- Views: 73
Pe 28 noiembrie 2024, Președintele Academiei de Științe a Moldovei, academicianul Ion TIGHINEANU, a participat la un prestigios simpozion internațional, dedicat cinstirii memoriei academicianului Boris PATON, fost președinte al Academiei Naționale de Științe a Ucrainei. Evenimentul, desfășurat sub egida UNESCO, a avut tema „Evaluarea rezultatelor cercetării științifice în realități moderne: evoluția abordărilor în domeniul cognitiv, socio-economic și dimensiunii administrative”. În discursul său, președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu a subliniat importanța colaborării între Academia de Științe a Moldovei și Academia Națională de Științe a Ucrainei, evidențiind contribuțiile remarcabile ale academicianului Boris Paton la dezvoltarea cercetării științifice și importanța acesteia pentru a face față provocărilor secolului. Textul integral al discursului poate fi accesat aici. Președintele AȘM l-a invitat pe acad. Anatoly ZAGORODNY, președintele Academiei Naționale de Științe a Ucrainei, să întreprindă, în 2025, o vizită la Academia de Științe a Moldovei. Acad. Anatoly Zagorodny a mulțumit pentru invitație, menționând că AȘM a fost prima instituție din afara Ucrainei care și-a exprimat susținerea în contextul invaziei Federației Ruse în Ucraina în 2022.
Simpozionul a reunit academicieni și cercetători de renume din diverse țări, care au prezentat lucrări despre sistemele de evaluare a cercetării științifice, provocările actuale și perspectivele de dezvoltare. Simpozionul a servit drept platformă pentru schimbul de bune practici și consolidarea cooperării internaționale în domeniul cercetării științifice. Evenimentul a evidențiat rolul fundamental al cercetării la dezvotarea durabilă și nevoia de a adapta instrumentele de evaluare a societății la cerințele contemporane.
În cadrul Simpozionului, m.c. Veaceslav URSACHI, adjunct al conducătorului Secției Științe Exacte și Inginerești, a prezentat referatul “Evaluarea proiectelor de cercetare în Moldova: experiențe și probleme”. Agenda Simpozionului internațional „Evaluarea rezultatelor cercetării științifice în realități moderne: evoluția abordărilor în domeniul cognitiv, socio-economic și dimensiunii administrative” este disponibilă la următorul link.
Cristina BUMBU