- Views: 75
Raportul „Înviorarea științei: îndeplinirea misiunilor pentru durabilitate” prezintă un cadru de idei privind modul în care știința, alături de finanțatorii științei, factorii de decizie, societatea civilă și sectorul privat, ar contribui la creșterea impactului științei în contextul realizării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD).
Raportul oferă o abordare ambițioasă – un efort concentrat de a produce cunoștințe care pot fi acționate printr-un număr limitat de atribuții ale științei în domeniile critice ale alimentației, energiei și climei, sănătății și bunăstării, apei și zonelor urbane. Pentru ca știința să-și atingă scopul, ea trebuie să fie consolidată, protejată, susținută și promovată continuu și substanțial – atât din punctul de vedere financiar, cât și politic. Extinderea investițiilor științifice pentru a sprijini activ și temeinic misiunile științifice ale sustenabilității, asociate în jurul unei agende comune, oferă o reală oportunitate de mobilizare și utilizare a cercetării științifice globale pentru transformări societale într-o manieră coordonată și integrată, bazată pe rezultate.
Realizarea misiunilor științei pentru sustenabilitate implică un angajament extins și îndrăzneț al finanțatorilor științei, dar și al factorilor de decizie și influencerilor din guverne, sectorul privat și societatea civilă.
Consiliul Internațional pentru Știință (ISC – International Science Council), împreună cu partenerii, este angajat să colaboreze cu lideri politici, finanțatorii și agenții de asistență pentru dezvoltare cu scopul de a identifica cele mai relevante aranjamente instituționale și mecanisme de finanțare necesare pentru a realiza misiunile enunțate ale științei.
Raportul „Înviorarea științei: îndeplinirea misiunilor pentru durabilitate” a fost elaborat pe baza informațiilor colectate în urma unui Apel global condus de ISC în anul 2020 pentru a forma o agendă de acțiuni prioritare pentru știință. Totodată, ISC a efectuat analize ample ale rapoartelor internaționale de stabilire a agendei de cercetare și a bibliografiei științifice relevante, publicate de la adoptarea ODD.
Raportul „Înviorarea științei: îndeplinirea misiunilor pentru durabilitate” este disponibil la link-ul:
https://council.science/wp-content/uploads/2020/06/202108_Unleashing-Science_Final.pdf
Prezidiul AȘM