In Memoriam Academician Haralambie Corbu

12.05.2021
Vizitatori unici: 1518

Academician Haralambie CORBU

(15 februarie 1930 – 10 mai 2021)

 

Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei, Secția Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte a AȘM, Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hașdeu” anunță, cu adâncă tristețe, trecerea la cele veşnice a distinsului om de știință, academician Haralambie CORBU, doctor habilitat în filologie, profesor universitar, critic și istoric literar și exprimă familiei, colegilor, rudelor și apropiaților sincere condoleanțe și întreaga compasiune.

 

Academicianul Haralambie Corbu s-a născut la 15 februarie 1930 în satul Dubăsarii Vechi. În anul 1951 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă”. Și-a început activitatea de cercetare științifică la Institutul de Istorie, Limbă și Literatură al Filialei Moldovenești a Academiei de Științe a URSS, urmând apoi doctoratul la Institutul de Literatură Universală „M. Gorki" din Moscova. La fiecare treaptă a ascensiunii sale științifice a manifestat o sensibilitate aparte pentru problemele spiritualității, pentru albia dezvoltării adecvate a societății, devenind o prezență notabilă în domeniul studiului literaturii.

Prioritatea creației sale științifice a constituit-o literatura clasică, în centrul exegezelor riguroase și atente fiind operele lui Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Constantin Stere, Andrei Lupan, dar și Ion Creangă, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Dimitrie Cantemir ș. a.

În anul 1975 a susținut teza de doctor habilitat în filologie. În 1984, Haralambie Corbu a fost ales academician al AȘM. De-a lungul anilor, activitatea acad. Haralambie Corbu a fost dedicată valorificării moştenirii literare şi deschiderii către valorile patrimoniului national, argumentate și ilustrate prin numeroase și relevante monografii, studii, culegeri de articole științifice: Eminescu şi Alecsandri (1959), Folclorul în creaţia lui Costache Negruzzi (1968), Proza lui Mihail Kogălniceanu (1968), Alecu Russo şi cultura populară (1969), Dramele istorice ale lui B. P. Hasdeu (1966), Aspecte ale gândirii estetice patruzecioptiste (1974), Literatura moldovenească şi folclorul (1982), Actualitatea lui Constantin Stamati (1986), Constantin Stere şi timpul său (2005), Vasile Alecsandri şi teatrul (2010), În lumea clasicilor: sinteze şi interpretări (2012), Discursul direct: aspecte ale publicisticii eminesciene (2000) ș. a.

În palmaresul savantului Haralambie Corbu se numără peste 650 de lucrări publicate, inclusiv 28 de cărți de autor, a fost coautor și redactor științific a circa 80 de lucrări colective. A participat cu rapoarte și comunicări științifice la peste 200 de conferințe și simpozioane științifice naționale și internaționale, a îndrumat 18 doctori în filologie.

Activitatea sa a fost înalt apreciată prin conferirea distincțiilor de stat și academice: laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova în domeniul științei și tehnicii (1985), „Ordinul Republicii” (1996), Ordinul „Prietenia Popoarelor” (1978), titlul „Om Emerit” (1996), Medalia „Mihai Eminescu” (1999), Medalia „Dimitrie Cantemir” (2000), Medalia „Meritul științific”, Laureat al concursului „Savantul Anului” în domeniul științelor umanistice (2005) ș. a. 

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, membru titular al Academiei Internaţionale Central-Europene de Ştiinţe şi Artă, membru al Comitetului de Conducere al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est-Europene.

S-a manifestat ca un notoriu organizator al științei, activând, pe parcursul anilor, în calitate de şef al Sectorului de literatură clasică, director al Institutului de Limbă şi Literatură al AŞM, academician-coordonator al Secţiei de Ştiinţe Socioumane, vicepreşedinte al Academiei.

Demersul științific al academicianului Haralambie Corbu rămâne un exemplu de dăruire științei, reprezentând o parte esențială din contribuția științei academice la dezvoltarea criticii și istoriei literare. Trecerea în eternitate a distinsului savant este o pierdere irecuperabilă pentru comunitatea noastră științifică.

 

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

Ion Tighineanu, Mihai Cimpoi, Teodor Furdui, Boris Gaina, Svetlana Cojocaru, Victor Moraru, Liliana Condraticova, Grigore Belostecinic, Eugen Doga, Ion Druță, Andrei Eșanu, Ion Guceac, Gheorghe Mustea, Valeriu Pasat, Alexandru Roșca, Gheorghe Rusnac, Nicolae Bilețchi, Sergiu Certan, Demir Dragnev, Ion Hadârcă, Mariana Șlapac, Alexandru Stratan, Aurelian Dănilă, Vasile Pavel, Andrei Țurcanu, Natalia Procop, Nina Corcinschi.

 

 

Serviciul divin va fi organizat joi, 13 mai, la Biserica Sfântul Dumitru (bd. Traian, 3/1), începând cu ora 10.00.

Mitingul de doliu și înmormântarea acad. Haralambie Corbu va avea loc la 13 mai, ora 12.00, la Cimitirul Central din Chișinău (str. Armenească).

 

 

Categorie:
Cuvinte-cheie: