- Views: 112
În perioada 20 noiembrie – 01 decembrie 2020 s-au desfășurat audierile publice a rezultatelor obținute în cadrul Programelor de Stat (2020–2023), etapa anului 2020. Rapoartele pe proiectele de cercetare au fost audiate la ședințele consiliilor științifice ale institutelor de cercetare sau ale senatelor universitare, fiind delegați experți din cadrul Secțiilor de științe ale AȘM, conform Instrucțiunii cu privire la audierea publică a rezultatelor din cadrul proiectelor de cercetare și inovare, aprobată de Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare.
Ca urmare a desfășurării audierii publice a rezultatelor din cadrul Programelor de Stat, etapa anului 2020, Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei a decis prezentarea sumară a celor mai relevante rezultate obținute în cadrul organizațiilor din domeniile cercetării și inovării.
În cadrul Institutului de Medicină Urgentă se desfășoară Programul de Stat pentru anii 2020–2023 „Tratamentul chirurgical al leziunilor grave într-o etapă”, director de proiect – Vladimir Kusturov, dr. hab. în șt. med., conf. cerc. Cercetările se efectuează în Laboratorul Politrauma, executori ai proiectului sunt Mişin I., dr. hab. în șt. med., prof. cerc., Caproş N., dr. hab. în șt. med., prof. univ., Kusturova A., dr. în șt. med., Sîrghi Gr., Şor E. În ședința de audiere publică a rezultatelor din cadrul proiectelor de cercetare și inovare, ce a avut loc la Institutul de Medicină Urgentă cu invitarea experților din partea AȘM, Secția Științe ale Vieții, au fost identificate cele mai relevante rezultate obținute și apreciate de comunitatea științifică în anul 2020.
Studiul a inclus 198 de pacienți politraumatizați, internați și tratați în Institutul de Medicină Urgentă pe parcursul anului 2020, inclusiv 10 bolnavi politraumatizați tratați chirurgical într-o etapă.
Exemplu:
Diagnostic: Catatraumatism. Politraumatism. Fractura oaselor Bazinului Tile tip C (Fractura masivului sacral pe dreapta cu deplasarea fragmentelor osoase. Dehiscența simfizei pubiene). Fractură închisă a femurului drept Seisheimer tip IV. Fractura vertebrelor L4 si L5 pe dreapta cu deplasarea fragmentelor osoase. Contuzie pulmonară bilaterală. Excoriații multiple ale corpului. Anemie.
Tratament
- Reducerea fragmentelor. Fixarea leziunii simfizei pubiene cu placă
- Fixare spino-pelvină pe dreapta
- Osteosinteza femurului drept cu tijă blocata.
- Durata tratamentului – 16 zile. Starea la externare – cu ameliorare, stabilă.
Mențiuni (obținute în anul 2020):
- Kusturova Anna, Kusturov Vladimir: Dispozitiv pentru tratamentul leziunilor pelvine cu deplasare verticală. Medalia de Aur. Salonul de Invenții şi Inovaţii „Traian Vuia, Timişoara”. 2020. România.
- Ghidirim Gheorghe, Kusturov Vladimir, Mișin Igor, Kusturova Anna: Dispozitiv de fixare externă a coastelor. Diplomă de Mențiune. Inventica. 2020, Iași, România.
- Kusturov Vladimir, Mișin Igor, Gurghi Radu, Vozian Marin, Kusturova Anna, Şor Elina: Optimizarea strategiei și a tacticilor medico-chirurgicale ale tratamentului leziunilor asociate și fracturilor multiple la pacienții cu traumatism toracic. Diplomă de participare. Inventica 2020, Iași, România. 29-31 iulie 2020.
Au fost elaborate recomandările metodice „Politraumatism: diagnostic, conduita de tratament și managementul postoperator” pentru o familiarizare mai detaliată a traumatologilor și a chirurgilor cu problemele organizatorice în acordarea asistenței medicale pacienților politraumatizați și cu modalitățile de soluționare a acestora, au fost întocmite rapoarte către societăți specializate.
Foto 1. CT preoperatorie
Foto 1, 2. Examen imagistic după intervenție chirurgicală
Secția Științe ale Vieții