Masa rotundă: Actorul Mihai Volontir – armonia contrariilor

Institutul Patrimoniului Cultural în parteneriat cu Academia de Științe a Moldovei și Întreprinderea Editorial-Poligrafică „Știința” au organizat la 19 martie 2024, în Sala Mică a AȘM, masa rotundă cu genericul „Actorul Mihai Volontir: Armonia contrariilor”, consacrată aniversării a 90-a de la nașterea actorului de teatru și film Mihai Volontir. Moderatori ai evenimentului au fost cercetătorii din domeniu, dr. hab. Ana-Maria Plămădeală și dr. Dumitru Olărescu de la Institutul Patrimoniului Cultural (IPC).

Cuvânt de deschidere a mesei rotunde i-a fost oferit dr. Ion Ursu, directorul Institutului Patrimoniului Cultural, care a felicitat participanții de la manifestare, accentuând importanța creației lui Mihai Volontir în valorificarea patrimoniului cultural. Directorul a urat succes participanților la eveniment, discuții interesante și memorabile despre actorul de teatru și film Mihai Volontir, care la 9 martie ar fi împlinit 90 de ani de la naștere.

În următoarele minute, tribuna academică i-a aparținut dlui Ion Hadârcă, vicepreședinte al AȘM, care a îmbinat cuvântul său de salut cu prezentarea comunicării programate „Mihai Volontir – parlamentarul celest”.  Scriitorul și ex-parlamentarul Ion Hadârcă consideră că Vlad Ioviță, scenaristul filmului „Se caută un paznic” (1967), a fost vizionar când i-a pus o scară în brațele nemuritorului erou crengian Ivan Turbincă, cel basarabenizat de către debutantul pe atunci în cinematografie, actorul bălțean Mihai Volontir.

În mișcarea de renaștere națională, maestrul Mihai Volontir a venit abrupt, ca un dar surprinzător și nesperat, în frontul larg și pestriț al Mișcării de Renaștere Națională, constată dl Ion Hadârcă. „L-am cunoscut mai îndeaproape în zilele fierbinți ale lui august 1989, în contextul lucrărilor istoricei Sesiuni a Sovietului Suprem al RSSM de legislatura a XIII-a. Celebrul artist a fost miza noastră sigură drept unul dintre cei mai curajoși deputați cu vederi clare, democratice și naționale. Convocată la 29 august 1989, Sesiunea urma să dezbată trei proiecte fundamentale: „Cu privire la statutul limbii de stat a RSSM”, „Cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RSSM” și „Cu privire la revenirea limbii moldovenești la grafia latină”. Separatiștii tiraspoleni și interfrontiștii, susținuți de o parte a nomenclaturii comuniste, s-au pregătit cu greve muncitorești și scenarii de spargere a Sesiunii.

Au fost și mitinguri stradale de susținere, intervenții inspirate ale personalităților republicii: Vl. Curbet, E. Doga, Gr. Vieru, N. Mătcaș, M. Cimpoi, N. Dabija, L. Lari ș.a. Dar cel mai tranșant a vorbit deputatul poporului din RSSM Mihai Volontir: „Faptul că peste o sută de colective de la întreprinderi, reprezentând populația ne-moldovenească, au declarat grevă și ne-au avertizat să nu începem sesiunea constituie unicul caz în istoria omenirii, când cineva anunță grevă împotriva limbii poporului, pe pământul căruia trăiește.”

Au urmat alte episoade ce țin de activitatea furtunoasă a primului Parlament ales în mod democratic, așa-zis al Independenței. Dl Ion Hadârcă a amintit de o „Adresare” a legislativului către Sovietul Suprem al URSS, ea fiind încredințată Artistului Poporului al URSS Mihai Volontir și citită de la tribuna Parlamentului URSS cu privire la crearea așa numitei republici nistrene, încălcarea integrități teritoriale a Republicii Moldova și a Constituției ei (Moscova, sf. de noiembrie 1990). Zădarnice eforturi! Scriitorul și parlamentarul de atunci Ion Hadârcă crede că în acele clipe Moscova șovină s-a dezis definitiv de celebrul Budulai, Chișinăul câștigând în schimb o mare porta-voce a emancipării naționale.

Alexandru Grecu, președintele Uniunii Teatrale din Republica Moldova, a adus calde felicitări organizatorilor cu prilejul acestui remarcabil eveniment ce-i face cinste Academiei, dar și celor care l-au cunoscut pe acest artist de calibru. În context istoric, dumnealui a amintit pe actorii Mihai Curagău, Mihai Cârnu, Mihai Volontir, Valeriu Cupcea, Anatol Pânzaru, Iulian Codău – generația celor romantici care au venit la începuturi în teatrul din Republica Moldova. Ei au determinat și au pus fundamentul mișcării teatrale de la noi. Mihai Volontir a ales Teatrul din Bălți, este unul din fondatorii lui, instituție care a jucat un rol semnificativ în dezvoltarea culturii din R. Moldova. Noi trebuie să recunoaștem cu toți, a specificat președintele UTRM, că prezența lui Mihai Volontir la Bălți a contat foarte mult pentru evoluția Teatrului și consolidarea lui tehnico-materială. S-a încăpăținat foarte tare Volontir să rămână la Bălți, deși a avut  numeroase oferte la Chișinău, le-a avut și de la Moscova, în perioada lui de glorie. Datorită lui s-a menținut Teatrul în perioada de suprimare a limbii române și a tot ce este românesc. Teatrul Național „Vasile Alecsandri” se află azi în această minunată clădire, construită  în perioada mișcării de eliberare națională și în ultimii ani de existență a URSS. Înălțarea unui nou edificiu la periferia URSS se datorează valorii incontestabile a maestrului Mihai Volontir.

A fost un mare patriot al familiei, al Teatrului său, al acestei țări, subliniază dl Grecu. Dimensiunea artistică și valorică a lui Mihai Volontir privind realizările sale în Teatru este una de pionierat. Ce înseamnă? A putut să unească aceste două arte în egală măsură și să creeze valori incontestabile atât în teatru, cât și în cinematografie. El nu a avut studii teatrale. A fost un autodidact și școala lui teatrală trebuie valorificată.

Prezent la eveniment a fost și Virgil Mărgineanu, președintele Uniunii Cineaștilor din Republica Moldova: a făcut peste o sută de roluri – ne dăm bine seama, este un volum foarte mare de lucru! A făcut și teatru și cinematografie, la care s-a referit antevorbitorul meu Alexandru Grecu. Neavând studii teatrale, a reușit de la primele producții teatrale să obțină rolurile principale. Și în filme i s-au acordat rolurile principale. Prima lucrare cinematografică în care a obținut rolul principal a fost „Se caută un paznic”. Echipa a mizat pe talentul și capacitatea lui Mihai Volontir. În anii 2010, actorul a declarat că se mândrește să poarte numele eroilor pe care i-a creat.

Dl Virgil Mărgineanu a adus mulțumiri gazdelor pentru organizarea evenimentului și a propus ca să fie transmise și tinerii generații informații utile despre actorul de teatru și cinema Mihai Volontir. Am observat că tinerii studioși se interesează de creația sa. Unii dintre ei îl cunosc în calitate de cântăreț: a lansat mai multe cântece, care sunt ascultate și în prezent.

După Cuvântul de salut, a urmat suita comunicărilor. Prezentăm câteva gânduri expuse de dr. hab. Ana-Maria Plămădeală: „Am scris foarte mult despre Volontir. Fără să văd filmul, doar gândindu-mă la acest actor, îmi vine o lăcrimă, rămânând uimită de unde vine acest talent, această mare enigmă? Privindu-i filmele, din nou mă întreb: de unde vine această măiestrie și aspirație? Răsfoind încă o dată cartea pe care o lansăm, mi-am dat seama că multe au mai rămas nespuse. Într-o situație similară am fost după editarea volumului despre regizorul Emil Loteanu. Atunci am ajuns la concluzia că orice mare talent este inepuizabil. Și în prezent, am aceeași stare emoțională.

Și eu am vorbit în această carte despre firescul lui Volontir. El, într-adevăr, e mai firesc decât alți actori. Și acest adevăr l-au confirmat mari maeștri ai scenei. El știe locurile pe care nu le-a văzut, susține unul dintre ei. Dar are un caracter și o fire mai complexă, decât numai firescul. A fost fiu de pădurar, îi plăcea mult natura. Din copilărie a visat să fie aviator. Natura și firea lui visătoare l-au ajutat să atingă culmile măiestriei profesionale, fără a avea studii teatrale. Devenind actor în filmul lui Loteanu „Această clipă”, și-a realizat unul din visurile sale neîmplinite  –  a devenit aviator.

În cadrul discuțiilor, s-a vorbit că protagonistul purta numele personajelor sale fără a se sinchisi. Pentru mine Ivan Turbincă și Budulai semnifică începutul și sfârșitul carierei sale. Exista un dialog între Volontir-Budulai și Volontir-Turbincă, care îi amintește de tinerețea sa. Despre aceasta am scris mai desfășurat în studiul inclus în cartea pe care o lansăm azi „Mihai Volontir sau despre vocația omenescului.”

Acad. Mihai Cimpoi s-a inclus în discuții cu optica sa de critic și istoric literar, eminescolog, prezentând comunicarea „Actorul Mihai Volontir: unirea antitezelor”: „Despre Mihai Volontir trebuie să spunem două lucruri principiale: Odată cu venirea lui Mihai Volontir, Bălțul a devenit și el un centru de cultură. Cultura noastră s-a mutat din centru la margine. Al doilea lucru care merită a fi subliniat este că Mihai Volontir, deși nu este un actor excepțional, în sensul adeptului unei școli teatrale clasice (aici, facem o paranteză, subliniind că el nu este un actor obișnuit care pune în evidență  stările sufletești, momente psihologice), Volontir este un actor de caractere. Da, conceptul de patriot stârnește strâmbături de nas unora, precum spunea maestrul Grecu. Pe când Mihai Volontir, în adevăratul sens al cuvântului, a fost un patriot și al familiei, și al Bălților, oraș care l-a crescut, și al Patriei sale. Am luat ca bază de referință anul 1860 și aforismul lui Eminescu „Antitezele sunt viața”. Îmi aduc aminte că într-o traducere din germană a junelui Eminescu, de asemenea, se vorbește de antiteze. Studiul se numește „Arta reprezentării dramatice”. În perioada peregrinării junelui Eminescu cu trupa lui Pascaly, traducerea a mers din mână în mâna actorilor, ei au studiat-o, au aplicat-o și astfel lucrarea a devenit un bun al culturii noastre naționale. În acest context, trebuie tratată și marea intuiție actoricească a autodidactului, maestrului Mihai Volontir…”

Tema comunicării dr. Larisa Ungureanu este „Mihai Volontir: actor de teatru și film”. Două roluri i-au marcat biografia de creație a actorului: Ion din „Năpasta” de I.L. Caragiale și Ivan din „Se caută un paznic” după povestea lui Ion Creangă „Ivan Turbinca”, menționează cercetătoarea. Arta trăirii profunde în teatru și arta de a improviza, trăind în fața camerei de luat vederi, l-au format pe actorul Mihai Volontir.

Venirea lui Mihai Volontir în cinematografia moldovenească (1967) și reușitele sale pe care le-a înregistrat la „Moldova-film”, dar și la alte studiouri (Mosfilm, Lenfilm, studioul „Dovjenko”, Kiev, precum și cel din Odessa etc.) au ridicat prestigiul actorului de teatru, valoarea lui, experiența lui, dar și enormele posibilități pe care i le-a deschis cinematografia și televiziunea (celebrul serial „Țiganul”). Mihai Volontir este considerat unul din cei mai buni actori ai secolului XX. Această performanță a atins-o prin muncă, talent și dăruire, dar și prin faptul că a reușit să înțeleagă legitățile care interacționează în aceste două arte: teatrul și filmul. În teatru, rolul se construiește treptat în timpul repetițiilor, în cinematografie rolul se joacă pe bucăți în fața camerei de luat vederi, dar rezultatul trebuie să fie același – un personaj integru, care ne prezintă un destin. Înțelegând aceste legități, Mihai Volontir a atins acele culmi, pe care le numim perfecțiune artistică, concluzionează dr. Larisa Ungureanu. 

Discursul științific al dr. Ana Ghilaș, cercetătoare la Institutul Patrimoniului Cultural, a vizat subiectul „Teatralitatea actorului Mihai Volontir”, studiind două spectacole cu participarea acestuia: Amurgul și Ultima noapte a lui Socrate.

Prima reprezentație teatrală, după textul dramaturgului belorus Alexei Dudarev, a avut loc la 26 decembrie 1984, la Bălți. Începutul acțiunii scenice, cât și genericul piesei predispune spre o atmosferă semiobscură. Pe fundalul unei muzici elegiace, bătrânul Vasili – Volontir scoate apă și încearcă a preface un monolog – o vorbire gândită într-o gândire vorbită, apoi într-un dialog cu Soarele, cu Lumea, cu cei plecați de acasă, de la vatră. Volontir pune accent pe cuvântul rostit în surdină și/sau pe cuvântul rostit în sine. Mai mult vorbesc ochii, gestul. Actorul ne face să înțelegem bucuria creării și revelația unei lumi văzute doar de el, cu ochii săi lăuntrici.

Potrivit dr. Ana Ghilaș, cea de a doua piesa dramatică Ultima noapte a lui Socrate, semnată de cunoscutul disident bulgar în anii `70 –`80 Ștefan Țanev, a fost montată în străinătate, fiindu-i interzis autorului să locuiască în capitala țării, Sofia, chiar și după publicarea primului său volum de poezii. În lucrare se pune accent pe esența individualității și a personalității, pe conflictul psihologico-moral și psihologico-filozofic. Teatrul bălțean a montat piesa în anul 1996. Socrate–Constantin Stavrat condamnat la moarte, simbolizează inteligența, rațiunea, esența lucrurilor, iar Gardianul–Mihai Volontir – dorința  de a fi mai aproape de cel care gândește altfel.

Sunt artiști ce se ridică vertiginos, asemeni aeroplanelor cu decolare verticală; unii reușesc să se mențină pe orbită, alții se topesc în neant, dispar meteoric fără a se împlini, consemnează scriitoarea Larisa Turea în comunicarea sa „Temenic ca un zid de cetate.” În continuare detaliază: Mihai Volontir  a urcat treptele măiestriei gospodărește, cumpătat, cu multă trudă. Artistul, născut și nu făcut, s-a edificat pe sine însuși – self made man, inimă imensă, suflet deschis și minte brici. Nu a urmat studii de specialitate – carisma nu se deprinde la școală, farmecul lui Mihai Volontir trecea dincolo de rampă, vrăjea spectatorii, camera de luat vederi îl iubea ca pe nimeni altul.

L-am îndrăgit din 1968, când, elevă participând la Olimpiada Republicană de Literatură, am văzut filmul Se caută un paznic, abia apărut, mărturisește autoarea. Până la regizorii Vodă, Ioviță și Loteanu, se știe, la Moldova film doar caii erau localnici, interpreții – de orișiunde, mai mult de la Moscova sau Leningrad. Filmul, creat de o echipă entuziastă de tineri debutanți, îl lansa pe Volontir într-un rol de poveste. Preluând formula narativă de la Ion Creangă, Gheorghe Vodă și Vlad Ioviţă au amplificat mesajul: Raiul musai să fie păzit nu pentru ca să nu pătrundă, ilicit, păcătoșii, ci invers, să nu fugă sfinții, căci, spune Sf. Petru, „De la o vreme fug cu duiumul, Doamne. Nu-i mai pot păzi”.

Pelicula parodia, fără parcimonie, regimul sovietic, detaliază Larisa Turea. Deși premiat la festivaluri, filmul a fost retras din rețeaua de difuzare, interzis sub pretexte ridicole. Eugen Doga susține, îl citează autoarea,  că bravul Ivan (Mihai Volontir) este de fapt un Ion luat cu arcanul la oaste: „Și Ivan Turbincă, ce figură! Un moldovean rusificat. Dacă de 25 de ani era în slujbă la împărat… desigur, uitase toate celea… L-am pus să cânte tarara, ra, ra…românește, cântece de ostășie.” Pe bune, e un film fundamental privind recucerirea identității și a demnității de neam.

Au trezit interes și evocările celor care l-au cunoscut pe remarcabilul actor Mihai Volontir – Pavel Balan, operator de film și Valentina Plugaru, director de producție.

Mai amintim de lansarea volumului de studii „Mihai Volontir sau despre vocația omenescului”, în cadrul colecției Personalități notorii, pregătit de Academia de Științe a Moldovei și Institutul Patrimoniului Cultural, editate în 2011 și reeditate în 2024 de Întreprinderea Editorial-Poligrafică „Știința”, director Gheorghe Prini, dr. în științe tehnice; responsabil de ediție Mihai Papuc; coordonatori dr.hab. Ana-Maria Plămădeală și dr. Dumitru Olărescu.

În contextul comemorării, s-a înscris perfect și lansarea filmului documentar „Iubirile lui Mihai Volontir”, scenariu Dumitru Olărescu, regia Vlad Druc și Mircea Chistruga).

Tatiana ROTARU