In Memoriam Academician Gheorghe Țîbîrnă

12.06.2022
Vizitatori unici: 1814

(16 februarie 1944 – 11 iunie 2022)

Vestea cumplită din dimineața zilei de 11 iunie 2022 a întristat comunitatea medicală și academică din țară: a decedat subit membrul titular al AȘM Gheorghe Țîbîrnă, medic oncolog devotat profesiei sale, unul dintre cei mai apreciați specialiști din țară, care a stat de veghe la sănătatea oamenilor.

Acad. Gh. Țîbîrnă, împreună cu fratele său mai mare, membrul de onoare al AȘM Constantin Țîbîrnă (01.01.1929–7.10.2010), se consideră pe bună dreptate unul dintre fondatorii dinastiei naţionale ţîbîrnene de medici în oncologia naţională. Activitatea ştiinţifică a acad. Gheorghe Țîbîrnă a fost dedicată câtorva direcţii: organizarea serviciului oncologic, profilaxia primară şi secundară a cancerului, pregătirea cadrelor.

Academicianul Gheorghe Țîbîrnă s-a născut la 16 februarie 1944, în satul Sângereii-Vechi, judeţul Bălţi. A absolvit Institutul de Stat de Medicina din Chişinău în 1967, după care a urmat studiile în ordinatura clinică la chirurgia oro-maxilo-fascială. În anii 1969–1972, a continuat studiile de doctorat la Centrul Unional de Oncologie din Moscova, la specialitatea „Oncologie”. A susţinut teza de doctor în medicină în anul 1972 și a fost angajat în calitate de cercetător ştiinţific la Institutul Oncologic din Chișinău.

Mai târziu, experiența de viață și cunoștințele acumulate i-au permis savantului Gh. Țîbîrnă să creeze o direcţie nouă în știința oncologică în cadrul noului Departament al tumorilor capului şi gâtului, creat la institut. Noua structură și-a început activitatea clinică cu 40 de paturi pentru bolnavii cu tumori ale regiunii capului şi gâtului, unde în calitate de conducător ştiinţific a fost regretatul academician.

Între anii 1976 și 1980, a activat în calitate de asistent la Catedra de Oncologie a USMF „N. Testemiţanu”, iar în perioada 1980 și 1990 a fost conferențiar al acestei catedre.

În 1982 a susţinut teza de doctor habilitat la Centrul Ştiinţific Unional Oncologic al Academiei de Medicină a URSS. În anul 1992, i-a fost conferit titlul de profesor universitar. Odată cu organizarea în 1993 a Secţiei de Ştiinţe Medicale în cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a fost ales membru corespondent, iar în 2007 – membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Pe parcursul a mai multor ani a activat în calitatede academician-coordonator adjunct al Secţiei de Știinţe Medicale a AŞM.

În perioada 1990–1995 Gh. Țîbîrnă a exercitat funcția de director al Institutului Oncologic din Moldova şi de şef al catedrei Oncologie a USMF „N. Testemiţanu”, aducând valoroase contribuții la dezvoltarea acestei instituţii şi la ridicarea prestigiului ei ştiinţific. Fiind director adjunct al Institutului Oncologic, a participat împreună cu fostul director al acestuia, G.B. Honelidze, la organizarea serviciului oncologic în ţară şi proiectarea blocului chirurgical al Institutului Oncologic. Institutul devine recunoscut ca una din cele mai bine echipate structuri oncologice şi este acceptat ca membru al Asociaţiei Europene a Oncologilor.

În perioada următoare, a activat în calitate de director adjunct pe problemele ştiinţei la Institutul Oncologic, concomitent, fiind și profesor universitar la catedra de Oncologie şi Hematologie. Utilizarea unei metodologii originale și organizarea studiilor în baza ei, i-au dat posibilitatea de a dobândi date ştiinţifice inedite şi a elabora noi metode de tratare chirurgicală şi de reabilitare. Aplicarea în practică a complexului de metode de profilaxie şi tratament, elaborate de savantul Gheorghe Țîbîrnă, au redus considerabil riscul operaţiilor chirurgicale extinse şi combinate ale cancerului din regiunea capului şi gâtului şi a diminuat numărul complicaţiilor. În continuare, a fost elaborată o nouă tehnologie privind profilaxia şi tratarea maladiilor oncologice în acest domeniu.

Din anul 1995 a fost preşedinte al Societăţii „Profilaxia cancerului”. Iar din anul 1997 – specialist oncolog principal al Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova. Începând cu anul 2005, a fost secretar ştiinţific la Secţia de Ştiinţe Medicale a AŞM. În 1992 a fost ales membru al Societăţii „The Europian Society of Cancer Research” şi membru al Comitetului Asociaţiei medicale din Republica Moldova; în anul 1995 – membru al Societăţii „The European Society of Cancer”, membru al „L’Union Médicale Balkanique”, membru al „American Head and Neck Society”.

O atenţie deosebită profesorul universitar Gheorghe Țîbîrnă a acordat generalizării şi propagării cunoştinţelor şi experienţei proprii prin editarea ghidurilor, instrucţiunilor metodice, monografiilor, manualelor. Rezultatele științifico-practice obținute de-a lungul carierei sale și-au găsit valorificare în cele cca 600 de publicații (articole, recomandări metodice, brevete de invenție), inclusiv peste 20 de monografii. A participat cu rapoarte şi comunicări la numeroase simpozioane şi conferinţe ştiinţifice naţionale şi internaţionale: în România, SUA, India, Brazilia, Grecia, Franţa, Turcia, Slovenia, Belgia, Norvegia, Rusia, Ucraina, Kazahstan, Letonia, Lituania, Armenia, Belarus ş.a. A fost membru al colegiului de redacţie, apoi redactor-şef al revistei „Ştiinţele Medicale” editată de către Secţia de Ştiinţe Medicale.

Prof. Gh. Țîbîrnă, împreună cu colegii săi de breaslă, a elaborat Programul naţional de combatere a bolilor oncologice și Programul republican de diagnosticare precoce a stărilor pretumorale, aprobat în anul 1998 de Guvernul Republicii Moldova. S-a remarcat şi la pregătirea cadrelor ştiinţifice în cadrul şcolii de oncologie în domeniul chirurgiei regiunii capului şi gâtului, pe care a fondat-o.

În calitate de preşedinte al Societăţii Ştiinţifico-Practice a Oncologilor din Republica, Moldova a participat activ la perfecţionarea cadrelor de oncologi, la organizarea şi consolidarea specialiştilor în domeniul oncologiei în ţară.

Pentru merite deosebite în cercetare și educație s-a învrednicit de mai multe distincții de stat: „Om Emerit” (2000), laureat al Premiului Național (2008), Cavaler al „Ordinului Republicii” și al ordinului „Gloria Muncii” (2004), Premiul Guvernului „Inventator remarcabil” (2021) și academice „Dimitrie Cantemir” (2014), „Meritul Științific” clasa a II-a (2019). A fost și unul dintre ctitorii bisericii Sf. Parascheva a Institutului Oncologic.

Academicianul Gheorghe Țîbîrnă a organizat la acest început de an (24-25 martie) conferința științifică națională cu participare internațională „Chirurgia personalizată la adulți și copii – chirurgia viitorului”, consacrată fratelui său mai mare, membrul de onoare al AȘM Constantin Țîbîrnă, care ar fi împlinit 90 de ani de la naștere.

În aceste momente de mare tristețe, transmitem condoleanțe și compasiune familiei îndurerate și celor care i-au fost apropiați.

 

Dumnezeu să-l odihnească în  pace.

 

Ala NEMERENCO, Ion TIGHINEANU, Emil CEBAN, Eva GUDUMAC, Boris GAINA, Stanislav GROPPA, Svetlana COJOCARU, Victor MORARU, Liliana CONDRATICOVA, Ion ABABII, Serafim ANDRIEŞ, Gheorghe CIMPOIEŞ, Mihai CIMPOI, Gheorghe DUCA, Maria DUCA, Teodor FURDUI, Gheorghe GHIDIRIM, Aurelian GULEA, Gheorghe PALADI, Mihai POPOVICI, Victor LACUSTA, Alexandru ROȘCA, Valeriu RUDIC, Gheorghe ŞIŞCANU, Ion TODERAŞ, Nicolae BALAUR, Ion CORCIMARU, Constantin GAINDRIC, Victor GHICAVÎI, Nicolae OPOPOL, Viorel PRISACARI, Mihail VRONSCHIH, Eremia ZOTA, Elena ZUBCOV, Ion MEREUȚĂ, Gabriela ROMANCIUC, Silvia RAILEAN, Leonid CHIȘLARU.

 

Corpul neînsuflețit al acad. Gheorghe Țîbîrnă va fi depus la 12 iunie 2022, începând cu ora 17.00, la biserica Sf. Cuvioasa Paraschiva (str. Grenoble, 19, colț cu str. N. Testemițanu).

Funeraliile vor avea loc luni, 13 iunie.

Mitingul de doliu va începe la ora 12.00 la Cimitirul Central de pe str. Armenească.

Sursa:
Categorie:
Cuvinte-cheie: