Ia românească și portul popular au fost sărbătorite la Academia de Științe a Moldovei

22.06.2024
Unique visitors: 995

Joi, 20 iunie 2024, Sala Mică a Academiei de Științe a Moldovei a fost gazda unui eveniment științific deosebit – simpozionul internațional de etnologie dedicat Zilei Universale a Iei și Zilei Naționale a Portului Popular. Organizatorii și-au propus să consemneze Ziua Internațională a Iei care este marcată anual pe 24 iunie, precum și Ziua Portului Popular sărbătorită în ultima duminică a lunii iunie. „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova” a ajuns pe Lista Reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanității la 1 decembrie 2022.

La eveniment au participat mai mulți cercetători științifci, cadre didactice, muzeografi, restauratori din Republica Moldova, România și Ucraina.

Simpozionul care se desfășoară în perioada 20-21 iunie este organizat de Ministerul Culturii, Institutul Patrimoniului Cultural din Chișinău, în parteneriat cu Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române; Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, România; Institutul de Cercetare, Dezvoltare și Inovare, Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, România; Institutul de Studii al Artelor, Folcloristică și Etnologie „M. Rylskyi” al Academiei Naționale de Științe din Ucraina; Academia de Științe a Moldovei; Universitatea „B.-P. Hasdeu” din Cahul.

Simpozionul a fost deschis de dr. Ion Ursu, Directorul Institutului Patrimoniului Cultural, care a punctat necesitatea unor consultări științifice de acest gen, importanța valorizării patrimoniului cultural.

Un mesaj de salut a fost adresat de doamna academician Sabina Ispas, Președintele Secției arte, arhitectură și audiovisual, Director al Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, care a accentuat valoarea portului popular ca marker identitar pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului, subliniind importanța colaborărilor dintre institutele de cercetare.

Mesajul din partea doamnei academician Hanna Skrypnyk, director al Institutului de Studii al Artelor, Folcloristică și Etnologie „M. Rylskyi” al Academiei Naționale de Științe din Ucraina, a fost prezentat de dr. Aleksandr Holovko, care a reiterat necesitatea colaborării dintre cele trei țări pe filiera conservării și promovării patrimoniului cultural.

Mesaje de bun augur participanților au fost adresate de reprezentanții partenerilor la acest simpozion de etnologie: dr. Delia Suiogan, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare; dr. George Niculescu de la Institutul de Cercetare, Dezvoltare și Inovare, Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, precum și de dr. hab. Sergiu Cornea, rector al Universității de Stat „B.-P. Hasdeu” din Cahul.

Dr. hab. Liliana Condraticova, secretar științific general al AȘM, în calitate de partener al simpozionului de etnologie, a menționat că Academia de Științe a Moldovei este deschisă totdeauna pentru un dialog constructiv și a devenit de-a lungul anilor o adevărată platformă științifică de discuții. Salutând colegii cercetători din orașele ucrainene, care luptă pentru independență, pentru integritatea teritorială a Ucrainei, a subliniat că „locul nostru, al Republicii Moldova și al Ucrainei, este în Uniunea Europeană, și împreună vom reuși”. Portul popular are o semnificație specială pentru cultura și tradițiile noastre, pe ambele maluri ale Prutului. Și pentru ucraineni, această cămașă brodată a devenit un simbol de identitate, de rezistență și de mândrie. În luna mai a fost sărbătorită ziua națională a „vîșivanka” – cămașa brodată a ucrainenilor și este semnificativ că avem aceste sărbători în țările noastre. Construim împreună un spațiul cultural și științific, iar contribuțiile cercetătorilor în acest context sunt esențiale.

Ședința plenară a fost moderată de dr. Natalia Grădinaru și dr. Elena Lagăr.

Simpozionul științific de etnologie a fost transmis online de către Institutul pentru Dezvoltarea Societății Informaționale și este disponibil la linkul https://www.youtube.com/live/wfBeCDuX1rQ.

 

Dr. hab. Liliana Condraticova

Categorie: