Academia de Științe a apreciat meritele incontestabile ale Universității de Stat din Tiraspol, prima instituție de învățământ superior din republică, care a marcat 90 de ani de la fondare

28.10.2020
Unique visitors: 945

Președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu a participat, la 27 octombrie 2020, la ședința Senatului Universității de Stat din Tiraspol (cu sediul la Chișinău). Președintele Tighineanu a folosit oportunitatea pentru a înmâna distincțiile, acordate de AȘM și transmise virtual, încă la 2 octombrie curent, atunci când a avut loc ședința solemnă a Universității de Stat din Tiraspol, prilejuită de aniversarea a 90-a de la fondarea primei instituții de învățământ superior din republică.

Menționăm că tot la acea dată, președintele Ion Tighineanu a venit cu o prezentare, care a fost mai curând un studiu, o analiză, în care a punctat toate treptele pe care le-a parcurs Universitatea în cei 90 de ani, problemele cu care s-a confruntat, succesele pe care le-a obținut, în pofida tuturor dificultăților. În studiu a fost remarcată contribuția personalităților care au stat la baza fondării primei instituții de învățământ superior, care și-a început activitatea la 1 octombrie 1930. De-a lungul anilor, instituția a trecut prin mai multe reforme, schimbări de structură și denumire, iar în anul 1992 Universitatea de Stat din Tiraspol a trăit calvarul conflictului de pe Nistru, instituția fiind transferată la Chișinău. „Impresionant este faptul că  Universitatea de Stat din Tiraspol nu numai că a pus bazele învățământului superior, că a fost prima instituție de învățământ universitar din spațiul nostru, că a ajutat ca să fie create și USM și Universitatea Pedagogică de Stat „I. Creangă”, dar a contribuit foarte serios la dezvoltarea cercetării științifice prin cadrele calificate”, a menționat președintele AȘM. În context, acad. Tighineanu a remarcat că primul președinte al AȘM, acad. Ioachim Grosul, precum și acad. Artiom Lazarev, vicepreședinte al AȘM au absolvit UST, lăsând amprente vizibile pentru generațiile de azi și cele care urmează. Președintele AȘM a subliniat că datorită eforturilor acad. Lazarev, astăzi avem Aleea Clasicilor (1957), Opera Națională din Chișinău (1957), Teatrul „Luceafărul” (1960) și multe alte eduficii de menire culturală. Artiom Lazarev a fost și cel care a susținut colaborarea cu instituțiile de artă și cultură din România, fiind convins că ea va menține suflul viu al dezvoltării culturii naționale. „Când vezi un număr impresionant de membri ai AȘM, care și-au luat zborul de la Universitatea de Stat din Tiraspol, mai mult de 10 din diferite domenii, aceasta demonstrează încă odată ca UST are o istorie foarte bogată. Și eu cred că toți colaboratorii instituției, toți studenții și noi toți trebuie să ne mândrim că avem o așa Universitate”, a relevat președintele Tighineanu.

În contextul aniversării, Prezidiul AȘM  a luat decizia de a conferi mai multe distincții pentru cei mai buni colaboratori ai UST, dar, în primul rând, Academia de Științe a acordat o distincție specială Universității de Stat din Tiraspol, ajunsă la frumoasa vârstă a nonagenarilor, Diploma „Meritul Academic”, astfel fiind recunoscute și apreciate meritele incontestabile ale corpului profesoral în pregătirea cadrelor de înaltă calificare, promovarea științei și educației, colaborarea la nivel național și internațional.

Medalia „Nicolae Milescu Spătarul” a AȘM a fost conferită:

Eduard COROPCEANU, doctor în chimie, profesor universitar, rector al Universității de Stat din Tiraspol (cu sediul la Chișinău), pentru rezultate remarcabile în elaborarea noilor direcții în sinteză chimică și aplicații practice, activitate administrativă eficientă în cadrul UST, pregătirea cadrelor științifice de înaltă calificare, precum și cu prilejul celei de-a 90-a aniversări de la fondarea universității.

Dumitru COZMA, doctor habilitat în matematică, profesor universitar, șef de catedră la Universitatea de Stat din Tiraspol (cu sediul la Chișinău), pentru merite deosebite în dezvoltarea teoriei calitative a ecuațiilor diferențiale ale algebrei computaționale, pregătirea cadrelor științifice de înaltă calificare, precum și cu prilejul celei de-a 90-a aniversări de la fondarea universității.

Liubomir CHIRIAC, doctor habilitat în științe fizico-matematice, profesor universitar, președinte al Consiliului științific al Universității de Stat din Tiraspol (cu sediul la Chișinău), pentru merite deosebite în dezvoltarea algebrei topologice, teoriei quasigrupurilor și informaticii, pregătirea cadrelor științifice de înaltă calificare, contribuții la perfecționarea sistemului național de atestare a specialiștilor în domeniul matematicii, informaticii și științelor exacte, precum și cu prilejul celei de-a 90-a aniversări de la fondarea universității.

Vasile NEAGU, doctor habilitat în ştiinţe fizico-matematice, profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova, pentru rezultate deosebite în activitatea de cercetare și în domeniul învățământului universitar, pregătirea cadrelor de înaltă calificare, precum și cu prilejul Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare și aniversării a 75-a de la naștere.

Ion VALUȚĂ, doctor în ştiinţe fizico-matematice, profesor universitar, Universitatea Tehnică a Moldovei, pentru merite deosebite în domeniul educației și științei, pregătirea cadrelor de înaltă calificare, precum și cu prilejul celei de-a 90-a aniversări din ziua nașterii și Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare.

Diploma AȘM „Meritul Academic”:

Elena SOCHIRCĂ, doctor în geografie, conferențiar universitar, șef de catedră la Universitatea de Stat din Tiraspol (cu sediul la Chișinău), pentru rezultate deosebite în activitatea de cercetare și cu prilejul celei de-a 90-a aniversări de la fondarea universității.

Boris NEDBALIUC, doctor în biologie, conferențiar universitar, Universitatea de Stat din Tiraspol (cu sediul la Chișinău), pentru realizări de valoare în activitatea de cercetare și cu prilejul celei de-a 90-a aniversări de la fondarea universității.

Diana CHIȘCA, doctor în chimie, conferențiar universitar, director de proiecte de cercetare ale studenților la Universitatea de Stat din Tiraspol (cu sediul la Chișinău), pentru merite deosebite în activitatea didactică și de cercetare, precum și cu prilejul celei de-a 90-a aniversări de la fondarea universității.

Anatolie PUȚUNTICĂ, doctor în geografie, conferențiar universitar, director de proiecte de cercetare, Universitatea de Stat din Tiraspol (cu sediul la Chișinău), pentru rezultate deosebite în activitatea de cercetare și cu prilejul celei de-a 90-a aniversări de la fondarea universității.

Diploma de Recunoștință a AȘM:

Maria PAVEL, doctor în științe fizico-matematice, conferențiar universitar, secretar științific al Universității de Stat din Tiraspol (cu sediul la Chișinău), pentru merite deosebite în activitatea de cercetare, precum și cu prilejul celei de-a 90-a aniversări de la fondarea universității. 

Diana ANTOCI, doctor în psihologie, conferențiar universitar, Universitatea de Stat din Tiraspol (cu sediul la Chișinău), pentru merite deosebite în activitatea didactică și de cercetare, precum și cu prilejul celei de-a 90-a aniversări de la fondarea universității.

Președintele Tighineanu a exprimat certitudinea că acestea nu sunt ultimele distincții pe care colaboratorii UST le primesc pentru contribuția și dedicația lor domeniului. Acad. Tighineanu a subliniat rolul important pe care îl are în Academia de Științe, în structurile ei, reprezentantul UST, dl academician Mitrofan Ciobanu, pe care l-a felicit încă o dată cu prilejul conferirii celei mai înalte distincții de stat, „Ordinul Republicii”, adresând felicitări și celorlalți laureați ai distincțiilor de stat oferite cu prilejul aniversar de Președinție. Academicianul le-a transmis urări de bine profesorilor și studenților Universității de Stat din Tiraspol, dorindu-le să aibă și în continuare realizări frumoase, cât mai mulți tineri talentați și să ne revedem la cea de-a 100 aniversare.

La rândul său, rectorul UST, prof.univ. Eduard Coropceanu a ținut să mulțumească conducerii AȘM pentru înțelegerea și susținerea constantă. „Eu cred că această susținere și această colaborare vine de demult, fiindcă, după cum ați menționat și Dumneavoastră, Domnule Președinte, începuturile AȘM tot își au rădăcinile la Institutul Pedagogic de Stat din Tiraspol (Universitatea de Stat din Tiraspol) prin primii fondatori ai acestei instituții prestigioase din RM. Noi ne dorim ca această colaborare să continue, deoarece societatea noastră se mișcă în direcția utilizării în proporții mai mari a produsului intelectual. De aceea, produsele de creativitate, cele inovative, transferul inovațional sunt aspectele cele mai importante care vor determina confortul și reușita societății de mâine. Suntem onorați de atitudinea pe care o are conducerea AȘM față de UST și sperăm că această atitudine este una binemeritată de noi”, a conchis rectorul UST, asigurând de întreaga recunoștință, cu doleanța ca intențiile să coincidă și să fie în beneficiul societății. Conform deciziei Senatului UST, președintelui AȘM, acad. Ion Tighineanu i-a fost conferită  „Medalia UST 90 de ani”, pentru promovarea cercetării și inovării la nivel național și internațional, or, după cum s-a exprimat rectorul, este deja cunoscut faptul că acad. Tighineanu este și Ambasadorul științific al RM.

Universitatea de Stat din Tiraspol a fost fondată la 1 octombrie 1930. Pe parcursul celor 90 de ani, Universitatea a format, pentru sistemul educațional și alte domenii ale economiei, peste 90 000 de specialiști de înaltă calificare. Fiind instituția cu cele mai multe promoții de absolvenți, iar în unele domenii fiind unica în formarea pedagogilor, UST asigură sistemul de învățământ general cu specialiști în proporție de circa 40% din corpul didactic. Dintre absolvenții universității, peste 1000 de persoane au devenit doctori și doctori habilitați în diferite domenii, membri titulari și corespondenți ai AȘM. Fiind prima instituție de învățământ superior din republică, un număr impunător dintre discipolii universității au participat la fondarea și consolidarea diferitor instituții din învățământul preuniversitar, universitar și a institutelor de cercetare din republică, astfel, Universitatea de Stat din Tiraspol fiind considerată drept o instituție cu impact fondator și de dezvoltare al sistemului educațional și de cercetare din țară.

Eugenia Tofan,

Serviciul de Presă al AȘM

Categorie:

Înregistrări online