- Vizualizări: 138
Este frumos și omenesc să cinstim memoria înaintașilor noștri care au stat la baza creării unor domenii științifice și de cultură, au contribuit la pregătirea cadrelor științifice de înaltă calificare, și-au consacrat viața în totalitate societății, Academiei de Științe a Moldovei. Una dintre aceste personalități este membrul corespondent Andrei Timuș (1921-2018), participant la cel de al Doilea Război Mondial, de unde s-a întors cu grad de invaliditate. La 11 februarie curent, pe site-ul AȘM a fost publicat un comunicat de presă privind inaugurarea unui monument regretatului savant la Cimitirul Central de pe str. Armenească. Evenimentul s-a produs grație contribuției fiicei omagiatului Tatiana Timuș, cu susținerea și prezența inimoșilor săi discipoli de la Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologie, Centrul sociologie și autorităților locale din satul Molovata Nouă, localitatea de baștină a savantului.
De la acea primă acțiune n-a trecut mult timp. La 29 august curent, în cadrul sărbătorilor naționale, a avut loc redenumirea bibliotecii din sat, care din acea zi poartă numele lui Andrei Timuș, doctor habilitat în economie, profesor universitar, fondatorul Școlii sociologice din Republica Moldova, născut în această localitate din stânga Nistrului. La eveniment au participat Oleg Oazea, primarul com. Malovata Nouă, dr. conf. Victor Mocanu, președintele Asociației Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova (ASDM), dr. hab. Pavel Movileanu, profesor universitar ș. a.
În fața participanților la această întrunire de suflet a luat cuvântul dl Victor Mocanu, discipolul savantului Andrei Timuș, care a dat citire unui cuvânt de salut din partea acad. Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei:
– Un destin mai rar ne prezintă itinerarul vieții membrului corespondent, Andrei Timuș, doctor habilitat, profesor universitar, care ne-a părăsit la vârsta de 96 de ani. Anul acesta, pe 18 octombrie, ar fi împlinit onorabila vârstă de 101 ani. A rămas însă viu și actual în memoria cercetătorilor, care muncesc și dezvoltă în continuare moștenirea lui științifică în domeniul sociologiei.
În continuare, discursul prezentat al președintelui AȘM a evidențiat activitatea științifică a m. c. Andrei Timuș. În 1966, a susținut la Academia de Științe teza de doctor în științe economice, în 1981 devine doctor habilitat, iar în 1988 – profesor la specialitatea sociologia aplicată. Din octombrie 1971, începe activitatea în cadrul Academiei de Științe a RSS Moldovenești, în 1984, a fost ales membru corespondent al AȘM, unindu-și astfel destinul cu cercetarea din Republica Moldova. Itinerarul său începe în Secția Filozofie și Drept, apoi continuă în alt domeniu, fiind avansat în carieră în calitate de redactor-șef al Enciclopediei Sovietice Moldovenești, o premieră editorială de excepție la acea vreme. Anume, Andrei Timuș, împreună cu un grup de specialiști, a creat Concepția, principiile metodologice și metodice ale elaborării și editării unei atare lucrări ca Enciclopedia Sovietică Moldovenească în 8 volume. E important că savantul a participat nemijlocit la redactarea a două volume ale acestei lucrări de amploare. A pregătit și a editat alte 16 enciclopedii de ramură și dicționare. Vom menționa că Enciclopedia „Cultura viței de vie”, elaborată la nivel unional, a obținut Diploma de gradul I a Asociației internaționale de viticultură și vinificație. În 1987, a revenit la activitatea sa științifică, îndeplinind funcția de șef al Secției de sociologie la Institutul de Filozofie, Sociologie și Drept al Academiei de Științe.
La cele spuse, mai completăm că m. c. Andrei Timuș a fost sufletul și organizatorul a mai multor evenimente științifice, inclusiv a diverselor conferințe naționale și internaționale. A fost un autor prolific publicând peste 320 de lucrări științifice, inclusiv 24 de monografii. Impactul lucrărilor sale este relevant prin metodologia elaborată și aplicată, folosirea datelor de sondaj și tehnici statistice. A pregătit 8 doctori habilitați, inclusiv peste 50 de doctori în științe sociologice și economice. Astfel, școala științifică a lui Andrei Timuș s-a extins în întreaga republică și trăiește prin discipolii săi, prin tezele de doctorat ce se scriu și se vor mai scrie în sociologie, având la bază și opera sa științifică.
Activitatea sa de creație a omagiatului a lăsat impresii frumoase și aprecieri la Comitetul Republican pentru Radio și Televiziune, unde a activat în calitate de vicepreședinte (1958-1961). De fapt, a fost unul din fondatorii Televiziunii Naționale.
Revenim la baștina savantului. În aceeași zi, la Muzeul de Istorie și Etnografie al satului Malovata Nouă a avut loc un alt eveniment comemorativ: a fost inaugurat Compartimentul „ Andrei Timuș”, unde se regăsesc lucrurile folosite de savant în timpul vieții: telefonul, masa de scris etc., cele mai importante documente care reflectă activitatea renumitului lor pământean. Este semnificativ că anterior acest muzeu a creat un Compartiment, consacrat altui celebru băștinaș, scriitorului Anatol Codru, Membru de Onoare al AȘM.
Tatiana ROTARU