- Views: 114
Președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, a participat, la 12 mai 2020, la o videoconferință intitulată „Învățământul superior din Republica Moldova la răscruce sau bani aruncați în vânt?”, o platformă de lansare a unor discuții, note analitice, organizată de Fundația Friedric Ebert.
În intervenția sa, acad. Ion Tighineanu a menționat că pregătirea universitară și cercetarea sunt ca vasele comunicante: dacă scoatem lichid din brațul drept, nivelul lichidului va scădea și în brațul stâng. „Pentru ca noi să reușim o pregătire universitară de calitate, trebuie să avem și o cercetare de calitate, atât în cadrul universităților, cât și în cadrul institutelor de cercetare. De aceea, trebuie să găsim modalitatea de a organiza concursuri transparente, care să fie câștigate, într-adevăr, de cei care merită să câștige. Cred că toți sunt de acord, că concursul proiectelor de cercetare a fost organizat cu carențe și consider că, dacă vom reuși să creăm platforme comune, să ne consolidăm la nivel național, vom reuși mai mult și la nivel european, dar și internațional. De aceea, eu invit la colaborare”, a declarat președintele Tighineanu.
Luarea de cuvânt a președintelui AȘM, în cadrul acestei platforme de discuții, o puteți urmări, accesând link-ul și ulterior selectând poza plasată mai jos de imaginea video.
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM