Apel al reuniunii conducătorilor Academiei Române și Academiei de Științe a Moldovei către Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova

04.04.2023
Unique visitors: 1114

Academia Română și Academia de Științe a Moldovei au o colaborare fructuoasă de multe decenii, marcată prin cercetări comune, vizite reciproce, participări la multiple proiecte europene, susținere reciprocă în organismele științifice internaționale. Am putea enumera sute și chiar mii de lucrări publicate în coautorat, multiple conferințe organizate în parteneriat de cele două Academii. Cea mai rodnică perioadă a acestei colaborări a fost înregistrată atunci când s-au derulat proiectele bilaterale, care au servit drept reper pentru asocierea Republicii Moldova la programele comunitare de cercetare și inovare.

Un beneficiu aparte le-a oferit cercetătorilor schimburile inter-academice, în mod special celor din Republica Moldova, care au utilizat infrastructura de cercetare a institutelor academice din România, au avut acces la arhive și biblioteci.

Venim cu un apel de reluare a acestor practici reciproc avantajoase, pentru realizarea cărora sunt necesare unele modificări în Codul cu privire la știință și inovare al Republicii Moldova, suplimentând atribuțiile Academiei de Științe a Moldovei cu dreptul de organizare a schimburilor inter-academice dintre cercetătorii din institutele Academiei Române și cei din organizațiile de drept public din domeniile cercetării și inovării din Republica Moldova, precum și cu dreptul de creare a unităților de cercetare în cadrul AȘM.

Ne exprimăm speranța că această lărgire a competențelor Academiei de Științe a Moldovei va restabili bunele tradiții  de care au beneficiat anterior cercetătorii de pe ambele maluri ale Prutului, dar și va impulsiona integrarea științei din Republica Moldova în spațiul european.

Biroul Prezidiului Academiei Române

Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei

4 aprilie 2023

Categorie: