- Vizualizări: 305
„Misiunea Academiei, în orice stat, mai tânăr sau mai vechi, în proces de consolidare a independenţei şi suveranităţii sau în orice altă perioadă este aceeaşi: de a furniza fapte şi argumente ce ţin de adevărul ştiinţific şi istoric. Iar statul, vechi sau tânăr, să se bazeze numai pe adevăr, dacă vrea să fie respectat de comunitatea internaţională. Rolul Academiei este, pe bună dreptate, cel pe care îl au toate Academiile şi centrele de cercetări din ţările civilizate din toate timpurile: să stabilească adevărul şi să-l pună în serviciul statului şi al omenirii”.
Academician Silviu Berejan
In memoriam
LINGVISTUL SILVIU BEREJAN – DESTIN ȘTIINȚIFIC ANCORAT ÎN REALITĂȚILE BASARABENE (30.07.1927-10.11.2007)
Moartea patriarhului
În această lună, la 10 noiembrie, de Ziua Internațională a Științei pentru Pace și Dezvoltare, s-au împlinit 15 ani de la trecerea în eternitate a academicianului Silviu Berejan, patriarh al lingvisticii din Republica Moldova, model de savant cu demnitate și etică profesională. Parcă mai ieri ne-a părăsit, dar s-a scurs deja atâta amar de vreme! De câte ori ieșea de sub tipar „Revista de lingvistică și știință literară”, pe care o redacta de ani buni, intra la Centrul de presă al AȘM pentru a lăsa câte un exemplar de această publicație ca să ne informăm și noi, jurnaliștii, cu cele mai noi rezultate ale cercetătorilor din domeniu. Ne întâlneam cu dumnealui și la ședințele Prezidiului AȘM, al cărui membru era, la diverse manifestări științifice cu tematica filologică, la evenimente culturale, dar și pe holul Academiei, în stradă. Viața decurgea în ritmul și în toată plinătatea ei, cu bune și rele. Am avut publicații în comun cu acad. Berejan în mass-media, când a fost nevoie de a expune punctul de vedere al Academiei pe diverse subiecte arzătoare, vizând tentativele de a reforma cercetarea și inovarea în baza unor modele universitare rupte din alte realități, fie și occidentale, cu istoria și tradițiile lor seculare specifice acelor meleaguri străine; prevenirea intențiilor de a acapara patrimoniul material și științific academic. Nu mai zic de extenuantele bătălii politico-lingvistice de decenii cu privire la denumirea corectă a limbii noastre: limba moldovenească sau limba română, în care au fost antrenați specialiștii de la Academia de Științe.
Cu prilejul acestei date – 15 ani de la despărțirea de acad. Silviu Berejan, omul care ne-a fost drag și pe care l-am venerat, am răsfoit presa timpului pentru a ne aminti în detalii momentul cumplit al dispariției savantului: materialele depistate, pline de emoții și regrete ale colegilor și discipolilor săi, ne-au făcut să retrăim cu aceeași intensitate tristul eveniment.
Colegiul de redacţie al Revistei „Limba Română” semnala în acea vreme: „Ne-a părăsit academicianul Silviu Berejan, cunoscut şi apreciat lingvist, om de o rară frumuseţe sufletească. O pierdere grea, irecuperabilă, suportă ştiinţa lingvistică din R. Moldova, care, decenii la rând, a beneficiat de prezenţa şi prestaţia lui Silviu Berejan, erudit şi onest cercetător, îndrumător de investigaţii filologice. Noi, cei care l-am cunoscut şi ne-am bucurat de sprijinul său, i-am remarcat consecvenţa şi fidelitatea faţă de principiile ştiinţifice pe care le considera obligatorii pentru interpretarea corectă a realităţilor lingvistice dintre Prut şi Nistru”.
Publicistul și lingvistul Constantin Tănase, discipol al savantului, a remarcat în editorialul său din săptămânalul „Timpul”, al cărui director era pe atunci: „Berejan era mereu înconjurat de tineri, sunt sigur că e savantul care a avut cei mai mulţi doctoranzi, el se regăsea în noi, se răzbuna astfel pe un regim care-i cenzurase libertatea, tinereţea, viaţa întreagă. Am înţeles acest lucru când l-am cunoscut mai bine. Ne lua la toate conferinţele ştiinţifice unde era invitat, făcând uz de autoritatea sa ştiinţifică, încerca să ne introducă în cercurile elitei ştiinţei lingvistice sovietice. Cu adevărat, avea o autoritate indiscutabilă... Simplul fapt că eram elevii lui Berejan ne plasa pe o scară valorică superioară. În general, numele „Berejan” era o carte de vizită care deschidea uşi în ştiinţă, era o garanţie sigură că disertaţia „va merge”.
La un an de la moartea savantului, dr. în filolgie Maria Cosniceanu a constatat: acad. Berejan a fost observat din tinereţe, apoi apreciat de marele lingvist al sec. XX, conaţionalul nostru Eugeniu Coşeriu: „Meritele lui Berejan în domeniul lingvisticii sunt incontestabile şi unanim recunoscute în ştiinţa naţională. Dl Berejan este astăzi savantul cel mai de seamă din R. Moldova în acest domeniu, şi anume, atât în ce priveşte lingvistica generală (mai ales, semantica), cât şi în ce priveşte lingvistica românească, atât sincronică, cât şi diacronică”, – a spus el. Activitatea lui a ridicat prestigiul institutului şi al colaboratorilor săi. Şi eu m-am simţit mândră şi fericită când, la Colocviul Internaţional Patronimica Romanica (Bucureşti, 1994), acad. Berejan a fost ascultat şi aplaudat de specialiştii în antroponimie din 11 ţări europene, – a precizat dr. Maria Cosniceanu.
Pe baricadele bătăliilor lingvistice
Viața și activitatea eminentului om de ştiinţă, specialist în lingvistica romanică şi slavă Silviu Berejan n-a fost deloc simplă. Revenind la aserțiunea publicistului Constantin Tănase referitor la fostul regim care-i cenzurase libertatea, tinereţea, viaţa întreagă a savantului, voi aminti că într-un amplu interviu pe care i l-am solicitat acad. Berejan, dumnealui a mărturisit: „Lingvistica nu m-a făcut fericit!”– afirmație scoasă și în titlul acestui dialog, publicat în ziarul „Momentul” la 2 august 1997, p. 3. Atunci am aflat că inițial tânărul Silviu Berejan a făcut admiterea la Facultatea de Matematică a Universității de Stat din Moldova. Colegi de școală i-au fost Alexei Simașchevici și Constantin Sibirschi (în imagine), băieți inteligenți, care ulterior s-au afirmat în știință, primul – în fizică, cel de-al doilea – în matematică, prin sârguință și talent, ei au făcut performanță în cercetare, ajungând în elita academică – membri ai AȘM.
După primul an de studii la matematică, inopinat, Silviu Berejan s-a transferat la Facultatea de Filologie a USM, repetând primul an, deși a fost puternic și la științele reale. Cineva din mediul academic comentase subtil această situație extraordinară: „Dacă Silviu Berejan intra în primul an la filologie, nu este exclus că peste un an se transfera la Facultatea de Matematică. Așa e firea omului, ceva îi lipsea la nivel emoțional și a luat o decizie îndrăzneață!” Deja știm că lingvistica nu l-a fericit pe omul și specialistul Silviu Berejan, dat fiind că presingul ideologic s-a manifestat întotdeauna în domeniul științelor socio-umane, în raport cu științele reale, unde pentru cercetători a existat un confort psihologic mai mare. Ulterior, Redacția Revistei „Limba Română” a inclus acest material într-un număr omagial (4/6 2002) cu titlul „Silviu Berejan. Itinerar sociolingvistic”, consacrat aniversării a 75-a a savantului. Sunt onorată, de asemenea, că 7 ani mai târziu de la apariție interviul „Lingvistica nu m-a făcut fericit!” a fost selectat și pentru volumul aniversar „Academicianul Silviu Berejan. Biobibliografie”, editat de Universitatea de Stat „Al. Russo” din Bălți în 2005, prin urmare, fiind recunoscut ca unul din materialele care îl reprezintă pe savantul Silviu Berejan.
În activitatea sa de zi cu zi, academicianul și managerul Silviu Berejan s-a confruntat cu grave probleme de ordin material și financiar. Într-un alt interviu realizat cu dumnealui „Mesager în circuitul filologic european”, publicat în ziarul „Dialog” la 19 noiembrie 1998, abordam subiectul despre apariția în continuare a publicației „Revista de lingvistică și știință literară” – organ a două institute academice, cel de lingvistică și cel de cercetări literare, ajunsă la 40 de ani de la fondare. Savantul ne-a relatat atunci cu durere: „Astăzi ne lipsește siguranța că noi, cei ce am stat la începuturile acestei publicații periodice, vom mai ajunge la o altă aniversare, mai rotundă (cum ar fi cea de 50 de ani, de exemplu), ba chiar avem marea și permanenta temere că în condițiile în care ne aflăm acum nu vom fi în stare să rezistăm decât pentru editarea (cu eforturi supraomenești, cerșind înțelegerea și sprijinul multor persoane) câtorva numere.”
Referitor la principala ei performanță, redactorul-șef al „Revistei de lingvistică și știință literară” Silviu Berejan a subliniat că poate fi invocată cu sentimentul datoriei împlinite apariția celor 176 de numere ce au văzut lumina tiparului până în prezent și care constituie patrimoniul inalienabil al filologiei noastre, acumulat cu permanentă trudă în decurs de patru decenii. Numerele apărute însumează în bloc un volum de 22.894 de pagini tipărite sau 1394 coli de autor. Revista a apărut într-un tiraj impunător, cea mai bună parte a lui – în baza abonării.
Istoria „Revistei de lingvistică și știință literară” a fost previzibilă: ea n-a mai ajuns la numărul omagial de 50 de ani, după cum a și intuit redactorul-șef Silviu Berejan. Evenimentul trebuia să se întâmple în anul 2008, dar savantul a încetat din viață în 2007. Revista n-a mai apărut timp de doi ani, apoi a fost editat un număr în 2009, după care a dispărut ca publicație științifică. Lingviștii au creat o revistă nouă – „Philologia”, iar literații – „Metaliteratura”, specializată pe cercetarea literaturii, dar care a publicat atât studiile literare, cât și cele de lingvistică. Ulterior, au fost și alte schimbări. Esențial este că revista lui Berejan, îngrijită cu atâta dragoste și meticulozitate de savant și editată cu mari dificultăți, a dispărut concomitent cu redactorul-șef.
Ideologizarea științelor umaniste a făcut mult rău cercetării și procesului educațional, savanții, profesorii universitari fiind nevoiți să se adapteze la cerințele regimului sovietic. Cei mai principiali sau mai puțin inventivi în compromisuri erau eliberați de la catedre, instituții de cercetări. Astfel, a fost pedepsit acad. Nicolae Corlăteanu, profesor al tuturor profesorilor din acea perioadă, un om de litere cu o temeinică pregătire profesională, un erudit şi competent cercetător în domeniul filologiei (Silviu Berejan), fiind destituit din funcția de director al Institutului de Limbă și literatură (1961–1969) la vârsta de doar 54 de ani. Mai târziu, în 1973, a fost eliberat din funcție pentru naționalism acad. Sergiu Rădăuțanu, rectorul și fondatorul Institutului Politehnic din Chișinău. De la Universitatea de Stat din Chișinău a fost nevoit să plece tânărul filolog dr. Ion Ciocanu, punându-i într-o situație materială dificilă familia și perspectiva de a-și găsi un loc de muncă în capitală – naționaliștii erau urmăriți și aspru biciuiți de regimul sovietic. Acest șir de nume ar putea continua cu alți profesori, doctoranzi, studenți.
Dar vremurile treptat se schimbau, inclusiv oamenii care deveneau mai curajoși. Au avut un cuvânt greu de spus savanții romaniști din câteva state ale lumii, care si-au exprimat pozițiile prin această solidaritate științifică internațională, susținându-i pe lingviștii moldoveni în pronunțarea cu fermitate a adevărului științific. În consecință, problema limbii a fost discutată la mai multe foruri speciale. În primul rând, a fost o conferință științifică la Chișinău în 1951, la care s-au pus bazele cercetării științifice adevărate a limbii utilizate în R. Moldova. La acest for lingvistic acad. Rus V. Șișmariov a vorbit despre unitatea limbii standard, adică a limbii literare folosite în Republica Moldova și în România. Mai târziu, problema unității limbii a fost reluată în 1967, 1972, 1988-1994. La cumpăna dintre secolele XX-XXI, celebrul savant lingvist de talie mondială Eugen Coșeriu, născut în Basarabia, ne atenționa: „A promova sub orice formă o limbă „moldovenească” deosebită de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o fraudă științifică; din punct de vedere istoric și practic, e o absurditate și o utopie; și, din punct de vedere politic – e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și, deci, un act de genocid etnico-cultural”.
Am făcut această scurtă incursiune în istoria bătăliilor lingvistice pentru a ajunge la principalele rezultate, rostite oficial la începutul anilor `90, solicitate, pe de o parte, de mișcarea de emancipare națională, pe de altă parte, de structurile de stat. Lingviștii de la Academia de Științe s-au expus clar, argumentat în acea Hotărâre istorică a Prezidiului AȘM nr. 75 din 09.09.1994 cu titlul Răspuns la solicitarea Parlamentului Republicii Moldova privind istoria și folosirea glotonimului „limba moldovenească” (opinia specialiştilor-filologi ai Academiei, acceptată la şedinţa lărgită a Prezidiului AŞM)”.
„A legifera astăzi faptul perimat, – s-a menționat în cadrul dezbaterilor, – că ar exista o limbă literară moldovenească, deosebită de limba literară română comună, înseamnă a legifera un neadevăr evident şi noi, reprezentanţii ştiinţei academice, nu avem dreptul moral să susţinem acest neadevăr. Aşadar, limba literară (și, în primul rând, cea scrisă), utilizată în ultimele decenii în RM, ca şi cea în care au scris toţi înaintaşii noştri, este limbă română”.
Într-o Scrisoare de însoțire la acest Răspuns este evidențiat: „Prezentăm Parlamentului Republicii Moldova, într-o formă succintă, opinia specialiştilor Academiei, aprobată în unanimitate de Prezidiul AȘM. Materialele prezentate ne permit să apelăm la înţelepciunea şi bunăvoinţa corpului parlamentar pentru a reveni asupra formulării Articolului 13 al Constituţiei, care trebuie să fie adecvat adevărului științific”. Semnează Scrisoarea președintele AȘM academicianul Andrei Andrieș. (De atunci au trecut 28 de ani: n.n. Articolul 13 a rămas intact. Și e mare păcat – la Chișinău au venit cele mai luminate minți din domeniul romanisticii ca să ne convingă de adevărul științific. Dar situația a rămas neschimbată.
Pe bune, eroul principal al acelei ședințe a fost academicianul Silviu Berejan, care a pregătit Răspunsul argumentat științific pentru Parlamentul RM, la cererea acestuia, dar și pe înțelesul nespecialiștilor. A avut savantul și o luare de cuvânt emoționantă, rostită sacadat, care a produs o impresie puternică asupra celor prezenți la ședința lărgită a Prezidiului AȘM. De fapt, problema limbii române în R. Moldova, adevărul științific, atacat de multe ori de diverși carieriști și nomenclaturiști, a constituit cauza vieții acestui veritabil om de știință. A fost un adevărat ostaș pe baricadele luptei pentru renașterea valorilor naționale cu autoritatea și demnitatea sa de savant. „Avem limba română! – nu obosea să ne amintească lingvistul Silviu Berejan. – Altă limbă nu există și nimeni n-a ridicat graiul moldovenesc la rangul de limbă de cultură“. Academia de Ştiinţe n-a renunțat în timp la acest adevăr, reconfirmându-l, în anul 1996, printr-o Declaraţie a întregului corp academic.
Patrimoniul material al AȘM s-a dorit a fi risipit
Un alt subiect despre care am amintit mai sus este păstrarea patrimoniului material al AȘM. De-a lungul celor 31 de ani de independență, diverse ministere, structuri de stat au încercat să rupă bucăți grase din averea Academiei de Științe a Moldovei care, trebuie să recunoaștem, a fost impunătoare în perioada sovietică, cât și după dezmembrarea URSS: blocuri de cercetări cu laboratoare pentru cele 25 de institute, inclusiv centre de cercetare, de asemenea, mici întreprinderi, cantină, preventoriu, loturi experimentale de sute de hectare de pământ, Baza de odihnă la mare etc. Pe atunci activau în domeniul cercetare-dezvoltare zeci de mii de cercetători, personal tehnico-științific și spațiu nu prea ajungea pentru toți. În primăvara anului 1990, când puterea fostului CC al PCM deja se clătina, conducătorii lui de atunci au făcut un gest de loialitate față de oamenii de știință: au propus socioumaniștilor de la Academie (care se înghesuiau cu toții în clădirea de pe bd. Ștefan cel Mare, 1) un spațiu mai adecvat pentru cercetătorii științifici în propriul bloc, unicat ca arhitectură și construcție (azi aici e amplasat Parlamentul RM). Astfel, Institutul de Lingvistică, Institutul de Istorie și Teorie Literară și Secția de Arte ale Academiei de Științe, împreună cu alte câteva organizații, au trecut în aripa eliberată din acest sediu de partid, unde s-au și aflat mai bine de un an. Dar după cum se știe, ulterior evenimentele au derulat în mod dramatic: la Moscova a avut loc puciul din august, partidul comunist a fost declarat în afara legii, au început acțiunile de expropriere a averii lui, sigilarea clădirilor ce-i apațineau, inclusiv clădirea nominalizată, iar funcționarii aflați acolo au fost alungați în stradă.
Institutul de Istorie și Teorie Literară și Secția de Arte au revenit în clădirea de pe bd. Ștefan cel Mare, 1. Alte subdiviziuni – Institutul de Lingvistică, Institutul de Istorie, Institutul de Arheologie și Fondul sociouman de literatură al Bibliotecii Științifice Centrale a AȘM, conform deciziei Guvernului RM (nr. 553 din 4 octombrie 1991 „Cu privire la utilizarea averii ce a aparținut CC al Partidului Comunist al Moldovei”) au trecut în blocul de pe str. 31 august 1989, nr. 82, unde anterior și-a avut sediul Institutul de Cercetări Social-Politice (noua denumire a Institutului de Istorie al Partidului Comunist). Obținând dreptul de a gestiona acest bloc, oamenii de știință s-au bucurat că, în sfârșit, vor fi lăsați în pace și vor lucra în condiții normale. Tot în acest bloc au mai fost amplasate câteva organizații care au activat cot la cot în bună înțelegere atâta timp, cât stăpână a clădirii a fost AȘM.
Dar după trei ani liniștea și pacea a dispărut, până când a trecut pragul un chiriaș buclucaș și, cum s-a dovedit cu timpul, perfid. E vorba de Ministerul Justiției care inițial a luat în chirie câteva birouri, ca urmare a unor presiuni asupra conducerii AȘM. Apoi s-a lățit pe spațiul Institutului de Arheologie, propunându-i să plece de acolo în schimbul unor birouri de pe o altă adresă, chiria căreia s-a dovedit a fi de patru ori mai scumpă. Ulterior, conducerea Ministerului le-a propus cercetătorilor să mai cedeze câteva birouri și încă... Apoi, prin fraudă, au obținut gestionarea blocului, lipsind de acest drept Institutul de Istorie. Ca rezultat, oamenii de știință s-au pomenit deja ei cu statut de chiriași în această clădire, fiind strâmtorați în continuare. Până la urmă, Institutul de Lingvistică s-a întors din nou la Academie, Institutul de Arheologie, mințit de oamenii legii cu acel schimb inconvenabil, a revenit în sediul vechi al Muzeului de Arhitectură. Astăzi, în acel bloc de tristă pomină de pe str. 31 august a rămas doar Institutul de Istorie, înghesuit în doar 9 birouri față de 22, care i-au fost repartizate la început.
Am descris în detalii această situație de conflict, care reprezintă doar un epizod din viața zbuciumată a filologului, directorului de institut și omului de academie Silviu Berejan. Atunci, indignați cu toții de această bătaie de joc față de cercetători, am întocmit un articol cu titlul „Legea nu-i lege... pentru cei cu pâinea și cuțitul“, publicat în ziarul „Momentul“ din 26 octombrie 1999. Primul semnatar al acestui material a fost academicianul Silviu Berejan, director al Institutului de Lingvistică al AȘM, urmat de Demir Dragnev, membru corespondent al AȘM, director al Institutului de Istorie al AȘM, Nicolae Corlăteanu, academician, Andrei Eșanu, membru corespondent al AȘM, Chiril Stratievschi, membru corespondent al AȘM, Vasile Pavel, doctor habilitat, profesor universitar, Alexandru Dîrul, doctor habilitat, Elena Corotenco, directorul Bibliotecii Științifice Centrale a AȘM, Tatiana Rotaru, jurnalistă, și alți 100 de semnatari, membri ai colectivelor din cele trei instituții academice.
Un articol de rezonanță din acea perioadă a constituit „Calul Traian în fața Academiei“, publicat în cotidianul „Moldova Suverană“, care a vizat efectele nefaste așteptate, ca urmare a implementării a așa-numitei reforme a domeniului de cercetare-dezvoltare. Autori ai articolului au fost academicienii Silviu Berejan, Vasile Anestiadi, Gheorghe Șișcanu și subsemnata.
Analizând istoria Academiei de Științe a Moldovei din ultimele trei decenii, am impresia că oamenii de știință s-au aflat o bună parte din viața lor pe baricade pentru a supraviețui, pentru a-și realiza dreptul la activitatea profesională, dreptul de a avea o casă și o pâine pe masă. Revenind la ultimii ani de activitate ai AȘM, constatăm cu tristețe că până la urmă patrimoniul material al Academiei de Științe a Moldovei a fost risipit. Academia a rămas fără institutele de cercetare, potențialul intelectual – slăbit și dispersat. Tineretul nu vine în cercetare fără o motivație serioasă: lipsa investițiilor, finanțarea insuficientă a științei, salarii iluzorii, utilaj învechit, lipsă de echipamente, prestigiul scăzut al profesiei. A fost justificat sacrificiul generațiilor de cercetători pentru a păstra Academia cu institutele ei, potențialul intelectual și cel material, inclusiv efortul supraomenesc al protagonistului nostru?! Întrebarea rămâne în vigoare.
„Poate realizam mai multe, dacă aș fi profitat de o stare de normalitate pentru studii obiective”
Lingvistica nu m-a făcut fericit, a remarcat cu amărăciune la un moment al vieții academicianul Silviu Berejan. „Am regretat nu o dată că am plecat de la matematici, – citez din interviul nominalizat mai sus, – unde politica şi ideologia nu se puteau implica în măsura în care se implicau în ştiinţele umanistice, în parte, în lingvistică şi, în special, în lingvistica „moldovenească”, unde forurile de conducere aşteptau în orice moment vreo „diversiune românizatoare” naţionalist-burgheză. În general, n-am profitat de o stare de normalitate, de condiţii pentru studii obiective ce nu ar fi depins de nişte „interese supreme”, care dominau toată activitatea noastră de cercetare ştiinţifică. Dacă le-aş fi avut, poate realizam mai multe în aceşti ani! Atunci însă nu-mi rămînea decît amărăciunea interdicţiilor şi neacceptărilor şi tristeţea grea a neîmplinirilor. Sentimentul idealurilor neîmplinite, al celor nerealizate încă şi nerealizabile deja mă torturează şi acum”.
Evident, savantul lingvist a avut și clipe de fericire profesională: „preocupările mele lingvistice mi-au dat multe satisfacţii şi chiar bucurii sufleteşti, în special de pe urma roadelor concrete ale muncii depuse şi duse la îndeplinire, – a mărturisit intervievatul. – Dar lingvistica, trebuie s-o recunosc deschis, nu m-a făcut fericit decât în puţinele cazuri când făceam abstracţie de obiectul direct al preocupărilor mele de căpetenie – limba din Republica Moldova, când mă cufundam în lingvistica pură, ca să zic aşa, acolo unde aveam de a face exclusiv cu ştiinţa, nu şi cu politica, cu ideologia. Numai atunci când m-am ocupat de lingvistica teoretică, de lingvistica generală, am simţit adevărata atracţie pentru munca ştiinţifică, pentru cercetare, pentru studiu în genere”.
Solidaritatea internațională a filologilor romaniști i-a încurajat, i-a susținut și i-a făcut mai puternici pe lingviștii din Republica Moldova în pronunțarea adevărului științific și, în primul rând, pe liderul lor de atunci Silviu Berejan. Profesorul Raymond Piotrowski din Sankt-Petersburg, bunăoară, a participat în anul 1995 la Conferința științifică din Parlamentul R. Moldova, având drept subiect denumirea corectă a limbii care se vorbește în republica noastră – română-moldovenească. Această prietenie și, în primul rând, relațiile frățești cu Eugeniu Coșeriu, conaționalul nostru basarabean, i-au adus acad. Silviu Berejan fericire și inspirație. „Eugeniu Coşeriu, marele lingvist al contemporaneităţii, pe care l-am avut şi aici, printre noi, cu noi şi alături de noi, fără să conştientizăm acest memento: că am vieţuit în aceeaşi perioadă istorică cu acest conaţional unic, celebru om de ştiinţă şi profesor al tuturor profesorilor, şi că avem sacra datorie de a preţui în modul corespunzător această favoare a sorţii, pătrunzându-ne de marea bucurie omenească de a fi adus încă în timpul vieţii sale omagiile noastre celui ce ne-a reprezentat în lume cu înaltă demnitate, ca un adevărat Ambasador al Naţiunii şi al Basarabiei, pe care le iubea ca un fiu” – a scris acad. Berejan.
Academicianul Silviu Berejan, eminent om de ştiinţă, specialist în lingvistica romanică şi slavă, a decedat la 10 noiembrie
Destinul științific a lui Silviu Berejan, așa cum a fost el în realitățile noastre basarabene, îl considerăm unul împlinit și recunoscut în timpul vieții. Cunoaștem deja aprecierea lui Eugeniu Coșeriu, a numeroșilor săi discipoli care i-au consacrat studii cu privire la opera sa științifică. Deși a susținut teza de doctor habilitat în filologie la 45 de ani, i-a accelerat într-un fel recunoașterea academică mișcarea de emancipare națională de la sfârșitul anilor `80 – începutul anilor `90. În 1989, la 62 de ani, a fost ales membru corespondent, în 1992, la 65 de ani, a devenit academician al AȘM. Poate, dacă rămânea la matematici, atingea această ascensiune academică mult mai devreme, precum colegul său de școală, matematicianul Constantin Sibirschi: la 44 de ani a fost ales membru corespondent, la 53 de ani – academician. Diferența este relevantă: de 18 și 12 ani.
Academicianul Silviu Berejan, omul și savantul filolog, a mers cu demnitate prin viață, în pofida animozităților și presiunilor de ordin ideologic. Alături de colegii săi, a lăsat realizări științifice temerare, care vor dăinui atâta timp cât există spațiul românesc, limba română, poporul român, indiferent de teritoriul geografic, unde a ajuns să trăiască în virtutea unor nedreptăți de ordin istoric. Sacrificiul omului de știință trebuie recunoscut și considerat.
Tatiana ROTARU
Dragi prieteni, vă propunem emisiunea „O viață între litere”, realizată în iulie 1997 de jurnalista Elena Melnic de la Compania de Stat „Tele-Radio Moldova”, consacrată aniversării a 70-a academicianului lingvist Silviu Berejan. Mărturisim sunt cadre documentare emoționante de o importanță istorică și socială, care au surprins oameni și evenimente de acum 25 de ani din realitățile zbuciumate ale republicii noastre de la începutul perioadei de independență. https://www.youtube.com/watch?v=g4biYNLKoFg
