Semnarea Acordului de cooperare științifică între Academia de Științe a Moldovei și Academia de Științe a Letoniei

18.10.2022
Unique visitors: 886

Președintele Academiei de Științe a Moldovei (AȘM), acad. Ion Tighineanu, întreprinde o vizită la Riga, la invitația acad. Ivars Kalvins, președintele Academiei de Științe a Letoniei (AȘL). În cadrul acestei vizite, la 17 octombrie 2022, a fost semnat Acordul de cooperare științifică între AȘM și AȘL, care prevede inițierea unor proiecte comune pentru participarea în programele comunitare, organizarea conferințelor și simpozioanelor cu participarea cercetătorilor din ambele țări, promovarea schimbului de informații și preluarea bunelor practici, înclusiv cu referire la știința deschisă, implicarea tinerilor în cercetare, conlucrarea cu societatea și factorii de decizie etc. La ceremonia de semnare a Acordului de cooperare științifică între AȘM și AȘL au participat E.S. Dl Andrian Roșa, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Letonia, membri ai Prezidiului Academiei de Științe a Letoniei, precum și reprezentanți ai departamentelor de cooperare internațională ale ambelor academii.

Pe parcursul vizitei președintele AȘM va susține o prezentare în fața membrilor Academiei Letone, precum și o prelegere publică la Universitatea din Letonia.

 

Dr. Tudor Braniște, șef al Secției Management Academic și Relații Externe

 

 

 

 

Sursa:
Categorie: