- Views: 267
„Libertatea este degetul arătător de la mâna lui Dumnezeu” – sub umbrela acestui dicton s-a desfășurat la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău ședința festivă a Senatului instituției din 22 mai 2024, în cadrul căreia a fost conferit titlul onorific de Doctor Honoris Causa dlui Ion Hadârcă, membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române, poet, publicist, traducător, om politic, absolvent al UPS „Ion Creangă”.
Doamna Rector, dr. Alexandra Barbăneagră, a venit cu un mesaj inaugural al ședinței extinse a Senatului, aducând la cunoștința cadrelor didactice, oaspeților invitați, studenților prezenți în sală decizia Senatului UPSC privind conferirea titlului onorific Doctor Honoris Causa domnului Ion Hadârcă.
Un impresionant și complex Laudatio „Ion Hadârcă, poetul care tălmăcește lumii profeții” a fost rostit de dr. hab. Adrian Ghicov, Șeful Catedrei de limba și literatura română, care a înfățișat cu generozitate și noblețe toate fațetele activității multilaterale ale mem. cor. Ion Hadârcă.
Vădit emoționat de înaltele aprecieri, proaspătul Doctor Honoris Causa al UPS „Ion Creangă” a susținut un decalog întitulat „Lectio Magistralis: Aievea în decalogus”, o adevărată lecție la intersecția istoriei, adevărului, literaturii, limbii, care pot fi abordate separat în zece eseuri sau definite în volume de versuri, aducând un tangibil elogiu celor care au fost și sunt oameni ai condeiului, subliniind în discursul său inspirat că Știința, Cultura și Instruirea sunt adevăratul fundament al societății.
Ședința festivă a Senatului universității a îmbrăcat haina unei adevărate reuniuni de suflet, vorbitorii descoperind filă cu filă activitatea și creația mem. cor. Ion Hadârcă în calitate de poet, căci prima sa plachetă de versuri a văzut lumina tiparului încă în anii studenției, iar cu timpul domnia sa a devenit un țesător de cuvinte, țesând și creând opere literare emblematice, faimoase sonete care de fiecare dată te îndeamnă la lectură, meditație, respect, căutare, credință. În calitate de traducător, impresionează prin traducerile din opera poeților, aducând mai aproape de cititori creații din literatura universală. Fiind un talentat și înnăscut publicist, menține mereu ritmul la cele mai imperioase evenimente, ajungând a fi în vâltoarea manifestărilor, martor al istoriei, omul care de fiecare dată se află la locul lui, consemnând mersul lucrurilor de fiecare dată pentru cei care suntem azi și cei care vor veni după noi. Vicepreședinte al Academiei de Științe a Moldovei, conducător al Secției Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte, mem. cor. Ion Hadârcă s-a remarcat plenar și ca cercetător științific, studiind complex opera cantemiriană și ale altor literați, poeți și filosofi ai timpului.
Despre Ion Hadârcă poetul, publicistul, traducătorul, cercetătorul, omul de cultură și politicianul, cel care este conștient că talentul nu are zile de odihnă, reușindu-le pe toate, au consemnat în luările sale de cuvânt academicianul Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române, membru al Consiliului Științific Internațional; președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova Teo Chiriac; academicianul Mihai Cimpoi, membru de onoare al Academiei Române, ex-președinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova, Doctor Honoris Causa al Universității Pedagogice de Stat ,,Ion Creangă”; poetul, eseistul și traducătorul Arcadie Suceveanu, ex-președinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova; dr. în filologie Iulian Filip, poet, scriitor, dramaturg și folclorist român din Republica Moldova; scriitorul și psihologul Aurelian Silvestru, publicist și pedagog român din Republica Moldova.
Ședința festivă a senatului UPS „Ion Creangă” a finalizat cu splendide rezonanțe literar-artistice din creația poetului Ion Hadârcă, în interpretarea actorilor Teatrului Național ,,Mihai Eminescu” din Chișinău, actrițele Olga Triboi și Ana Bunescu-Leancă venind cu un extraordinar recital literar acompaniați de instrumentiștii orchestrei) și cu o ilustrare inter-/transdisiplinară a textului „Sonet în urcuș”, realizată de studenții Facultății de Filologie și Istorie și de Clubul de Dans „Codreanca” (conducător Svetlana Guzun). Maestru în artă Aliona Triboi a încântat publicul prin interpretarea cântecului „Libertate”, versuri Ion Hadârcă, muzică Anatol Dumitraș, care ne-a readus în atmosfera mișcării de renaștere națională, al cărei promotor a fost și rămâne Ion Hadârcă, mem. cor. al AȘM, membru de onoare al Academiei Române, Doctor Honoris Causa al UPS „Ion Creangă”.
Dr. hab. Liliana Condraticova
Galerie foto: UPS „Ion Creangă”