaru a fost dedicată câtorva direcții: organizarea serviciului hematologic, profilaxia primară şi secundară a patologiilor sistemului hematopoietic, pregătirea cadrelor. Pe parcursul activității științifice a studiat diagnosticul și rezultatele tratamentului patologiilor sistemului hematopoietic, hemostaza la gravidele cu gestoză tardivă, în operația cezariană şi la pacientele cu moarte intrauterină a fătului. În baza acestor studii au fost elaborate măsuri de profilaxie şi tratament a hemoragiilor coagulopatice, utilizându-se autocrioplasma şi plasma proaspăt congelată. Totodată, au fost studiate dereglările hemostazei şi corecția lor la pacienții cu lupus eritematos sistemic.
Pentru a perfecționa depistarea precoce a patologiilor sistemului hematopoietic de către specialiștii din republică, în anul 1991 la inițiativa doctorului habilitat Ion Corcimaru este fondată Catedra hematologie şi terapie de campanie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, la care prin concurs este ales șef (1991-1994). Ulterior, după comasarea a 2 catedre, a fost ales șef la Catedra hematologie, oncologie şi terapie de campanie (1994-2014), iar din 2014 a activat în funcție de profesor universitar la Catedra oncologie, hematologie şi radioterapie.
Domnul Ion Corcimaru s-a evidențiat prin perseverență, inteligență şi cumpătare. Pentru munca sârguincioasă depusă pe altarul științei medicale i s-a conferit titlul didactico-științific de profesor universitar (1993), iar în 1995 a fost ales membru corespondent al Academiei de Științe din Moldova. Mulți ani a fost Specialist principal netitular în hematologie şi în transfuziologie al Ministerului Sănătății al Republicii Moldova şi președinte al Societății hematologilor şi transfuziologilor din Republica Moldova.
O atenție deosebită profesorul universitar Ion Corcimaru a acordat generalizării şi propagării cunoștințelor şi experienței proprii prin editarea ghidurilor, instrucțiunilor metodice, monografiilor, manualelor. Rezultatele științifico-practice obținute de-a lungul carierei sale și-au găsit valorificare în cele cca 400 de publicații (articole, recomandări metodice, brevete de invenție), inclusiv 7 monografii și 5 recomandări metodice pentru medici. A participat cu rapoarte şi comunicări la numeroase simpozioane şi conferințe ştiinţifice naționale şi internaționale.
Domnia sa s-a manifestat plenar în pedagogie – cu har de adevărat dascăl, fapt sesizat de mai multe generații de studenți. A participat activ la reformarea învățământului medical universitar în conformitate cu Regulamentul şi Programul de la Bologna. La catedră sunt evidente calitățile sale manageriale. În aceeași măsură se manifestă şi în calitate de clinician. Domnul doctor habilitat Ion Corcimaru a participat activ la perfecționarea cadrelor de oncologi și hematologi, a pregătit 11 doctori în științe medicale.
Pentru merite deosebite în cercetare și educație s-a învrednicit de mai multe distincții de stat: insigna „Eminent al Ocrotirii Sănătăţii” (1973), ordinul „Drapelul Roșu de Muncă” (1976), ordinul „Gloria Muncii” (1999), laureat al Premiului Național (2008) și Cavaler al „Ordinului Republicii” (2012).
În aceste momente de mare tristețe, transmitem condoleanțe și compasiune familiei îndurerate și celor care i-au fost apropiați.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Ala NEMERENCO, Ion TIGHINEANU, Emil CEBAN, Eva GUDUMAC, Boris GAINA, Stanislav GROPPA, Svetlana COJOCARU, Victor MORARU, Liliana CONDRATICOVA, Ion ABABII, Serafim ANDRIEŞ, Gheorghe CIMPOIEŞ, Mihai CIMPOI, Gheorghe DUCA, Maria DUCA, Teodor FURDUI, Gheorghe GHIDIRIM, Aurelian GULEA, Gheorghe PALADI, Mihai POPOVICI, Victor LACUSTA, Alexandru ROȘCA, Valeriu RUDIC, Gheorghe ŞIŞCANU, Ion TODERAŞ, Nicolae BALAUR, Constantin GAINDRIC, Victor GHICAVÎI, Nicolae OPOPOL, Viorel PRISACARI, Mihail VRONSCHIH, Eremia ZOTA, Elena ZUBCOV, Ion MEREUȚĂ, Gabriela ROMANCIUC, Silvia RAILEAN, Leonid CHIȘLARU.
Corpul neînsuflețit al regretatului profesor Ion Corcimaru va fi depus marți, 25 octombrie 2022, la Biserica „Duminica Tuturor Sfinților” din Cimitirul Central din Chișinău (str. Alexei Mateevici, 11), la ora 17:00.
Funeraliile vor avea loc miercuri, 26 octombrie 2022. Mitingul de doliu va începe la ora 11.30 la Cimitirul Central din Chișinău (str. Alexei Mateevici, 11).