Lansare de cărți: Opera literară a lui Andrei Breabăn, ca un glas de bucium, ne readuce în vizor viața și faptele mărețe ale Voievodului Ștefan cel Mare

08.05.2024
Unique visitors: 1255

Dintre multiplele evenimente științifice și culturale care au avut loc la sfârșitul lunii aprilie face de reținut următorul: lansarea a cinci volume din Seria „Epopeea ștefaniană: Cavalerii Crucii”, autor scriitorul sucevean Andrei Breabăn: „Visul Măriei Sale”, „Castelul de pe Nistru”, „Poarta Războiului Sfânt”, „Răzbunarea lui Huniade”, „Vitejii Măriei Sale”. Ținând cont de faptul că urmează în curând să iasă de sub tipar încă cinci volume, în total 10, concluzionăm că scriitorul, și-a dedicat viața pentru a studia și a face cunoscute publicului larg detalii din viața marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, care a domnit în Țara Moldovei 47 de ani, precum și multe alte file importante din istoria poporului român.

Evenimentul s-a produs în data de 25 aprilie, la Biblioteca „Onisifor Ghibu”, Sala Nuciferă, la care au participat președintele Academiei de Științe a Moldovei, acad. Ion Tighineanu, acad. Mihai Cimpoi, m.c. Ion Hadârcă, vicepreședintele AȘM; Maestrul în Arte Leonid Popescu, autorul expoziției ce a completat manifestarea, poetul și criticul literar Vitalie Răileanu – director al bibliotecii-gazdă, scriitorul Dumitru Dan Maxim și alte personalități interesate de domeniul literaturii și istoriei naționale, care s-au expus pe marginea volumelor lansate. A fost prezent la această manifestare și autorul primelor cinci volume Andrei Breabăn care a interacționat cu cei prezenți în sală, s-a referit la activitatea sa de cercetare și creație, a răspuns la întrebările cititorilor. La un moment dat, a precizat: „Perioada lui Ștefan cel Mare a fost cea mai măreață din întreaga istorie a neamului românesc. Celălalt argument este acela că marele voievod a fost un factor de Unire, cel care toată viața a avut un ideal, să aducă laolaltă cele trei țări românești”.

Scriitorul Dumitru Dan Maxim, pe post și de moderator al evenimentului, a mărturisit că a fost surprins de tenacitatea autorului care a constat în documentarea riguroasă a acelor timpuri ce se referă la viața lui Ștefan cel Mare, la evoluția acestui om de stat care a oprit urgiile imperiului otoman. Meritul autorului este că ne aduce pe masă un spirit care ne lipsește la acest moment, spiritul patriotismului.

Înalte cuvinte de apreciere și admirație pentru opera autorului a rostit la  inaugurarea evenimentului acad. Ion Tighineanu, președintele AȘM, care la final a informat asistența că la 2 iulie curent, când se vor împlini 520 de ani de la moartea Marelui Voievod Ștefan cel Mare, la Academia de Științe a Moldovei va avea loc un eveniment de anvergură – lansarea celor 10 volume ale „Epopeii ștefaniene: Cavalerii Crucii”. Conform hotărârii Prezidiului Academiei de Științe a Moldovei, președintele AȘM i-a înmânat o Diplomă de Gratitudine dlui Andrei Breabăn – scriitor, autor de studii istorice, cronici și eseuri publicistice, inspirat continuator al tradiției epice sadoveniene, pentru contribuția remarcabilă în valorificarea literară a gloriosului trecut istoric, în special, din epoca „apostolului creștinătății” Ștefan cel Mare și Sfânt și în legătură cu lansarea celei de a II-a ediții a monumentalei „Epopei ștefaniene: Cavalerii Crucii”.

La această manifestare, s-a bucurat de o distincție academică, Diploma de Gratitudine a AȘM, dl Vitalie Răileanu, înmânată de președintele AȘM, pentru gestionarea eficientă și transformarea Bibliotecii publice „Onisifor Ghibu” într-un veritabil centru al creativității și dialogului intercultural; pentru performanță profesională în cercetarea fenomenului contemporan al literaturii române (proza, poezia, critica) din spațiul nostru basarabean; pentru impresionanta serie de monografii, antologii, culegeri și eseuri literare și poezie de autor; precum și în legătură cu împlinirea vârstei de 65 de ani.

Prezent la eveniment părintele Maxim Melinte, reprezentant cultural al Mitropoliei Basarabiei, a consemnat că dl Andrei Breabănpasionat de scris și mai cu seamă de cercetarea istoriei acelei perioade, scoate la lumina tiparului o operă extraordinară, care fascinează publicul larg, încurajând pe toți să cunoască trecutul și să iubească cultura și credința strămoșească. În numele Înalt preasfințitului Părinte Petru Mitropolit al Basarabiei, a adresat un mesaj de felicitare protagonistului acestei întâlniri, înmânându-i Ordinul Sfântul Voievod Ștefan cel Mare gradul III, al Mitropoliei Basarabiei, în semn de înaltă apreciere și prețuire pentru promovarea și susținerea Bisericii Ortodoxe Române.

Lansarea s-a desfășurat pe fundalul expoziției de pictură a dlui Leonid Popescu, pictor și scriitor din Republica Moldova care a lansat în România, alături de prietenul său, Andrei Breabăn, cărțile sale despre deportări, inclusiv „Deportări de pe Valea Răutului”. În context, scriitorul Ion Hadârcă, vicepreședinte al AȘM a remarcat contribuția dlui Leonid Popescu, cel care vine cu o expoziție de tablouri tot din spațiul acesta istoric și la evenimentul respectiv. Acum un an, pictorul și scriitorul și-a lansat cărțile consacrate deportărilor basarabenilor la Academia de Științe a Moldovei.

 

Lansarea volumelor a fost un eveniment adevărat și pentru elevii de la Liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani” din Chișinău și de la Gimnaziul „Ion T. Costin” din satul Ghidighici, însoțiți de profesori.

 

Tatiana ROTARU

Categorie: