Idealul hărăzit de înaintași – Nestinsul Imperativ al Unirii

Ziua Unirii Principatelor Române – Moldova și Muntenia – într-o nouă entitate statală în 1859, precursoarea României moderne de zi, a fost marcată la  24 ianuarie curent, în Sala Azurie a Academiei de Științe a Moldovei. În ajunul acestei sărbătorii, pe 23 ianuarie, acad. Ion Tighineanu, președintele AȘM, a participat la o conferință științifică la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, având drept subiect „Unirea principatelor și dinamica unității naționale”. În cuvântul său de salut la evenimentul de la Academie, președintele AȘM s-a referit și la alte manifestări științifice și culturale care s-au produs în aceste zile pe ambele maluri ale Prutului. În continuare, acad. Ion Tighineanu l-a invitat la microfon pe scriitorul Ion Hadârcă, membru corespondent al AȘM, pentru a-și prezenta prelegerea publică „Nestinsul Imperativ al Unirii”, prilejuită de împlinirea a 164 de ani de la Mica Unire.

Poetul Ion Hadârcă, cunoscut om politic, însăși viața sa a fost în competiție cu acest ideal al Unirii și al românismului. Începând din anul 1988, s-a angajat în mișcarea de eliberare națională, de trezire a conștiinței de neam a românilor basarabeni. Este fondatorul și primul președinte al Frontului Popular-Creștin din Moldova (1989–1992). A fost ales în funcția de deputat al poporului în Parlamentul URSS (a. 1989). Apoi, în anul 1990, a devenit deputat în Parlamentul Republicii Moldova  în prima sa legislatură democratică, deținând funcția de prim-vicepreședinte al Parlamentului. În ultimii ani, a fost senator în Parlamentul României. Prin urmare, de la obținerea independenței Republicii Moldova, dl Ion Hadârcă s-a aflat mereu în miezul evenimentelor, împreună cu alți scriitori combatanți. A  trăit bucuria împlinirilor – suveranitate, independență, limbă, alfabet etc., dar și gustul amar al decepțiilor care n-a întârziat să vină.

În această perioadă de timp, filologul Ion Hadârcă a studiat istoria românilor din mai multe surse, s-a documentat în diverse probleme ale românismului. Dovadă în acest sens, a constituit și prelegerea, consacrată Unirii Principatelor Române – Moldova și Muntenia de la 1859, elaborată de distinsul, eruditul și sensibilul poet, care ne-a transmis nouă, celor prezenți în sală,  un amalgam de sentimente de patriotism, de dragoste de neam și țară.

Din multe alte borne emblematice ale evangheliei noastre identitare, scriitorul a ales patru surse semnificative:  Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie (1621); Cazania Mitropolitului Varlaam sau Carte românească de învățătură, duminecele preste an și la praznice împărătești și la svinți mari, imprimată la tipografia mănăstirii Trei Ierarhi din Iași, la 1643;  Biblia de la București (1688), în mare parte tradusă de Nicolae Milescu Spătarul; Dimitrie Cantemir. Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor întâi pre limba latinească izvodit, iară acmu pre limba românească scos cu truda și ostenința lui Dimitrie Cantemir, în Sanct Petersburg, Annul (7225) 1717. În siajul acestor ctitorii spirituale, în accepția raportorului, opera prințului Dimitrie Cantemir își are un loc princiar. Editorii din secolul XIX au manifestat un interes sporit pentru moștenirea cantemireană. Astfel, prima ediție a Hronicului... apare la Iași, în 1835-1836, sporind interesul pentru trecut în avanpremiera marilor transformări naționale. Mitropolitul Veniamin Costache, paharnicul Gheorghe Săulescu, B.P. Hasdeu, Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi sunt cei ce au reanimat umbra prințului, făcându-l să lucreze pentru propășire și deșteptare.

Prin foc și pară, sfâșieri de țară, precum fatalul rapt din 1812, prin guvernări impuse de Regulamente Organice și revoluții de panduri și țărani, precum cea a lui Tudor din Vladimiri, în 1821, treptat se creează premisele unei noi formațiuni statale.

Declarația de la Tismana, Proclamația de la Islaz, Adunarea pe Câmpia Libertății de la Blaj sau Adunările conspirative din Iași și Cernăuți, relevă dl Ion Hadârcă, sunt tot atâtea repere geografice și revoluționare, în rând cu publicațiile deșteptării, ce-și demarcau astfel Harta Unirii. Albina Românească a lui Gheorghe Asachi, Dacia Literară a lui Mihail Kogălniceanu, Gazeta de Transilvania cu suplimentul Foaie pentru minte, inimă și literatură ale lui G.Bariț și Ion Heliade-Rădulescu, precum și alte publicații închise, prigonite, convertite sub alte denumiri, îndeplinesc marea misiune iluministă, ridicând moralul, cultivând patriotismul, propășirea și emanciparea politică și culturală a neamului. Bunăoară, în numărul 25 din 1848 al Foii pentru minte... se publică Un răsunet / Deșteaptă-te, române, gloriosul poem al lui Andrei Mureșanu, răspândit ca fulgerul în tot spațiul românesc. Iar prin formula cântată de Anton Pann se ridică la statutul de imn revoluționar și de autentic imn național!

Membrul corespondent Ion Hadârcă ne informiază că în mărețul edificiu al Unirii este relevantă și contribuția intelectualilor basarabeni. În context, îl nominalizează pe nobilul Alexandru Hâjdău, tatăl lui B.P.Hasdeu, pe Mihail Kogălniceanu, spirit ardent și consecvent cultivator de simț patriotic, care a formulat memorabila definiție a patriei: „... eu privesc ca patria mea toată acea întindere de loc unde se vorbește românește și ca istorie națională istoria Moldaviei întregi, înainte de sfâșierea ei (subl. autor.), a Valahiei și a fraților din Transilvania”.

Noua falie istorică pentru unire s-a deschis în 1856, după pierderea Crimeei de către Rusia țaristă. Marile Puteri ale Franței, Marii Britanii, Irlandei, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman au fost sesizate în vederea discuției despre unirea celor două principate. Ca rezultat, lor li s-au acordat dreptul de a organiza un referendum pe subiectul unirii. Adunările ad-hoc, constituite în acest scop, s-au pronunțat asupra noii organizări politice a principatelor române.

Evident, figura centrală a actului istoric din ianuarie 1859 a fost Alexandu Ioan Cuza. „Opoziției marilor puteri europene, românii din principate le-au răspuns cu un act de mare abilitate politică, comentează istoricul Florin Constantiniu. Întrucât Convenția de la Paris nu interzicea explicit alegerea aceleiași persoane ca domn în ambele principate, unioniștii l-au ales pe colonelul Alexandu Ioan Cuza domn al Moldovei (5 ianuarie 1859), apoi și al Țării Românești (24 ianuarie 1859). Îndată după recunoașterea Unirii Principatelor la Conferința de la Constantinopol, în noiembrie 1861, Alexandru Ioan Cuza a acționat rapid pentru a profita de momentul favorabil, proclamând, la 11/23 decembrie Unirea și nașterea națiunii române.

Orele astrale ale unui popor, dacă se întâmplă, ele au loc la distanțe de secole, –concluzionează autorul prelegerii. – Și de va mai fi să se întâmple ora astrală în destinul neamului nostru, ea va veni ca o mult râvnită dezlegare, dar și ca o tămăduitoare și dreaptă compensație pentru toate nedreptățile și nelegiuirile câte s-au abătut de-a lungul timpului peste acest straniu colț uitat de lume în chiar miezul Europei.

Ziua de 24 ianuarie 1859 ne învață, în primul rând, că Domnia Unirii se întemeiază prin Unirea Domniilor, subliniază membrul corespondent Ion Hadârcă. Așa-zisa „Unire Mică”, însă de loc minimală, a celor două Principate – Moldova și Muntenia – este platforma și cununa de aur a existenței noului stat european: România modernă. Domnia Unirii nu are termen de prescripție și nici alternativă.

Lecțiile istoriei pot fi cele mai dulci, dar și cele mai amare, dacă nu sunt însușite temeinic de către toți aspiranții ei știutori și neștiutori. Pentru inerența unui nou examen istoric de răscruce, aidoma celui din 1859, 1877, 1918, este necesară cultivarea unei FORMA MENTIS colective, a unui principiu de viață coagulant, de largă rezonanță socială, depășind rivalitățile politice de partide sau de ambiții lideriste.

Actualmente, scriitorul Ion Hadârcă ne atenționează cu privire la situația creată în Republica Moldova. Un nou Proiect de Țară, susținut de investiții strategice, de un climat social lipsit de ostilități, de un scut de securitate și de perseverente și curajoase negocieri diplomatice cu Marile Puteri garante, ar putea schimba decisiv balanța în favoarea ultimei unificări. Fie prin UE, dar nu pe deasupra Bucureștiului, oricum, el ne este cel mai apropiat și consecvent avocat; fie printr-o urgență luată în calcul de toți actorii politici ai momentului. Este binevenită obținerea de către Republica Moldova a calității de stat-candidat la aderare în Uniunea Europeană.

Nu există o mai dulce dorință, povară și o mai înaltă misiune decât împlinirea idealului hărăzit de înaintași. Acesta este Nestinsul Imperativ al Unirii! – conchide poetul.

Pentru conformitate

Tatiana ROTARU