NOAPTEA CERCETĂTORILOR EUROPENI – CÂND ȘTIINȚA DEVINE PE ÎNȚELESUL TUTUROR

02.10.2022
Vizitatori unici: 356

În fiecare an, cercetătorii își dau întâlnire la cel mai mare eveniment de promovare a științei din Europa. La 30 septembrie 2022, consorțiul format din Universitatea Tehnică a Moldovei (coordonator al proiectului), Academia de Științe a Moldovei, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și Asociația Obștească „InfoGroup” au organizat Noaptea Cercetătorilor Europeni, ediția a IX-a, manifestare desfășurată în cadrul proiectului „GreenSCI – Știința verde pentru o societate sănătoasă”, program al Uniunii Europene pentru cercetare și inovare Orizont Europa.

Celebrarea științei a avut loc, la Chișinău, în parcul UTM (str. Studenților) și, în premieră, la Bălți, în scuarul Universității de Stat „Alecu Russo” (str. Pușkin). Cercetătorii din diferite domenii s-au reîntâlnit cu publicul pentru a-și etala rezultatele di nultimii ani, a demonstra experimente practice, spectacole științifice, precum și a aduce cât mai aproape știința de societate prin jocuri, concursuri, expoziții și activități digitale. Modul atractiv de a explora lumea a creat o bună dispoziție și atmosfera unor filme Science fiction, fiind un algoritm bine gândit pentru promovarea științei și prezentarea rezultatelor cercetărilor pe înțelesul copiilor, tinerilor și părinților.

Startul Nopții Cercetătorilor Europeni a fost dat prin prelegerea publică „Perspectivele agriculturii în condițiile schimbării climatice globale” susținută la AȘM de acad. Valeriu Tabără, președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” din România (https://youtu.be/RbgbEhtsAkU), căruia i-au fost înmânate într-o zi memorabilă însemnele membrului de onoare al Academiei de Științe a Moldovei (https://asm.md/academicianului-valeriu-tabara-i-au-fost-inmanate-insemnele-de-membru-de-onoare-al-asm).

Evenimentul a fost deschis oficial de dr. Anatolie Topală, Ministru al Educației și Cercetării, dr. hab., prof. univ. Viorel Bostan, Rector al UTM (în calitate de gazdă), acad. Ion Tighineanu, Președinte al AȘM, dr. Igor Cojocaru, director „InfoGrup” și dr. Natalia Gașițoi, Rector al USARB. În mesajele de salut vorbitorii au mulțumit UE pentru sprijinul acordat Republicii Moldova, au prezentat oportunitățile programului Uniunii Europene pentru cercetare și inovare Orizont Europa, au îndemnat tinerii să facă cercetare, să urmeze o carieră în domeniul științei pentru a contribui la bunăstarea societății și la dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova care a obținut statut de țară-candidat pentru a adera la marea familie a Uniunii Europene.

În conformitate cu programul activităților (https://noapteacercetatorilor.md/program), la Chișinău au evoluat Corala „Vocile Primăverii”, IP Liceul Teoretic „Ion Creangă”, Chișinău (dirijor Mădălina Ganea, maestru de concert Ludmila Tîrșu-Bejenari) și la Bălți – Corul Catedrei de arte și educație artistică ,,Gaudeamus” (dirijor Marina Caliga). În pas cu tendințele și necesitățile timpului în produsele eco, sub aplauzele vizitatorilor am avut parte de ECO Fashion Show. De asemenea, au fost realizate Expoziția-concurs „Creația deschide Universul”, EU Corner, Open Science Cafe, Noaptea Ușilor Deschise la Planetariul din Chișinău și, concomitent, în laboratoarele de cercetare din Bălți; au fost anunțați câștigătorii concursului foto „Biodiversitatea din jurul tău” și ai competiției de Robotică „Provocările Planetei Verzi”.

Un loc aparte revine expoziției organizațiilor din domeniile cercetării și inovării, care și-au etalat recentele realizări științifice cum ar fi sistemul de dezinfectare a mediului ambiant elaborat de cercetătorii de la Institutul de Fizică Aplicată, instrumentarul pentru digitizarea și transliterarea textelor tipărite în limba română cu caractere chirilice elaborat de Institutul de Matematică și Informatică „V. Andrunachevici” ș.a. Au impresionat publicul colecțiile de plante de la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecția Plantelor, fluturii exotici de la Institutul de Zoologe, pietrele decorative și ornamentale de la Institutul de Geologie și Seismologie, precum și alte rezultate relevante prezentate de cercetătorii Institutului de Energetică, Institutului de Microbiologie și Biotehnologie, Institutului Național de Cercetări Economice, Institutului Patrimoniului Cultural, Institutului de Inginerie Electronică și Nanotehnologii „D. Ghițu”, Universității de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu”, Universității Tehnice a Moldovei, precum și Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Mai multe detalii despre desfășurarea evenimentului ediției precedente, care a avut loc în anul pandemic, sunt disponibile la link-ul https://2020.noapteacercetatorilor.md/science4society.

Amintim că Noaptea Cercetătorilor Europeni este o inițiativă a Uniunii Europene sprijinită prin Acțiunile Marie Skłodowska-Curie, care își propune să aducă cercetătorii mai aproape de publicul larg, să demonstreze diversitatea și impactul științei, dar și să motiveze tinerii să urmeze o carieră în cercetare.

În programul activităților preconizate în acest an se regăsesc lecții și prelegeri publice susținute mai ales de tinerii cercetători, adevărați ambasadori ai cercetării (a se vedea https://noapteacercetatorilor.md/noutati). Unii dintre ei au relatat și despre parcursul lor academic, de ce au ales domeniul său de cercetare și ce rezultate științifice își doresc să obțină (detalii la https://noapteacercetatorilor.md/meet-researcher-cunoaste-cercetatorii).

Evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni desfășurat la Chișinău este disponibil la link-ul https://www.youtube.com/watch?v=9A9jNfe-Xt4&t=14047s&ab_channel=NoapteaCercetatorilorEuropeni, iar pentru a vedea cum a fost organizată în premieră manifestarea la Bălți, puteți accesa link-ul https://www.youtube.com/watch?v=o2gG7xO61wc&feature=emb_logo&ab_channel=NoapteaCercetatorilorEuropeni. Prestația muzicală a lui Pasha Parfeni a culminat închiderea evenimentului din anul 2022.

Mai multe detalii despre Noaptea Cercetătorilor Europeni sunt disponibile la link-ul https://noapteacercetatorilor.md/, precum și în galeria foto ce urmează.

 

Dr. hab. Liliana Condraticova

 

Sursa:
Categorie: