- Представления: 234
Interviu în exclusivitate cu academicianul Răzvan Theodorescu
Acad. Răzvan THEODORESCU: „Ca specialist, ca profesor, ca academician, cândva ca ministru și ca senator m-am străduit să arăt decidenților politici că patrimoniul artistic nu este numai o comoară culturală. El poate fi și un izvor de bogăție economică”
Acad. Răzvan THEODORESCU: „Nu sunt reforme, sunt atentate la cercetarea științifică. Noi am experimentat acest lucru în 1975 și abia am reușit să reparăm daunele după 1990, readucând institutele la Academie”
Se apropie încă un 31 august, iar aceasta înseamnă că se apropie încă o zi, în care Republica Moldova sărbătorește Ziua Limbii Române. Anul acesta Limba Română va fi sărbătorită pentru a 32-a oară, de la 1990, anul instituirii, 31 august fiind considerată Sărbătoare Națională în republică. Vom menționa aici că, începând cu anul 2013 și în România este sărbătorită Ziua Limbii Române.
Ziua Limbii Române este marcată în cele mai diferite moduri de către instituțiile educaționale, culturale de la noi, fie prin conferințe, concerte, fie prin concursuri și recitaluri de poezie în română, precum și traduse în alte limbi. Academia de Științe a Moldovei a ales să organizeze, tradițional, începând cu anul 2005, prelegeri publice dedicate Limbii Române, acestea fiind susținute de personalități marcante ale vieții științifice și culturale din Republica Moldova și România.
Anul acesta invitatul de onoare și protagonistul zilei va fi o personalitate de mare distincţie spirituală în întreg spațiul românesc - academicianul Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române, reales la 4 mai 2022. Așadar, 31 august vine în acest an să ne aducă în prim plan un intelectual de seamă, de mare clasă , un expert în arta veche românească și artă medievală sud-europeană. Despre personalitatea zilei care va conferenția în incinta forului științific moldav mai știm că distinsul profesor Răzvan Theodorescu este preşedinte al Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române. A fost director al Institutului de Istoria Artei, șeful primei catedre UNESCO din România și ministru al Culturii și Cultelor în perioada 2000-2004. Răzeș din părțile Moldovei istorice, chiar Domnia Sa spune că este întruchiparea a opt decenii de viață, pentru că în biografia sa a traversat cam tot ce s-a întâmplat din 1939 când s-a născut până astăzi.
Academicianul Răzvan Theodorescu este autorul unor lucrări importante privind Evul Mediu şi istoria artei. A publicat peste 15 cărți de istorie, artă românească și europeană și circa 600 de articole în reviste din țară și străinătate, inclusiv: Mănăstirea Dragomirna (1965); Mănăstirea Bistrița (1966); Biserica Stavropoleos (1967); Bizanțul, Balcanii și Occidentul la începuturile culturii medievale românești (Secolele X-XIV) (Editura Academiei Române, 1974); Un mileniu de artă la gurile Dunării (400-1400) (Editura Meridiane, București, 1976); Itinerarii medievale (Editura Meridiane, București, 1979); Piatra celor trei prelați (Editura Meridiane, București, 1979); Apel la istorie (Editura Sport-Turism, București, 1980); Civilizația românilor între medieval și modern. Orizontul imaginii (1550-1800) - 2 vol. (Editura Meridiane, București, 1992); Drumuri spre ieri (Editura Fundației Culturale Române, București, 1992); Cele 900 zile ale „manipulării” (Editura Tinerama, București, 1994); Pictura murală moldovenească din secolele XV și XVI (Editura UNESCO, București, 1995); Românii și Balcanicii în Civilizația sud-est europeană (Editura Enciclopedică, București, 1999); Puțină Istorie (Editura Fundației Culturale Române, București, 1999) ș.a.
Anticipăm revenirea la Chișinău, dar și la Academia de Științe a Moldovei, a neobositului istoric, savant de renume Răzvan Theodorescu, cu un interviu, pe care Serviciul de Presă al AȘM l-a realizat în exclusivitate și pe care vă invităm să-l urmăriți în continuare.
A consemnat:
Eugenia Tofan,
Servciul de Presă al AȘM
Stimate Domnule academician Răzvan Theodorescu, aflăm cu bucurie că de Ziua Limbii Române, 31 august, Sărbătoare Națională în Republica Moldova, Dumneavoastră veți veni la Chișinăul și, evident, la Academia de Științe a Moldovei. Cu ce gânduri și emoții reveniți la noi, la Chișinău, după această nefericită perioadă, generată de coronavirus care ne-a arătat cumva puterea lui de a ne chinui, pentru că, ce poate fi mai grav decât izolarea?
-Onorat de alegerea mea în cel mai înalt for spiritual al Republicii Moldova să vin la Chișinău într-o zi specială pe care intelectualii Dumneavoastră au preschimbat-o, prin curaj și prin luciditatea gândului, într-o zi pe care o sărbătorim acum pe cele două maluri ale Prutului. Revin la Chișinău cu amintirea altor vizite aici pe care le-am făcut în ultimii treizeci de ani ca președinte al Radioteleviziunii Române, ca profesor de universitate cu mulți studenți și doctoranzi veniți de la Chișinău la București.
Dumneavoastră sunteți invitatul de onoare al Academiei de Științe a Moldovei, într-o zi care a devenit un adevărat simbol pentru poporul nostru, oficializarea Limbii Române constituind, poate, cea mai mare cucerire pentru noi, cei de dincoace de Prut, de la 1989 încoace. Din 2005, pe 31 august, mari personalități de pe ambele maluri ale Prutului susțin, tradițional, în incinta Forului științific suprem de la noi, prelegeri publice consacrate limbii române. Ne-ați făcut extrem de curioși și suntem chiar nerăbdători să aflăm despre ce veți conferenția la întâlnirea cu comunitatea științifică moldavă și ce Vă doriți să scoateți în evidență, pentru noi, cei care rămânem mult îndatorați limbii române?
-Conferința mea este dedicată celor două specificități ale istoriei românești, latinitatea și statalitatea. Încerc să arăt în ce fel românii au reprezentat și reprezintă în această parte a Europei o insulă de latinitate într-un ocean slav, turcic și fino – ugric. Este mai mult decât o latinitate a limbii. Este una a mentalului, a moravurilor, a esteticii căutătoare de calm, de echilibru, de armonie. Iar statalitatea este marele nostru câștig, de la Basarabi și Mușatini, până astăzi.
De curând, ați fost reales vicepreședinte al Academiei Române, dar aveți în coordonare și o Sectie foarte interesantă de Arte, Arhitectura si Audiovizual a Academiei Romane. Domnule academician, fiind istoric de artă sau expert în arta veche românească și artă medievală sud-europeană, doctor în științe istorice, cu un palmares impresionant de lucrări de istorie și articole publicate în România, dar și în străinătate, care sunt instrumentele, argumentele forte care Vă ajută să convingeți decidenții zilei și nu numai, asupra importanței domeniului pentru dezvoltarea culturii în societate, pentru generațiile care vin, pentru istoria civilizației în general?
-Dificilă întrebare. Ca specialist, ca profesor, ca academician, cândva ca ministru și ca senator m-am străduit să arăt decidenților politici că patrimoniul artistic nu este numai o comoară culturală. El poate fi și un izvor de bogăție economică. Turismul cultural inteligent administrat, cu vizitarea monumentelor istorice și a muzeelor a sporit considerabil visteria Spaniei și a Italiei, a Greciei, a Turciei și a Israelului. Am declarat nu o data că România este o Europă în miniatură sub aspect patrimonial.
În calitate de vicepreședinte al Academiei Române, aveți trasate anumite aspecte privind colaborarea cu Academia de Științe de la Chișinău?
-Am contribuit, nu demult, la organizarea unei conferințe pe probleme de artă cu mai mulți specialiști de la București și Chișinău. Pentru viitor mă gândesc la un colocviu comun dedicat monumentelor istorice (mi-au rămas în suflet Orheiul Vechi și Căușenii).
Ce credeți despre recentele reforme de la noi, operate cu referire la institutele de cercetare?
-Nu sunt reforme, sunt atentate la cercetarea științifică. Noi am experimentat acest lucru în 1975 și abia am reușit să reparăm daunele după 1990, readucând institutele la Academie.
Domnule profesor, Dumneavoastră V-ați câștigat demult titlul de personalitate cu o cultură enciclopedică. Ați studiat, ați scris studii întregi, ați promovat-o, inclusiv din postura de ministru. De ce totuși, cultura este considerată o cenuşăreasă și oamenii de cultură sunt nu doar cel mai prost plătiți, dar și prost auziți și mai prost promovați? De ce au degradat atât de mult lucrurile în cultură?
-Răspunsul este unul singur: pentru că oamenii politici, cei din guvern și din parlament au o educație precară și o cultură sub limita acceptabilă (la noi, ca și în Occident). Pentru un analfabet scrisul este ceva periculos și de evitat.
Și tot în acest context. Dumneavoastră ați fost aproape 50 de ani colaborator la un program „Teleenciclopedia”. Îl priveam și noi cei de dincoace, care locuiam mai aproape de așa-zisul hotar. Spuneați undeva despre o remarcă a unui coleg polonez la o întrunire care suna cam așa: „Un popor care are o televiziune cu un asemenea program trebuie să fie un popor foarte instruit”. Așa este? Mai există emisiunea? Ce se întâmplă cu cultura țărilor, în general, chiar și celor europene?
-Da, emisiunea mai există, iar eu o slujesc de 60 de ani (e un mic record). Ea indică un nivel înalt de cultură al receptorilor și cred că în Europa este oarecum un unicat.
Dacă ați putea să ne spuneți în câteva gânduri, cum este „Istoria văzută de aproape”, după titlul cărții Dumneavoastră. M-am întrebat ce ar semnifica imaginea de pe coperta cărții ce se prezintă ca un hrisov, ca un act domnesc vechi, în formă de cilindru, cu sigiliu pe el ca și cum ar fi pus pe istorie?
-Este o carte de reflecții ale mele, făcute în călătorii, unde încercam să surprind particularități istorice locale. Observația Dumneavoastră este perfect justificată. Am încercat să pun sigiliul meu pe gândurile despre cutare episod de istorie universal.
Care sunt „Cele două Europe”?
-Încă de la triumful creștinismului acum șaptesprezece veacuri, civilizația europeană a avut două partes: pars occidentis și pars orientis, liniile de demarcație fiind fruntariile romane. Galia, Hispania, Britania, Germania, Italia, pe de o parte, Iliria, Moesia, Dacia, Tracia, Grecia pe de alta, au fost temeiurile unor evoluții separate cu particularități politice, economice, religioase și artistice total diferite.
Și dacă tot mergem pe firul timpului, alegând ca virtute spirituală istoria și cultura, Vă rugăm, stimate Domnule academician, să ne spuneți și nouă, celor de aici, despre cei trei uriași, pe umerii cărora stă națiunea română.
-Ei sunt poetul national, Mihai Eminescu, istoricul national, Nicolae Iorga, dramaturgul national, Ion Luca Caragiale. În opera lor ne recunoaștem zilnic, iar biografiile lor dramatice ne indică o anume cale de a fi român.
Ca o personalitate de mare distincție în domeniul Dumneavoastră, cu siguranță ați beneficiat la începuturi de un mentorat generos din partea unei alte persoane la fel de generoase. Cine a fost acea „zână bună” în parcursul profesional al Dumneavoastră, ca să vorbim în temeni, așa, mai de profil?
-Vă sunt recunoscător pentru întrebare. Am avut într-o epocă politică grea (în care eu însumi, ca student, am plătit un tribut) profesori străluciți. În fruntea lor îl pun pe academicianul Emil Condurachi, zâna bună a vieții mele științifice care m-a făcut părtaș la multe acțiuni academice. Astăzi încerc să-i continuu opera, într-o calitate pe care a avut-o și el și a îndeplinit-o cu strălucire: secretar general al Asociației Internaționale de Studii Sud – Est Europene (în care Republica Moldova este membră).
Stimate Domnule vicepreședinte, Vă mulțumim pentru acest preambul la vizita Dumneavoastră la Chișinău, iar pentru că sănătatea a devenit în ultimii, aproape trei ani, subiectul strategic numărul unu în țară și în lume, Vă dorim să o aveți bine păstrată și Vă dorim să reveniți cât mai curând la Chișinău, unde sunteți așteptat cu drag și respect.
-Vă mulțumesc pentru urări. Cum se spune: „Sănătate, că e mai bună decât toate!”