„Chirurgia personalizată la adulți și copii – chirurgia viitorului”, conferința științifică națională cu participare internațională, dedicată fondatorului chirurgiei  naționale, membru de onoare al AȘM, Constantin Țîbîrnă

25.03.2022
Unique visitors: 1554

Timp de două zile, 24-25 martie 2022, Academia de Științe a Moldovei a găzduit un eveniment științific de anvergură internațională în domeniul medicinei. Este vorba de Conferința științifică națională cu participare internațională „Chirurgia personalizată la adulți și copii – chirurgia viitorului (anomaliile congenitale, afecțiunile pretumorale, tumorile benigne și maligne la copii)”. Evenimentul științific a fost organizat în parteneriat cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, cu care AȘM are o bună colaborare, și Academia de Științe Medicale din Republica Moldova.

 

Forul științific cu participare internațională comportă o semnificație deosebită și datorită faptului că acesta este dedicat memoriei ilustrului medic chirurg, fondator al chirurgiei  naționale, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei, Constantin Țîbîrnă, care, la 1 ianuarie 2022, ar fi împlinit 90 de ani. Conferința științifică este organizată în cadrul Programului de Stat „Chirurgia modernă personalizată în diagnosticul și tratamentul complex al tumorilor la copii”, director de proiect acad. Gheorghe Țîbîrnă, USMF „Nicolae Testemițanu”.

 

Evenimentul științific a reunit atât cu prezență fizică, cât și virtuală, personalități din domeniul chirurgiei, savanți de renume, profesori consacrați, medici chirurgi din Republica Moldova, România, Belarus, Germania, Turcia, Federația Rusă. 

 

Lucrările forului științific au demarat cu tradiționalele mesajele de salut, adresate de conducătorii instituțiilor organizatoare, precum și a unor savanți de notorietate ai științei medicale din București și Iași, România. La inaugurarea importantei reuniuni a participat Secretarul de stat de la Ministerul Sănătății, Ion Prisăcaru, președintele ANACEC, dr. Andrei Chiciuc, sesiunea plenară fiind prezidată de președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, acad. Eva Gudumac, adjunct al conducătorului Secției științe ale vieții, subsectia științe medicale, acad. Stanislav Groppa, prorector pentru activitate de cercetare, USMF „Nicolae Testemițanu”.

 

În deschiderea evenimentului acad. Eva Gudumac a salutat prezența participanților la for, subliniind importanța întrunirii științifice. Acad. Gudumac a remarcat în context actualitatea subiectului abordat, precum și omagiul care îl aduc organizatorului prin acest eveniment marelui chirurg, fondator al chirurgiei  naționale, profesorului Constantin Țîbîrnă. Vorbind de aportul pe care l-a avut ilustrul chirurg Constantin Țîbîrnă în dezvoltarea chirurgiei, acad. Eva Gudumac a salutat prezența în sală a șefilor de Catedră a chirurgiei care au activat preț de mai mulți ani cu reputatul savant - dr.hab. Gheorghe Rojnoveanu, dr.hab. Eugen Guțu, dr.hab. Ion Mereuță, dl rector al USMF, dr.hab. Emil Ceban. Acad. Gudumac a menționat că evenimentul științific vine să prezinte activitatea de cercetare pe parcursul a doi ani în cadrul Proiectului privind medicina personalizată ce vizează tumorile și malformațiile congenitale la copii și adulți, subliniind că reuniunea respectivă aduce în prim-plan rodul muncii cadrului profesoral-didactic al USMF „N. Testemițanu”, AȘM, al Institutului Oncologic și al Institutului Mamei și Copilului.

 

Președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu a felicitat organizatorii și participanții cu prilejul acestui for științific național cu participare internațională, ceea ce înseamnă de fapt că este o conferință internațională. „Desigur vor fi discutate probleme care sunt cercetate în cadrul unui Proiect din Programul de stat, dar eu cred că aceste probleme au tangențe cu mai multe aspecte în domeniul medicinii și va fi un for interdisciplinar, cu prezentări interesante. Sunt sigur că în rezultatul discuțiilor, schimbului de opinii vor fi inițiate și noi colaborări cu echipe de peste hotarele RM”, a menționat președintele AȘM. Totodată, președintele Tighineanu a ținut să sublinieze că un aspect important al evenimentului este că acesta e dedicat memoriei profesorului Constantin Țîbîrnă. „Astăzi cinstim memoria ilustrului chirurg, 30 de ani șef al Catedrei chirurgie generală, fondator al chirurgiei naționale, al școlii științifice, a pregătit peste 30 de doctori și doctori habilitați, este membru de onoare al AȘM. Și este o zi când atragem atenția tinerilor că, prin consacrare, prin munca asidua se poate de creat, se poate de atins culmi care au fost atinse de regretatul profesor Constantin Tîbîrnă”, a subliniat acad. Tighineanu, remarcând în context, că în decursul ultimilor ani Academia de Științe a avut o colaborare foarte eficientă cu USMF și cu institutele de cercetare din domeniu. În acest sens, președintele AȘM a trecut în revistă seria de evenimente organizate în parteneriat cu USMF, începând cu 6 februarie 2020, când coronavirusul deja bântuia în unele țări, menționând crearea unei Comisii pe problemele coronavirusului SARS-CoV-2 și ale pandemiei, în frunte cu acad. Eva Gudumac, căreia i-a adus mulțumiri pentru acel aport substanțial în consolidarea comunității medicale și în organizarea de foruri științifice, mese rotunde, cu invitația personalităților notorii nu doar din țară, dar și de peste hotare. A fost reiterată și crearea platformelor de comunicare științifică, coordonate de academicienii Eva Gudumac și Stanislav Groppa. „Cred că această conlucrare multidisciplinară, cu participarea experților din mai multe domenii, pe platformele secțiilor AȘM, dau rezultate. Prin cercetările noastre vom contribui și la apropierea noastră de Europa, la integrarea noastră în spațiul european de cercetare, la internaționalizarea științei și prin aceste procese vom aduce excelența în cercetarea științifică la noi acasă”, a relevat președintele AȘM, îndemnând ca acest proces de colaborare, de consolidare pe platformele respective să continue pentru a contribui la dezvoltarea științei medicale și, în general, la dezvoltarea cercetării științifice în RM.

 

În numele comunităţii academice a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, un mesaj de salut a adresat rectorul USMF, dr.hab., prof. univ. Emil Ceban. Conducătorul instituției universitare, de asemenea, a felicitat organizatorii cu prilejul reuniunii științifice, subliniind semnificația acesteia, prin actualitatea tematicii care va fi luată în discuții de către participanții la for. Prof. Emil Ceban a remarcat că prezentul forum științific are ca scop valorificarea oportunităților de instruire, cercetare, finanțare și implementare a medicinei personalizate în chirurgie, exprimând că întrunirea profesională va contribui la dezvoltarea unei noi etape calitative în teoria și practica chirurgicală a Republicii Moldova. Totodată, prof. Emil Ceban a evocat succint, dar consistent complexitatea și plenitudinea personalității ilustrului medic chirurg, mentorul multor generații care au îmbrățișat chirurgia ca destin și carieră. „Profesorul Constantin Țîbîrnă a fost omul-legendă, care prin tot ce a realizat pe parcursul vieții a constituit o epocă. A fost unul dintre pilonii medicinei autohtone. Viaţa şi activitatea profesorului Constantin Ţîbîrnă este un model excepțional de existenţă şi vocaţie, de slujire fidelă în numele prezentului şi viitorului, exemplu demn de urmat pentru generaţiile tinere. În activitatea sa chirurgicală s-a ghidat de principiul de bază al medicinei personalizate: „tratamentul potrivit, pacientului potrivit, la momentul potrivit”, a remarcat rectorul Emil Ceban, subliniindu-i firea energică, inteligența, perseverența, creativitatea, dar și calitățile umane, care îl făceau distinct.

 

Secretarul de stat, Ministerul Sănătății, Ion Prisăcaru a mulțumit pentru oportunitatea de a participa la acest eveniment și de a-și exprima considerația, inclusiv, în numele Ministerului Sănătății. Demnitarul a adresat felicitări pentru buna organizare a evenimentului care a reușit să reunească atâția profesioniști ai domeniului, în cadrul unei conferințe dedicate tratamentului chirurgical individualizat, luând în considerare tendința și la nivel mondial.

 

Acad. Stanislav Groppa, prorector USMF pentru activitate de cercetare, a remarcat frumoasa tradiție de fi în incinta Academiei de Științe, deoarece Academia este acel izvor și acea plasare necesară pentru o națiune, pentru dezvoltarea ei, pentru prosperitate, pentru educație, menționând, totodată, simbolismul acestei conferințe. „Este important să vorbim despre o temă actuală, contemporană, necesar de a o dezvolta prin prisma rezultatelor acelor înaintași ai școlii de medicină din republică și în cazul dat prin prisma rezultatelor activității academicianului, profesorului Constantin Țîbîrnă. Sigur că proiectul, pe care avem astăzi onoarea să-l analizăm, este unul foarte important. Medicina personalizată, cred că este baza medicinii actuale și mai cu seamă a celei de viitor și USMF atrage atenția în procesele de organizare a cercetărilor în acest domeniu, fie prin crearea biobăncii care în timpul apropiat se va deschide în incinta USMF, prin intermediul Laboratorului de biomedicină. Dacă analizăm cercetările acestui grup este extrem de important, interesant și chiar inovațional, deoarece, prin intermediul chirurgilor, a medicinei clinice se țintește într-o direcție extrem de necesară – medicina personalizată”, a subliniat prorectorul USMF. Acad. Groppa s-a oprit și la unele din frumoasele amintiri despre prof. Constantin Țîbîrnă, care în opinia sa, este reprezentant al absolvenților de aur al USMF, clasici pe bună dreptate, ai medicinei autohtone care au lăsat brazde adânci în procesul de fondare a medicinei autohtone. „Una din primele catedre, clinici care ne-a deschis orizonturile medicinei clinice este chirurgia generală, condusă pe atunci de prof. Constantin Țîbîrnă. Anume prin intermediul prelegerilor Domniei Sale, prin intermediul clinicii pe care dumnealui o conducea, marea majoritate a studenților se îndrăgosteau de disciplinele chirurgicale, participau la ședințele cercurilor științifice și, ulterior, deveneau chirurgi care astăzi fac parte din școala chirurgicală de excelență fondată în RM de regretatul profesor”,  a relevat prorectorul USMF.

 

Acad. Groppa a mărturisit că a avut tangențe cu prof. C. Țîbîrnă în activitățile cotidiene de organizare a sistemului de sănătate. Își amintește că deși era tot timpul asociat cu o exigență, seriozitate, cu o mare cerință față de sine și față de cei din jur, profesorul avea o aură destul de pozitivă care te atrăgea, te inducea în medicina clinică. Dl academician a remarcat și că s-a elucidat foarte puțin despre acel fapt că prof. Constantin Țîbîrnă a fost unul din marii coordonatori ai cercetării științei medicale, ani în șir fiind în fruntea așa-numitului Comitet al cercetărilor științifice medicale, iar acest comitet coordona, de fapt, toată cercetarea în RM, începând de la publicații, monografii, lucrări științifice, metodice, până la procesele de fondare și organizare a institutelor de cercetare. Atunci a fost deschis Institutul de Cardiologie din RM, Institutul Ocrotirii Sănătății Mamei și Copilului, au fost reorganizate instituțiile de cercetare. „Pe bună dreptate, a fost un reprezentant al politicilor de organizare a sistemului de sănătate din republică prin cercetare. Este unul din fondatorii coordonării și trebuie să revenim la aceasta, pentru că astăzi RM necesită politici în procesul de organizare a cercetărilor în domeniul sănătății, în integrarea și organizarea acestor politici”, a mai spus acad. Groppa, venind cu sublinierea că prof. C. Țîbîrnă nu-și promova personalitatea sa, în primul rând, se promovau rezultatele activității sale, iar rezultatele activității sunt monografiile sale, este școala științifică, discipolii.

 

Prorectorul USMF a menționat necesitatea de a continua cercetările în medicina personalizată. „Este necesar să fundamentăm această direcție prin integrarea, nu numai a cercetătorului din domeniul medicinii din USMF, ci și din domeniul instituțiilor AȘM. Consider că AȘM astăzi necesită să fie fundamentată, să fie susținută, să se reîntoarcă instituțiile de bază în incinta AȘM”, este de părere academicianul, adresându-se către președintele AȘM cu propunerea de a demara noi alegeri de membri ai AȘM, pentru a avea continuitatea înaintașilor, inclusiv a prof. C. Țîbîrnă, dar și celor acre astăzi activează.  

 

Primarul or. Sângerei, Ghenadie Covaliov a fost profund onorat să reprezinte vatra sângereneană, care  a dat naștere multor oameni celebri, unul din ei fiind  cinstit astăzi de comunitatea medicală. 90 de ani în urmă, la Sângerei, s-a născut într-o căsuță mică un Om Mare – prof. Constantin Țîbîrnă, a remarcat primarul, absolvent și el al Alma Mater. Reprezentantul autorității de la baștina profesorului, a spus că savantul și-a înveșnicit memoria  prin tot ce a făcut. Astăzi sclipește steluța lui Constantin Țîbîrnă din cer prin toți discipolii, sclipește prin toți medicii, care activează astăzi în sistemul de sănătate. Funcționarul a relevat că memoria regretatului profesor este cinstită, inclusiv prin acordarea titlului de cetățean de onoare al or. Sângerei, dar și prin numirea unei străzi din oraș Constantin Țîbîrnă. Localnicii sunt mândri că prin el s-a născut această dinastie cunoscută de medici, căreia astăzi ii spun Dinastia Țîbîrnă.

 

Cu emoții vădite și cu recunoștință un mesaj a adresat și acad. Gheorghe Țîbîrnă, fratele mai mic al regretatului profesor, grație căruia, academicianul a ales să meargă toată viața în halatul alb, imaculat, simbol al unei nobile profesii, simbol al sănătății. Acad. Gheorghe Țîbîrnă le-a mulțumit celor care au apreciat activitatea profesorului Constantin Țîbîrnă, dar și pentru oportunitatea de a organiza un eveniment științific de amploare pe care sa-l dedice fratelui chirurg, și de care s-ar bucura și el acum din Ceruri. „Constantin s-a făcut remarcat și la facultatea de medicină, fiind eminent în toți anii. Cu timpul a devenit chirurg renumit, fiind mândria mamei, care a visat dintotdeauna ca, Costică se devină medic”, a menționat academicianul, amintindu-și cum mama lor îi anunța pe unii consăteni cu probleme de sănătate, că atunci când va veni Constantin acasă, la Sângerei, ei ar putea să vină să fie consultați. Toate acestea l-au determinat și pe el să urmeze calea medicinei. Fiind student s-a străduit să învețe bine ca să nu-și facă de rușine fratele. Tot fratele l-a îndrumat să devină cercetător științific, să nu se limiteze doar la aspectul clinic al medicinii. Devenind chirurg, îi cerea mereu ajutorul fratelui și adeseori îl invita chiar să opereze împreună. O bună parte din viață au petrecut-o împreună și la bine și la rău. Chiar și acum, peste atâția ani, îi simte lipsa, dar îi mulțumește Domnului pentru că i-a dat așa un frate.

 

Mesaje de salut au adresat și acad. Consuela Norina Forna, dr., prof. univ., Iași, România și

Sebastian Ionescu, prof. univ., București, România, care au subliniat importanța evenimentului, accentuând personalitatea prof. Constantin Țîbîrnă, activitatea științifică a savantului fiind elucidată cu precădere în comunicările științifice.

 

Lucrările conferinței științifice au continuat cu prezentarea comunicărilor în plen, în expunerea participanților, în conformitate cu agenda. Programul s-a dovedit a fi unul suficient de consistent și divers prin abordările științifice, prin fundamentarea subiectului propus privind chirurgia personalizată la adulți și copii, precum și prin aprecierile deosebite date activității fondatorului chirurgiei în RM, prof. Constantin Țîbîrnă. 

 

Acad. E. Gudumac a remarcat rolul prof. C. Țîbîrnă ca fondator al Dinastiei de medici „Țîbîrnă”, fiind menționați – prof. univ. Ion Țîbîrnă – renumit internist-gastrolog, Gheorghe Țîbîrnă – chirurg-oncolog în regiunea tumorilor cap și gât, Olga Țîbîrnă (Corlăteanu) - ginecolog, Andrei Țîbîrnă – chirurg-oncolog, Viorica Țîbîrnă (Varodi) – obstetrician-ginecolog, Adrina Țîbîrnă – manager în sănătate publică (București), Vasile Țîbîrnă – dermatolog și mulți alții, în total 72 medici și asistenți medicali

Raportul acad. Gheorghe Țîbîrnă, cu echipa sa, a prezentat comunicarea privind rolul prof. C. Țîbîrnă în dezvoltarea chirurgiei oncologice în diverse localizări (cap, gât, toraco-abdominale, chirurgia hepatică), s-a evidențiat rolul profesorului C. Țîbîrnă în operațiile oncologice tipice, lărgite, combinate în diferite tumori organice.

Prof. Forna Consuela Norina (Iași, România) a expus subiectul referitor la rolul prof. C. Țîbîrnă în dezvoltarea chirurgiei organomenajante în regiunea oro-maxilo-facială”.

În comunicarea sa, prof. Ion Mereuță a caracterizat activitatea prof. Constantin Țîbîrnă ca Manager în activitatea de pregătire a cadrelor, dar și Președinte al Consiliului de Experți al Ministerului Sănătății în anii 1976-1990, precum și rolul profesorului C. Țîbîrnă în dezvoltarea Serviciului ATI în Republica Moldova.

 

Și în celelalte comunicări a fost apreciat rolul primordial al savantului, omului de stat, profesorului emerit, chirurgului prin vocație, dăruirea de sine pentru știința medicală și sănătatea oamenilor, ridicarea prestigiului medicinii autohtone la nivel internațional, fondator al Dinastiei de medici „Țîbîrnă” - Constantin Țîbîrnă.

 

Participanții la Conferință au adoptat o Rezoluție, căreia i-a dat citire dr.hab. prof. Ion Mereuță.

Conferința unanim a hotărât înaintarea Demersurilor către Consiliului Municipal Chișinău, Primăriei mun. Chișinău, Primarului General Dlui Ion Ceban, de comun acord cu Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, Direcției Sănătății Municipiului Chișinău, Direcției Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime”, Universității de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu”, transformarea Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime” în Spitalul Universitar „Constantin Țîbîrnă” și denumirea unei străzi în or. Chișinău – strada „Academicianul Constantin Țîbîrnă”. Un alt demers să fie adresat Rectorului USMF „N. Testemițanu” de comun acord cu Direcția Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime” în vederea fondării Catedrei de Chirurgie „Constantin Țîbîrnă” și instalarea bustului prof. Constantin Țîbîrnă în fața Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime”. Al treilea demers să fie adresat Consiliului Raional Sângerei, cu  solicitarea de a numi Spitalul Raional Sângerei în Spitalul Raional Sângerei „Constantin Țîbîrnă”.

 

Evenimentul științific s-a desfășurat pe platforma de comunicare ZOOM și a fost transmis de către  Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale idsi.md/tv.

 

Eugenia Tofan,

AȘM

   

 

Categorie: